vineri, 30 iunie 2017

Victorie la limită a gazdelor în primul joc condus de George Găman în Europa League

Joi, 29 iunie, George Găman a arbitrat primul său meci în Europa League, fiind vorba de partida Connah's Quay Nommads FC (Ţara Galilor) - HJK Helsinki, contând pentru primul tur preliminar al competiţiei. Partida a avut loc la Bangor şi s-a încheiat cu victoria galezilor cu scorul de 1-0. George Găman a fost ajutat la acest meci de asistenţii Mircea Grigoriu, Daniel Mitruţi şi rezerva Sebastian Colţescu.
George Găman a acordat 5 cartonaşe galbene (4 gazdelor - 1 oaspeţilor) şi a fluierat 22 de faulturi (12 comise de gazde - 10 de oaspeţi).
Foto - de la stânga la dreapta - Mircea Grigoriu, danezul Jorn West Jarsen (observatorul pentru arbitri), George Găman, Daniel Mitruţi, belgianul Johny Vanspauwen (observator de joc).

joi, 29 iunie 2017

Pe 22 iulie are loc Călineşti Challenge Cup

Eveniment inedit pe 22 iulie, începând cu ora 10.00, pe stadionul "Minerul" din Filipeştii de Pădure, acolo unde AFC Călineşti organizează Călineşti Challenge Cup. Practic, este vorba de un turneu amical de fotbal, la care sunt aşteptate să se înscrie cât mai multe echipe.
Potrivit organizatorilor, până în acest moment este certă doar participarea formaţiei Sportul Câmpina, sigur, alături de cea a echipei gazdă. Înscrierile se primesc până pe 5 iulie, iar detalii se pot obţine la numărul de telefon 0720.834.019.

luni, 26 iunie 2017

Danezul Jorn West Larsen observă brigada lui Găman în Ţara Galilor

George Găman va oficia la primul său meci internaţional intercluburi de când este posesor al ecusonului FIFA. Este vorba de partida Connah's Quay Nomads FC - HJK Helsinki, programată joi, 29 iunie, de la ora 21.00, la Bangor, în Ţara Galilor. Găman va fi ajutat de asistenţii Mircea Grigoriu, Daniel Mitruţi şi rezerva Sebastian Colţescu.
UEFA a anunţat şi numele observatorilor partidelor de joi. La meciul din Ţara Galilor, observatori au fost desemnaţi danezul Jorn West Larsen - pentru arbitraj, şi belgianul Johny Vanspauwen - pentru joc.
Danezl Jorn West Larsen (foto) este un obişnuit al României şi al arbitrilor români, fiind prezent la mai multe cursuri de instruire ale arbitrilor din prima ligă, în ultimii ani, fiind responsabil cu implementarea Convenţiei UEFA pentru arbitri în ţara noastră. În vârstă de 61 ani, Larsen a fost arbitru FIFA între anii 1995-2000, dar nu are un palmares prea grozav, fiind mult mai cunoscut în calitate de instructor FIFA şi UEFA.

Trei delegaţi UEFA din România la jocurile primei manşe din primul tur preliminar al Europa League

Pentru prima manşă a primului tur preliminar al Europa League, UEFA a desemnat trei observatori de joc (delegaţi UEFA) din România, la următoarele partide:
Erevan (Armenia): Piunik Erevan - Slovan Bratislava, Aurel Ionescu
Andorra la Vella: UE Santa Coloma - NK Osijek, Alin Cioban
Paola (Malta): FC Valletta - SS Folgore (San Marino), Paul Zaharia
Reamintesc că în această prima fază a competiţiei au mai fost delegaţi doi observatori de arbitri:
Vaasa (Finlanda): VPS Vaasa - Olimpija Ljubljana, Alexandru Deaconu
Faro (Portugalia): FC St Joseph's - AEL Limassol, Nicolae Gigorescu
UEFA a desemnat şi o brigadă românească:
Bangor (Ţara Galilor): Connah's Quay Nomads - HJK Helsinki
George Găman - Mircea Grigoriu, Daniel Mitruţi - Sebastian Colţescu

duminică, 25 iunie 2017

Teodora Albon nu mai oficiază la Europeanul feminin

În prima parte a anului, UEFA a anunţat numele arbitrilor pentru turneul final al Campionatului European Feminin, din Olanda, din vara acestui an. Pe listă se află şi o brigadă din România - Teodora Albon - Petruţa Iugulescu, Mihaela Gomoescu Ţepuşă. Zilele trecute, UEFA a anunţat o serie de modificări, aceata vizându-le şi pe românce. Astfel, Teodora Albon este cea care nu mai face parte din lotul pentru Euro, cel mai probabil din motive medicale.
Campionatul European Feminin va avea loc în perioada 16 iulie - 6 august, în şapte oraşe din Olanda.

Două clasări pe podium pentru motocrosiştii de la Lido Câmpina la etapa de la Moreni

Etapa a 4-a a Campionatului Naţional de Motocros s-a desfăşurat sâmbătă, 24 iunie, pe circuitul de la Moreni, câmpineanul Cătălin Duţă, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Române de Motociclism şi preşedinte al Clubului Sportiv Lido Câmpina, fiind directorul concursului. Lido a participat cu nu mai puţin de 6 sportivi, un al şaptea accidentându-se la antrenamentul din ziua premergătoare cursei.

4 medalii de argint - zestrea atleţilor de la CSS Constantin Istrati Câmpina la Naţionalele Juniorilor II de la Piteşti

Sâmbătă şi duminică, la Piteşti, pe stadionul Nicolae Dobrin" au avut loc finalele Campionatului Naţional de Atletism pentru Juniori II. CSS Constantin Istrati Câmpina a fost prezent cu mai mulţi sportivi. Rezultatele înregistrate de sportivii câmpineni şi imagini - campinatv.ro/sport.

joi, 22 iunie 2017

Horaţiu Feşnic a fost delegat în primul tur preliminar al Europa League, în Estonia

Horaţiu Feşnic (foto) a fost delegat în primul tur preliminar al Europa League, la partida Flora Tallinn - NK Domzale (Slovenia), joc programat joi, 6 iulie, de la ora 19.00, la Tallinn, capitala Estoniei. Feşnic va fi ajutat de asistenţii Alexandru Cerei, Valentin Avram şi rezerva Radu Petrescu.
Horaţiu Feşnic nu a mai arbitrat nici una dintre cele două echipe şi nici în Estonia.
În schimb la Tallinn au partide în care să fie implicată vreuna dintre cele două echipe au mai condus: Estonia - Irlanda 0-1, la Tallinn, pe 6 iunie 2001, în preliminarii CM, Marian Salomir - Alexandru Nicolae, Daniel Lăzărescu - Viorel Anghelinei;

George Găman, delegat în Ţara Galilor, în primul tur preliminar al Europa League

În prima manşă a primului tur preliminar al Europa League, UEFA l-a desemnat pe arbitrul George Găman (foto) să conducă partida Connah's Quay - HJK Helsinki, joc programat joi, 29 iunie, de la ora 21.00, la Nantporth, în Ţara Galilor. Găman va fi ajutat de asistenţii Mircea Grigoriu, Daniel Mitruţi şi de rezerva Sebastian Colţescu.
George Găman este la primul său meci oficial internaţional inter-cluburi la centru. Este pentru prima dată în Ţara Galilor, dar a mai făcut parte dintr-o brigadă care a condus una dintre cele două echipe: HJK Helsinki - FC Astana 0-0, pe 29 iulie 2015, în Champions League, turul III preliminar, Alexandru Tudor - Octavian Şovre, Vasile Marinescu - George Găman.

3 observatori români în primul tur preliminar al Europa League

UEFA a anunţat deja FRF că la partidele din primul tur preliminar al Europa League au fost desemnaţi şi trei observatori pentru arbitri din România.
29 iunie, Vaasa (Finlanda): VPS Vaasa - Olimpija Ljubljana
Alexandru Deaconu
29 iunie, Faro (Portugalia): St. Joseph's (Gibraltar) - AEL Limassol
Nicolae Grigorescu
6 iulie, Nantporth (Ţara Galilor): Bangor City - Lyngby BK
Patriţiu Abrudan

marți, 20 iunie 2017

Prezenţe câmpinene la etapa de la Moreni a Campionatului Naţional de Endurocross

Sâmbătă, 17 iunie, la Moreni, pe circuitul din zona Sângeriş, a avut loc etapa a V-a a Campionatului Naţional de Endurocross. La acest concurs au fost prezenţi doi câmpineni - Cătălin Duţă, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Române de Motociclism, director al cursei, şi Sebastian Strechioiu - legitimat la CS Lido Câmpina, care a concurat în proba de veterani. Detalii şi imagini - campinatv.ro/sport.

CS Câmpina - Concordia Chiajna 5-2. Victoria categorică, după cel mai bun joc al câmpinenilor în turneul de la Săcele

Ultimul meci din turneul semifinal de la Săcele a însemnat şi cel mai bun joc realizat de jucătorii formaţiei CS Câmpina. La capătul unui joc bun, consistent, dominat din primul până în ultimul minut de elevii antrenorilor Roberto Opatchi şi Claudiu Dumitrescu, câmpinenii s-au impus cu scorul de 5-2, prin golurile marcate de Mârzea, Zob, G. Dumitru şi Cordoş (2).

luni, 19 iunie 2017

Victorie din a treia încercare! CS Câmpina - Montana Pătârlagele 3-0

În al treilea meci al turneului semifinal al juniorilor A de la Săcele, CS Câmpina reuşit, în sfârşit, prima victorie. Aceasta a venit la capătul unui joc bun şi dominat cu autoritate de elevii atrenorilor Roberto Opatchi şi Claudiu Dumitrescu în faţa echipei campioane a judeţului Buzău. Au înscris de 3 ori (prin G. Dumitru - 2, Stancu - din penalty), au mai avut o bară transversală şi alte numeroase ocazii, care puteau duce scorul la unul mult mai mare.
Ultimul meci al turneului va avea loc marţi, 20 iunie, de la ora 11.00: CS Câmpina - Concordia Chiajna.

Europa League. Programul primelor două tururi preliminare

La Nyon a avut loc astăzi tragerea la sorţi pentru stabilirea programului primelor două tururi preliminare din Europa League.
Turul I preliminar (29 iunie - 6 iulie)
 Turul II preliminar (13 - 20 iulie)

Programul primelor două tururi preliminare din Champions League

Astăzi, la Lyon s-au tras la sorţi primele două tururi preliminare din Champions League. 
Primul tur preliminar
Vikingur (Insulele Feroe) - Trepca '89 (Kosovo)
Hibernians (Malta) - FCI Tallinn (Estonia)
Alaskert (Armenia) - FC Santa Coloma (Andorra)
The New Saints (Țara Galilor) - FC Europa (Gibraltar)
Linfield (Irlanda de Nord) - La Fiorita (San Marino)
Meciurile tur vor avea loc pe 27 și 28 iunie, în timp ce returul e programat o săptămână mai târziu, pe 4 și 5 iulie.
Turul doi preliminar APOEL Nicosia (Cipru) - Dudelange (Luxemburg)
Zalgiris Vilnius (Lituania) - Ludogoreț Razgrad (Bulgaria)
Qarabag FK (Azerbaidjan) - Samtredia (Georgia)
Partizan Belgrad (Serbia) - Buducnost Podgorica (Muntenegru)
Hibernians (Malta) / FCI Tallinn (Estonia) - FC Salzburg (Austria)
Șerif Tiraspol (Moldova) - FK Kukesi (Albania)
FC Astana (Kazahstan) - Spartaks Jurmala (Letonia)
BATE Borisov (Belarus) - Alaskert (Armenia) / FC Santa Coloma (Andorra)
MSK Zilina (Slovacia) - FC Copenhaga (Danemarca)
Hapoel Beer-Sheva (Israel) - Honved Budapesta (Ungaria)
NK Rijeka (Croatia) - The New Saints (Țara Galilor) / FC Europa (Gibraltar)
Malmo FF (Suedia) - Vardar Skopje (Macedonia)
Zrinjski (Bosnia-Hertegovina) - NK Maribor (Slovenia)
Dundalk (Irlanda) - Rosenborg Trondheim (Norvegia)
FH Hafnarfjordur (Islanda) - Vikingur (Insulele Feroe) / Trepca '89 (Kosovo)
Linfield (Irlanda de Nord) / La Fiorita (San Marino) - Celtic Glasgow (Scotia)
IFK Mariehamn (Finlanda) - Legia Varșovia (Polonia).
Manșa tur va avea loc pe 11 și 12 iulie, în timp ce returul e programat pe 18 și 19 iulie.

duminică, 18 iunie 2017

În turneul semifinal de la Săcele, CS Câmpina - Unirea Ungheni 1-4

Meci incredibil pentru CS Câmpina în această seară la Săcele, în cadrul turneului semifinal, meci pierdut de câmpineni cu 4-1 în faţa formaţiei mureşene Unirea Ungheni. Partida a avut o desfăşurare uluitoare:

sâmbătă, 17 iunie 2017

Baraj pentru Superliga B, rezultate

Astăzi, pe terenuri neutre, au avut loc cele trei meciuri de baraj pentru stabilirea echipelor care au promovat în Superliga B, la baraj participând câştigătoarele celor şase serii ale Ligii B. Iată rezultatele:

Haţegan debutează ca arbitru video la Cupa Confederaţiilor

Ovidiu Haţegan (foto) face parte din lotul arbitrilor de la Cupa Confederaţiilor, ca arbitru video, fiind prima participare românească în actualul format al acestei competiţii. Arădeanul va debuta în ziua a doua a turneului, la Kazan, la partida Portugalia - Mexic, acolo unde va fi în faţa monitoarelor alături de americanul Jair Marrufo şi sârbul Dalibor Djurdjevic, în vreme ce brigada din teren este una argentiniană, condusă de Nestor Pitana, ajutat de Hernan Maidana şi Juan Belatti. Al patrulea oficial a fost desemnat tahitianul Abdelkader Zitouni.
FIFA acordă o importanţă foarte mare acestui (încă) experiment cu arbitrajul video, fiind selecţionaţi pentru a îndeplini acest rol doar arbitri de top.
Actuala ediţie a Cupei Confederaţiilor din Rusia este găzduită de oraşele Moscova, St. Petersburg, Kazan şi Soci şi se va desfăşura în perioada 17 iunie - 2 iulie. participând campioanele tuturor continentelor.

vineri, 16 iunie 2017

CS Câmpina, înfrângere severă în primul meci al turneului semifinal de la Săcele

În această după-amiază, la Săcele, CS Câmpina a susţinut primul său meci din cadrul turneului semifinal al juniorilor A, echipe câştigătoare ale campionatelor judeţene. Sorţii au decis ca echipa pregătită de Roberto Opatchi şi Claudiu Dumitrescu să întâlnească în primul joc chiar formaţia gazdă, Precizia Săcele.
Câmpinenii au început bine, cu o posesie bună şi o prezenţă consistentă în jumătatea adversă de teren, dar au fost suficiente trei greşeli majore în defensivă pentru ca la pauză gazdele să conducă la scor de neprezentare. Repriza secundă nu a mai contat prea mult, astfel că după mai multe greşeli în defensivă, după două penalty-uri pentru gazde (dintre care, unul ratat) şi un singur gol al câmpinenilor, marcat de Octavian Stancu, partida s-a încheiat cu scorul de 5-1 pentru Precizia Săcele.

marți, 13 iunie 2017

Olandezul Bas Nijhuis arbitrează amicalul România - Chile

În această seară, la Cluj-Napoca, are loc partida amicală România - Chile, care va fi arbitrată de o brigadă formată din Bas Nijhuis - Rob Van de Ven, Charles Schaap (Olanda) - Istvan Kovacs (România).
Născut pe 12 ianuarie 1977, Bas Nijhuis (foto) locuieşte la Enschede şi se află din anul 2007 pe lista FIFA. Are în palmares prezenţa la Campionatul European Juniori sub 19 ani din Ucraina 2009

duminică, 11 iunie 2017

Cei mai mici atleţi câmpineni, rezultate excelente la Cupa "Luceafărul", de la Poiana Braşov

23 dintre cei mai mici atleţi ai CSS Constantin Istrati Câmpina au participat sâmbătă, 10 iunie, la Poiana Braşov, la Cupa "Luceafărul", o competiţie dedicată categoriilor copii I, II şi III. Câmpinenii au obţinut 22 de medalii, dintre care 13 pentru locul I, 5 pentru locul al II-lea şi 4 pentru locul al III-lea. Detalii şi imagini - campinatv.ro/sport.

Liga B, Seria Mizil, etapa a 26-a, ultima, rezultate şi clasament

Sportul Valea Cucului - Olimpia Gornet Cricov 5-5
Speranţa Olari - Tineretul II Berceni 0-3

Liga B, Seria Sud, etapa a 26-a, ultima, rezultate şi clasament

CS Brazi Negoieşti - CS Măneşti Băltiţa 4-0
Progresul Coşlegi - AS Gorgota 6-1

Superliga B, etapa a 33-a, rezultate şi clasament

Prahova Tg. Vechi - Avântul Tomşani 0-3
Carpaţi Sinaia - Rapid Mizil 0-2

Liga B, Seria Văleni, etapa a 26-a, ultima, rezultate şi clasament

Oţelul Larissa - Tinereţea Izvoarele 0-3
AS Podenii Noi - Tineretul Gura Vitioarei 0-2

Liga B, Seria Slănic, etapa a 26-a, ultima, rezultate şi clasament

Avântul Bertea - Gloria Vâlcăneşti 1-1
Flacăra Mălăieşti - Voinţa Vărbilău 2-5

Liga B, Seria Câmpina, etapa a 26-a, ultima, rezultate şi clasament

CS Valea Doftanei - Avântul Măgureni 3-2
Sportul Câmpina - AS Strejnic 2-6

Liga B, Seria Teritoriu, etapa a 26-a, ultima, rezultate şi clasament

Viitorul Poienarii Burchii - AS Tg. Vechi Stănceşti 1-0
Arizona Zalhanaua - CS Brazi II 0-3

Radu Petrescu a arbitrat aseară Germania - San Marino 7-0

La primul său meci oficial interţări, Radu Petrescu (foto dreapta) a avut parte de un meci uşor, Germania - San Marino, la Nurnberg, gazdele impunându-se cu 7-0 într-un meci în care nu s-a pus nici un moment problema învingătoarei. Radu Petrescu a fost ajutat de asistenţii Adrian Ghinguleac, Vladimir Urzică şi rezerva Sebastian Colţescu.
Radu Petrescu a acordat 3 cartonaşe galbene, toate oaspeţilor, şi a fluierat 26 de faulturi (9 comise de nemţi, 17 de san-marinezi). De asemenea, asistenţii au arătat 3 ofsaiduri, toate pe atacul gazdelor.

sâmbătă, 10 iunie 2017

CS Câmpina a zdrobit campioana judeţului Dâmboviţa şi s-a calificat la turneul semifinal al juniorilor A

După 3-0 la "masa verde" joi, în prima manşă a barajului interjudeţean pentru calificarea la turneul semifinal al juniorilor A, CS Câmpina a întâlnit sâmbătă după-amiază campioana judeţului Dâmboviţa, Unirea Ungureni. Echipa pregătită de Roberto Opatchi şi Claudiu Dumitrescu s-a impus de o manieră categorică, 8-1, asigurându-şi calificarea fără dubii în turnul semifinal, care va avea loc în perioada 16-19 iunie. Detalii şi imagini - campinatv.ro/sport.

Istvan Kovacs a condus aseară Letonia - Portugalia 0-3

Aseară, în preliminariile Cupei Mondiale, la Riga, partida Letonia - Portugalia 0-3, a fost condusă de Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Horaţiu Feşnic.

joi, 8 iunie 2017

CS Câmpina a câştigat fără joc prima manşă a barajului pentru turneul semifinal

CS Câmpina s-a deplasat astăzi în judeţul Dâmboviţa, la Ungureni, acolo unde întâlnea în prima manşă a barajului pentru accederea în turneul semifinal al campionatului juniorilor A pe Unirea Ungureni. Elevii antrenorilor Roberto Opatchi şi Claudiu Dumitrescu au câştigat fără să joace, cu scorul de 3-0, pentru că echipa gazdă nu a asigurat Ambulanţă, aşa cum prevede regulamentul la nivelul unei competiţii naţionale.
Returul, care porneşte de la scorul de 3-0 pentru CS Câmpina, va avea loc sâmbătă, 10 iunie, de la ora 17.30, pe terenul sintetic din incinta Căminului Petrol.

Nicolae Grigorescu, observator la Slovenia - Malta, în preliminariile Cupei Mondiale

Pe 10 iunie, de la ora 19.00, la Ljubljana va avea loc partida Slovenia - Malta, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale. FIFA l-a desemnat ca observator pentru arbitri la acest joc pe românul Nicolae Grigorescu (foto), fostul asistent FIFA timişorean cu prezenţa la Mondialul din Franţa 1998 şi Europeanul din Belgia şi Olanda, din 2000. Arbitrii partidei de la Ljubljana sunt Lee Evans - Philip Thomas, Daniel Beckett - Iwan Arwel Griffith (toţi din Ţara Galilor), în vreme ce observatorul de joc al întâlnirii este elveţianul Romano Clavedetscher.

Portughezul Nuno Castro observă brigada lui Radu Petrescu la Nurnberg

Pe 10 iunie, la Nurnberg, în preliminariile Cupei Mondiale, Radu Petrescu va arbitra jocul Germania - San Marino. Bucureşteanul va fi ajutat de asistenţii Adrian Ghinguleac, Vladimir Urzică şi rezerva Sebastian Colţescu.
FIFA a desemnat ca observatori ai acestei partide pe portughezul Nuno Castro - pentru arbitraj, şi pe Roland Ospelt, din Liechtenstein - pentru joc.
Nuno Castro (foto) a fost arbitru asistent FIFA l-a mai observat pe Radu Petrescu la un meci internaţional, pe 5 iulie 2012, FK Jagodina - Ordabasy Shymkent 0-1, în primul tur preliminar al Europa League, din brigada bucureşteanului mai făcând atunci parte asistenţii Cristian Nica, Adrian Ghinguleac şi rezerva Dragoş Istrate. A mai fost observator şi la ŢSKA Moscova - Manchester City 1-2, pe 23 octombrie 2013, în grupele Champions League, Ovidiu Haţegan - Cristian Nica, Octavian Şovre - Cristian Balaj, Istvan Kovacs - Sebastian Gheorghe. De asemenea, a fost observator şi la un meci al unei echipe româneşti: Rapid Bucureşti - Hapoel Tel Aviv 1-3, 30 noiembrie 2011, în grupele Europa League.

Albanezul Sokol Jareci observă brigada lui Istvan Kovacs la Letonia - Portugalia

În urmă cu câteva zile vă anunţam că o brigadă din România, avându-l pe Istvan Kovacs la centru, va conduce partida Letonia - Portugalia, din preliminariile Cupei Mondiale, joc programat vineri, 9 iunie, de la ora 21.45, la Riga.
Observatorii desemnaţi de FIFA pentru acest joc sunt albanezul Sokol Jareci - pentru arbitraj, şi cehul Emil Ubias - pentru joc.
Sokol Jareci (foto) s-a născut pe 15 septembrie 1967, locuieşte la Tirana şi a fost arbitru FIFA între anii 2000 şi 2010, dar nu s-a remarcat prin prezenţa la mari competiţii. Printre meciurile din palmaresul său să regăseşte şi un meci al naţionalei de tineret a României, chiar în Letonia, pe 9 octombrie 2009, Letonia - România 5-1, în preliminariile Campionatului European Tineret. De asemenea, a mai observat arbitri români - în octombrie 2014, în Georgia, la un turneu de calificare pentru juniori sub 19 ani, la care au arbitrat Sebastian Colţescu şi Mircea Grigoriu.
Reamintesc că din brigada condusă Kovacs mai fac parte asistenţii Ovidiu Artene, Vasile Marinescu şi rezerva Horaţiu Feşnic.

miercuri, 7 iunie 2017

Finala Cupei României, faza judeţeană. Petrolul Ploieşti - CS Păuleşti 2-0

Încă o formalitate a încheiat sezonul judeţean al Cupei României, în ultimul act întâlnindu-se, chiar pe "Ilie Oană", actuala şi fosta campioană, Petrolul Ploieşti şi CS Păuleşti. Ploieştenii au mai bifat un obiectiv, câştigând cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Stănescu (35) şi Popescu( 84).

CS Câmpina va juca returul pentru calificarea la turneul semifinal, sâmbătă, 10 iunie, pe teren propriu

După câştigarea campionatului judeţean de juniori A, CS Câmpina şi-a aflat ieri adversara pentru barajul care va duce la turneul semifinal. Adversarul formaţiei antrenate de Roberto Opatchi şi Claudiu Dumitrescu este formaţia Unirea Ungureni, din judeţul Dâmboviţa. Prima manşă a acestui baraj are loc joi, 8 iunie, de la ora 17.30, la Ungureni, meciul decisiv fiind programat sâmbătă, 10 iunie, de la ora 17.30, pe terenul sintetic din incinta Căminului Petrol.
Partida de la Ungureni va fi arbitrată de o brigadă din Piteşti, condusă de Marius Naidin, în vreme ce returul de la Câmpina a fost încredinţat unei brigăzi bucureştene conduse de Vasile Buzea.

marți, 6 iunie 2017

CS Câmpina joacă joi cu campioana judeţului Dâmboviţa, în deplasare

CS Câmpina a câştigat primul său trofeu, devenind campioana judeţului Prahova la juniori A (detalii - aici). De acum, echipa pregătită de antrenorii Roberto Opatchi şi Claudiu Dumitrescu intră în faza naţională a competiţiei, organizată de FRF. Prima confruntare va avea loc chiar joi, 8 iunie, de la ora 17.30, CS Câmpina urmând a întâlni în deplasare campioana judeţului Dâmboviţa - Unirea Ungureni, care îşi dispută meciurile de pe teren propriu în satul Ungureni, comuna Corbii Mari, aproape de limita cu judeţul Giurgiu. Se joacă în sistem tur-retur, cea de-a doua manşă urmând a avea loc la Câmpina, la o dată ulterioară.

luni, 5 iunie 2017

Partida Germania - San Marino, din preliminariile CM, arbitrată de Radu Petrescu

Bucureşteanul Radu Petrescu (foto) va conduce pe 10 iunie primul său meci oficial interţări, Germania - San Marino, la Nurnberg, în preliminariile CM. Până acum, Petrescu are două jocuri interţări dar amicale: Slovacia - Irlanda de Nord 0-0, pe 4 iunie 2016, şi Franţa - Coasta de Fildeş 0-0, pe 15 noiembrie 2016. Brigada va fi completată de asistenții Adrian Ghinguleac, Vladimir Urzică și rezerva Sebastian Colțescu.
Radu Petrescu a mai făcut parte din brigăzi care au arbitrat la Nurnberg sau partide în care să fie implicată vreuna dintre cele două echipe: Moldova - San Marino 3-0, pe 11 octombrie 2013, în preliminarii CM, rezervă a unei brigăzi din Andorra; Germania - Cehia 3-0, pe 8 octombrie 2016, la Hamburg, în preliminarii CM, Ovidiu Haţegan - Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe - Radu Petrescu.
De asemenea, Radu Petrescu a arbitrat în mai multe rânduri în Germania: Werder Bremen - Atletico Madrid 3-1, pe 1 octombrie 2009, în grupele Europa League, Alexandru Tudor - Cristian Nica, Aurel Oniţă - Ovidiu Haţegan, Marius Avram - Radu Petrescu;

Istvan Kovacs, delegat la Letonia - Portugalia, în preliminariile CM

Pe 9 iunie, de la ora 21.45, la Riga, Letonia - Portugaliei va fi arbitrat de o brigadă din România, condusă de Istvan Kovacs (foto), ajutat de asistenții Vasile Marinescu, Ovidiu Artene și rezerva Horațiu Feșnic.
La al 6-lea meci interţări, Kovacs a mai întâlnit ca arbitru vreuna dintre cele două echipe o singură dată: Letonia - Liechtenstein 2-0, pe 16 octombrie 2012, Istvan Kovacs - Zoltan Szekely, Mikloş Nagy - Cristian Balaj.
Istvan Kovacs a mai arbitrat în Letonia: Daugava - Tromso IL 0-5, pe 30 iunie 2011, în turul I preliminar Europa League, Istvan Kovacs - Zoltan Szekely, Octavian Şovre - Robert Dumitru.
De-a lungul timpului, la Riga sau partide în care să fie implicată vreuna dintre cele două echipe au mai condus: Cipru - Portugalia 0-1, pe 10 mai 1972, în preliminarii CM, Kevorc Ghemingean - Nicolae Petriceanu, Aurel Bentu; Cipru - Portugalia 0-2, pe 8 iunie 1975, în preliminarii CE, Gheorghe Limona - Marcel Buzea, Francisc Kolossi; Cipru - Portugalia 1-2, pe 5 decembrie 1976, în preliminarii CM, Constantin Ghiţă - Maximilian Popescu, Constantin Bărbulescu; Austria - Portugalia 1-2, pe 15 noiembrie 1978, în preliminarii CE, Nicolae Rainea;

vineri, 2 iunie 2017

Francezul Ruddy Buquet arbitrează partida Polonia - România

Pe 10 iunie, în preliminariile Cupei Mondiale, echipa României va juca în deplasare, în fața echipei Poloniei, la Varșovia. Partida va fi condusă de o brigadă din Franța, formată din Ruddy Buquet - Guillaume Debart, Frederic Cano - Nicolae Rainville. Buquet (foto) s-a născut pe 29 ianuarie 1977, la Amiens, iar din anul 2011 se află pe lista FIFA. A condus partide de la Cupa Mondială Juniori sub 17 ani din Chile 2015, unde a arbitrat sfertul de finală Ecuador - Mexic 0-2. S-a mai intersectat cu fotbalul românesc: Astra Giurgiu - AS Trencin 2-2, în turul III preliminar Europa League, pe 8 august 2013; România - Spania 0-0, amical, pe 27 martie 2016. Nu a mai arbitrat reprezentativa Poloniei, dar a mai oficiat la un meci la Varșovia: Legia Varșovia - Trabzonspor 0-2, în grupele Europa League, pe 7 noiembrie 2013. Are la activ 12 jocuri inter-țări, la nivel de prime reprezentative, iar cel mai recent joc internațional condus a fost pe 26 martie 2017, pe Wembley, Anglia - Lituania 2-0, tot în preliminariile Cupei Mondiale.