Joi, 22 noiembrie, în etapa a 5-a a grupelor Europa League au fost delegate și două brigăzi de arbitri din țara noastră. O brigadă va fi condusă de Cristian Balaj (foto dreapta) și va oficia la partida Metalist Harkov - Bayer Leverkusen, care va avea loc de la ora 20.00, la Harkov (Ucraina), pe stadionul ”Metalist”. Detalii, despre stadion și oraș, aici. Balaj a mai arbitrat la Harkov, tot în grupele Europa League, pe 30 noiembrie 2011, Metalist Harkov - Austria Viena 4-1. De asemenea, a mai arbitrat o dată formația din Ucraina, pe 18 februarie 2009, în 16-imile Cupei UEFA, Sampdoria Genova - Metalist Harkov 0-1. Precedentul meci internațional condus de Balaj a fost pe 14 noiembrie, amicalul Cipru - Finlanda 0-3. Balaj va fi ajutat de asistenții Zoltan Szekely, Sebastian Gheorghe, adiționalii Marius Avram, Istvan Kovacs și rezerva Aurel Oniță.
O altă brigadă din România, avându-l în frunte pe Ovidiu Hațegan (foto stânga), se va afla în Suedia, acolo unde va oficia la meciul AIK Stockholm - Napoli, întâlnire programată de la ora 22.05, la Stockholm, pe stadionul ”Rasunda”. Detalii despre stadion și oraș, aici. Hațegan a mai arbitrat chiar în acest sezon ambele echipe: pe 30 august, în play-off-ul Europa League, a arbitrat jocul ȚSKA Moscova - AIK Stockholm 0-2, iar pe 4 octombrie, în grupele Europa League, a fost arbitru adițional la jocul PSV Eindhoven - Napoli, meci condus de Alexandru Tudor. Precedentul meci internațional condus de Hațegan a fost pe 7 noiembrie, Bayern Munchen - Lille 6-1, în grupele Champions League. Hațegan va merge în Suedia alături de asistenții Cristian Nica și Octavian Șovre, adiționalii Alexandru Tudor și Sebastian Colțescu și rezerva Adrian Ghinguleac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu