"Dacă aveam 5.000 de locuri, pem toate le dădeam, atât de mare a fost cererea pentru invitaţii la această partidă", ne dezvăluia preşedintele Fortunei, Virgil Munteanu. Nu s-au putut asigura 5.000 locuri, dar cu o zi înaintea partidei a fost instalată în numai câteva ore o tribună provizorie, cu o capacitate de 400 locuri, aceasta fiind amplasată în spatele băncii de rezervă a formaţiei gazdă.
Firesc la un asemenea derby, foarte multă lume bună din sfera fotbalului şi nu numai. Fără a avea pretenţia că i-am văzut pe toţi, îi amintesc pe Vivi Răchită, secundul Naţionalei, Valentin Sinescu, antrenorul formaţiei Argeş Piteşti, Adrian Nistoroiu, fostul finanţator al CSM Câmpina,
Valentin Alexandru, fost vicepreşedinte al LPF,
Dumitru Jipa, fost portar, acum antrenor în cadrul clubului Petrolul Ploieşti, Octavian Grigore, fostul mare jucător al Petrolului, Dan Chiţu, fostul preşedinte al FC Poiana Câmpina,
Gheorghe Biziniche, fost arbitru în primul eşalon,
Marian Manea, fostul acţionar principal al Astrei, pe vremea când aceasta era la Ploieşti,
Constantin Anghelache, preşedintele FC Dinamo,
Grigore Sichitiu, fost preşedinte la Rapid,
şi mulţi alţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu