Ploieşti: Astra II - FC Băneşti
FC Băneşti revine pe stadionul din cartierul ploieştean "9 Mai", acolo unde a pierdut pe 9 iunie finala fazei judeţene a Cupei României, 0-2 cu CS Păuleşti. Parcursul formaţiei secunde a Astrei şi al băneştenilor a fost diferit în acest început de campionat. Astfel, Astra II a înregistrat două victorii din tot atâtea meciuri: 4-1, pe teren propriu, cu Tricolorul Breaza, şi 1-0, în deplasare la Unirea Cocorăştii Colţ, în vreme ce băneştenii au înregistrat o victorie în prima etapă, pe terenul formaţiei Găzarul Surani, scor 3-0, şi o înfrângere în faţa propriilor suporteri, 0-1, cu CS Blejoi.
Băneştenii nu vor putea miza în deplasarea de la Ploieşti pe mijlocaşul Bogdan Ilioiu (foto - pe vremea când evolua în tricoul formaţiei CSM Câmpina), acesta fiind suspect de o ruptură musculară, care îl va ţine ceva vreme departe de gazon.
Înaintea partidei de la Ploieşti, Ion Burchi, antrenorul formaţiei FC Băneşti, a declarat: "Nu mă aşteptam să pierdem primul meci pe teren propriu, chiar dacă ştiam că vom avea un meci greu. Trebuie să trecem peste acest insucces şi mergem la Astra, o formaţie necunoscută pentru noi, pentru a câştiga. Nu mergem cu capul plecat, ci mergem hotărâţi să facem un joc bun şi să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Vom trata fiecare meci cu seriozitate, vom juca întotdeauna numai la victorie, iar la finalul turului vom trage linie şi vom vedea exact unde ne aflăm".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu