Interes foarte mare în jurul derby-ului de astăzi de la Tufeni, dintre liderul AS Tufeni și un fost lider al acestei serii, Vulturii Provița de Sus. Dincolo de interesul - firesc - manifestat de suporterii locali, la arenă au fost văzuți și conducători ai celorlalte contracandidate la șefia acestei serii.
Meciul a început cu gazdele la timonă, asediind reduta oaspeților care s-au baricadat în fața propriei porți. În aceste condiții a rezultat un joc de luptă, dar și de uzură, golurile venind doar pe final - Calaver, după o centrare de pe partea stângă, și Șișu, cu un șut de la aproximativ 20 metri sub transversală, stabilind scotrul final, 2-0 pentru AS Tufeni, care își consolidează astfel poziția de lider.
Se cuvine să amintim și arbitrajul fără greșeală al brigăzii Robert Stanciu - Adrian Niță, Cătălin Popovici.
Antrenorul formației AS Tufen, Vasile Horjan, a trimis în teren următoarea formulă de joc: T. Ionescu - Calaver, Șerban (cpt), Gagiu, Necșoiu, Păun, Brebenel, Popez, Ariciu, Fomenco, Comnoiu. Au mai jucat: Șișu, S. Radu și Nițu.
Provita a plecat cu gandul sa se predea spre rusinea lor,insa nu vreau sa fiu rautacios si recunosc ca oricare ar fi fost intentia lor Tufeniul are echipa mai buna
RăspundețiȘtergereEsti corect. Tufenii este o echipa in adevaratul sens al cuvantului. Astazi numai un nebun poate sa zica ca Provita a fost blat. Astazi Provita a jucat la Tufeni la victorie cu gandul ca o sa depaseasca pe Cornu in clasament.
RăspundețiȘtergereAstazi am vazut inca o data un joc foarte bun al acestei echipe A.S. TUFENI...Pot spune fara prea multe cuviinte ,,vazand si anumite meciuri de anumit interes in aceasta liga ca prima vizata in ocuparea primului loc este echipa A.S. TUFENI...Nu sunt subiectiv si nu vreau sa supar alte persoane dar pot spune ca as paria toti banii pe aceasta echipa.....merita!!! DEMONSTREAZA INCA O DATA CA ESTE O ECHIPA FOARTE SUDATA!!!
RăspundețiȘtergeredecat cornu , mai bine o echipa curata ca tufeni. hai CSM CAMPINA. xsunt din provita. sii , taoata provita , stie cA ghiula este cap de pod in provita la primarie.......boghly
RăspundețiȘtergereAm fost la meci la Tufeni. Printre spectatori l-am vazut si pe Mara. Domnule Mara ai vazut ce inseamna ca doua echipe fara suport financiar si fara nici-un ajutor din partea arbitrilor sa joace un fotbal curat ( la nivelul asta bineinteles )? Ai vazut in meciul A.S. Cornu - Cocorastii Colt ceva care sa-ti dea de gandit? Daca nu, da-mi voie sa-ti spuna un prieten, crede-ma.
RăspundețiȘtergereSa-ti fie frica de Cocorastii Colt nu de Provita sau Tufeni, din punct de vedere al meciurilor trucate sau sprijin din partea AJF. Astept un raspuns din partea ta, daca esti corect. Si esti ( cand vrei ).
Am vazut la meciul acesta un arbitraj cum de mult nu am mai vazut la Liga aceasta. Este adevarat ca domnii arbitrii au fost ajutati si de jucatorii ambelor echipe care s-au comportat foarte sportiv pe terenul de joc. Un sfat pentru cei din conducerea arbitrajului prahovean: Dati-ne arbitrii de calitate, arbitrii divizionari, arbitrii care sa nu se pateze pentru doi lei. Nu avem nevoie de ajutor din partea arbitrilor, doar sa arbitreze corect si echipa cea mai buna sa castige. HAI TUFENII....... Va iubesc baieti pentru tot ce faceti pentru cartierul ala din Baicoi.
RăspundețiȘtergere