Tufenarii au fost cei care au deschis scorul prin Burlacu, minutul 20, pentru ca după alte 5 minute, Comnoiu (foto) să dubleze avantajul formaţiei antrenate de Robert Stoica. Finalul primei reprize a fost destul de încins, totul culminând cu eliminarea directă a lui Ursea, de la oaspeţi. Repriza secundă gazdele au forţat egalarea, mai ales că în minutul 75 au redus din diferenţă, prin Zamfir, dar în ciuda presiunii, partida s-a încheiat cu victoria puţin scontată a formaţiei din Tufeni.
Iată cele două garnituri aliniate la fluierul arbitrului Mădălin Marinescu:
CS Cornu: Anghelache - Iacob, O. Gheorghe, Pârvan, Mustafa - Dragnea, Zamfir, Oae, Codreanu - Jinga, Şovăială. Au mai jucat Valică, Olariu, Iosif. Antrenor Mihai Dinu.
AS Tufeni: T. Ionescu - A. Ştefan, Iordache, Braşoveanu, Zecheru - Ursea, Comnoiu, Anghel, Bridinel - Burlacu, Brebenel - Au mai jucat: Mocanu, Fomenco, Bălănică, Vane. Antrenor: Robert Stoica.
La finalul jocului, reprezentanţii celor două echipe au declarat:
Mihai Dinu, antrenor CS Cornu: "Oaspeţii au meritat victoria, au avut parcă mai multă dăruire în joc. Au dat două goluri destul de repede şi apoi s-au apărat foarte bine, chiar şi după ce au rămas în inferioritate numerică. Nouă ne-a lipsit determinarea din etapa precedentă de la Plopeni. Este un eşec pe care mi-l asum şi trebuie să muncim mai mult pentru a recupera cât mai rapid acest puncte".
Giani Chiotoroiu, preşedinte AS Tufeni: "Este o victorie care îmi lasă un gust amar, pentru că s-a jucat foarte urât, tare, la intimidare. După ce am demonstrat fotbal şi am condus cu 2-0, în ultimele 5 minute ale primei reprize a fost un iureş spre poarta noastră, totul culminând cu eliminarea nejustificată spunem noi a lui Ursea, pentru un fault banal la mijlocul terenului. Probabil că şi arbitrul a cedat presiunii gazdelor. Apoi, repriza secundă s-a jucat la fel de urât, dar în final, am învins. Repet, este o victorie importantă pentru noi, dar care mi-a lăsat un gust amar, din cauza tratamentului formaţiei gazdă. Dar asta e, important este că am câştigat şi mergem mai departe".
Giani te vaiti ca o pasarica. Sa te vedem la Bănești
RăspundețiȘtergereTu,asta care comentezi,vezi de gusatii tai si lasa pe altii in pace,sau a inceput sa va fie frica de o nou promovata?ded.
ȘtergereDe cimitirul elefanților nu ne e frica
Ștergerebine mai curajosule......
RăspundețiȘtergerepentru voi toate echipele sunt cimitirul elefantilor bai fotbalistii lui peste prajit? numai voi vedete si impresari de banesti :)) vedeti sa nu cumva sa faceti vre-un infarct daca terminati iar turul pe 9 sau 10...cine stie cunoaste
RăspundețiȘtergere