Situaţia de la clubul brezean rămâne destul de tensionată, iar Vişan a punctat:
"În privinţa schimbării antrenorului şi a venirii lui Florin Stăncioiu, vreau să vă spun că la Breaza poate să vină şi Mircea Lucescu, Tricolorul are buget de echipă care se luptă pentru salvarea de la retrogradare! Avem acelaşi buget din ultimii doi ani. Deocamdată, încercăm pe cât posibil să redresăm lucrurile, iar la iarnă, în pauza competiţională se vor trage mai multe linii: conducerea mie, eu jucătorilor, eu conducerii şi atunci vom vedea ce e de făcut. Până atunci avem nevoie doar de linişte, de răbdare şi de multă muncă pentru a redresa situaţia de faţă".
În situaţia inedită a rezilierii contractelor ambilor portari, brezenii au apelat la o variantă de avarie - aducerea veteranului Florin Dogaru (foto dreapta - în echipament de portar), cel care apără de ani buni la Carpaţi Sinaia. Florin Dogaru a ajuns la 42 de ani, iar debutul său în poarta Tricolorului se va produce chiar în fiefului liderului la zi al campionatului, CS Păuleşti.
Pai cu același buget ne-am descurcat si anul trecut. Dar daca aduceți toate căpușele lângă echipă. Pelicanu si alte scursuri ale societății..
RăspundețiȘtergerevoi aveti buget pe langa alte echipe care se lupta la evitarea locurilor retrogadabile(15;16)
RăspundețiȘtergerehmmm..nu cred ca portarii poarta vina slabelor rezultate de pana acum,cel putin Iscru e un portar cu certe calitati,iar Constantin,a dus greul o buna perioada si a facut-o destul de bine. Mai degraba plecatrea lui Sovaiala a dezechilibrat echipa,plus alte probleme mai vechi in centrul defensivei.......
RăspundețiȘtergerevisane de ce nu propui sa fie dat afara stere care doar sta ca o capusa de cand s-a pripasit pe la echipa asta? de banii pe care ii ia ala degeaba ai fi putut aduce alti jucatori sau sa vii tu inapoi...e o idee
RăspundețiȘtergereLasa te visane,du te in irak;)
RăspundețiȘtergere