Se afișează postările cu eticheta deces. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta deces. Afișați toate postările

luni, 20 iulie 2020

A încetat din viață Dan Petrescu ”Fibră”, fostul arbitru internațional, fost șef al CCA și membru al Comisiei de Arbitri UEFA

O veste tragică a venit în această dimineață - a încetat din viață Dan Petrescu ”Fibră”, fost arbitru internațional și fost șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, perioadă în care a fost pentru o vreme și membru al Comisiei de Arbitri UEFA. Dan Petrescu împlinise în mai anul acesta 76 de ani. A arbitrat 12 sezone în prima ligă, are mai multe finale ale Cupei României, aproape 180 de partide conduse în Divizia A și peste 40 de meciuri internaționale, fiind la linie în două dintre cele mai importante meciuri conduse de Igna - semifinala Campionatului European, RFG - Olanda, din 1988, și finala Cupei UEFA, Dundee United - IFK Goteborg. A fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor în perioada 1993 - 2000, ultimi doi ani fiind și membru al Comisiei de Arbitri UEFA. Din păcate, doar câteva rânduri sunt mult prea puține față de meritele lui Dan Petrescu ”Fibră” în arbitrajul românesc.

marți, 12 mai 2020

A murit Daniel Lăzărescu, fost arbitru asistent FIFA

O veste tragică pentru arbitrajul românesc - la numai 49 de ani a încetat din viață fostul arbitru asistent FIFA Daniel Lăzărescu. Unul dintre cei mai buni arbitri asistenți din România, s-a retras din activitate la numai 35 de ani, din cauza unor probleme de sănatate. Avea în palmares 10 jocuri Steaua-Dinamo. În total a oficiat la 92 de partide în Liga 1 și 96 în Liga 2. Cel mai important meci al carierei a fost Auxerre – Borussia Dortmund 1-0, în Liga Campionilor (2002), cu Sorin Corpodean la centru. A fost vicepreședinte al CCA, iar în prezent era colaborator la TelekomSport.
Dumnezeu să-l ierte!

joi, 16 ianuarie 2020

A încetat din viață fostul mare arbitru prahovean - Ilie Coț

O veste neașteptată și extrem de tristă a venit astăzi - Ilie Coț, fostul mare arbitru prahovean, a încetat din viață în Spania, acolo unde se stabilise cu familia de mai mulți ani. În vară urma să împlinească 71 de ani... Din păcate, de doi ani suferea de leucemie.
Îmi este foarte greu să scriu despre trecerea în neființă a celui care a fost Ilie Coț, un om deosebit, un om pe care am avut marea șansă să-l cunosc, un om cu care discutam destul de des, care era extrem de mândru de nepoțica sa, un om care mă știa pe nume...
Cariera sa ca arbitru a fodt una remarcabilă, fiind ani mulți unul dintre asistenții din brigada lui Ion Crăciunescu la cele mai importante meciuri ale acestuia, inclusiv la Cupa Confederațiilor, în ianuarie 1995, în Arabia Saudită. Detalii despre întreaga carieră a lui Ilie Coț - aici.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!

marți, 20 noiembrie 2018

Ovidiu Hațegan a arbitrat ireproșabil un meci pe care nu-l va uita ușor, Germania - Olanda 2-2, în Liga Națiunilor

Luni seară, în Liga Națiunilor, Ovidiu Hațegan a arbitrat la Gelsenkirchen partida Germania - Olanda, un meci pe care nu-l va uita prea ușor, dar din motive care nu au legătură cu jocul în sine. Hațegan a aflat la pauza meciului că mama sa a decedat, dar a avut tăria să ducă meciul la bun sfârșit, arbitrând ireproșabil. Hațegan a fost ajutat de asistenții Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe, adiționalii Radu Petrescu, Sebastian Colțescu și rezerva Adrian Ghinguleac.

sâmbătă, 29 septembrie 2018

Fostul arbitru italian Luigi Agnolin a încetat din viaţă

Luigi Agnolin (foto) a fost unul dintre numele importante ale arbitrajului mondiale în anii '80. Născut pe 21 martie 1943, Agnolin are în palmares: Cupa Mondială Mexico 1986 (URSS - Ungaria 6-0, Argentina - Uruguay 1-0, în optimi, şi semifinala Franţa - RFG 0-2), Cupa Mondială Italia 1990 (Iugoslavia - Columbia 1-0), finala Cupei Campionilor Europeni Stuttgart 1988, PSV Eindhoven - Benfica Lisabona 0-0, 6-5, după lovituri de departajare, finala Cupei Cupelor 1987, Lokomotive Leipzig - Ajax Amsterdam 0-1, Supercupa Europei Monte Carlo 1987, Steaua Bucureşti - Dinamo Kiev 1-0. De asemenea, a mai arbitrat partide ale unor echipe româneşti: Steaua Bucureşti - Glasgow Rangers 2-0, pe 2 martie 1988, în sferturile Cupei Campionilor Europeni; Victoria Bucureşti - Valencia 1-1, pe 27 septembrie 1989, în Cupa UEFA, turul I. Pe plan intern, în Seria A a arbitrat 226 partide, după retragere îndeplinind diverse funcţii în Comisia de Arbitri a Federaţiei Italiene.

vineri, 10 august 2018

A încetat din viaţă Jean Grama

Fost jucător, fost arbitru în primul eşalon, fost conducător, bucureşteanul Jean Grama s-a stins din viaţă astăzi, la 74 de ani. A condus 42 de meciuri în primul eşalon, în care a activat între 1982 şi 1991. A debutat în Divizia A la ASA Tg. Mureş - FCM Bacău 2-1, disputat pe 3 aprilie 1982. Ultimul meci în prima ligă, pe 16 iunie 1991, FC Argeş - FC Bihor 4-1. De asemenea, are 115 meciuri ca arbitru de linie şi alte 119 meciuri la centru în Divizia B. În 1984, pe 22 mai, a făcut parte din brigada care a condus finala Cupei României, pe fostul "23 August", Dinamo - Steaua 2-1, cu Dan Petrescu, la centru. În palmaresul lui Jean Grama se mai regăsesc şi câteva partide internaţionale, printre care: Dnepr Dnepropetrovsk - Hajduk Split 0-1, pe 27 noiembrie 1985, în Cupa UEFA, turul III, Ioan Igna - Jean Grama, Şerban Necşulescu; URSS - Iugoslavia, pe 7 noiembrie 1991, în preliminarii CE under 16, Adrian Porumboiu - Grigore Macavei, Jean Grama.

luni, 23 aprilie 2018

A încetat din viaţă fostul arbitru Vasile Angheloiu

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat astăzi decesul fostului arbitru Vasile Angheloiu. Născut pe 22 septembrie 1950, Angheloiu locuia la Bucureşti şi a fost arbitru asistent FIFA la începuturile anilor '90. Are în palmares peste 200 partide în primul eşalon, peste 25 meciuri internaţionale şi o finală a Cupei României, în 1993, Universitatea Craiova - Dacia Unirea Brăila 2-0, alături de Mircea Salomir şi Ilie Coţ. După retragerea din activitate a fost mai mulţi ani observator federal, apoi organizator de competiţii la Steaua, fiind şi ofiţer în rezervă.

joi, 8 februarie 2018

A murit fostul mare arbitru maghiar Karoly Palotai

UEFA a anunţat astăzi, cu regret, decesul fostului mare arbitru maghiar Karoly Palotai - unul dintre puţinii arbitri din lume care a oficiat la trei turnee finale ale Cupei Mondiale.
Palotai s-a născut pe 11 septembrie 1935 la Gyor şi s-a aflat pe lista FIFA între anii 1970 şi 1983, ultimul său meci internaţional fiind unul de referinţă pentru fotbalul românesc:

miercuri, 24 ianuarie 2018

A murit fostul arbitru buzoian Cristian Teodorescu

Încă o veste tristă pentru arbitraj, fiind vorba de decesul fostului arbitru Cristian Teodorescu, din Buzău, unul dintre foarte puţini români care se puteau mândri cu prezenţa într-o brigadă care a condus o finală a Cupei Campionilor Europeni. Se întâmpla la Atena, pe 25 mai 1983, Hamburg - Juventus 1-0, finală condusă de Nicolae Rainea, celălalt asistent fiind Ioan Igna. Cristian Teodorescu a încetat din viaţă ieri, la Spitalul Judeţean din Buzău, unde era internat după ce suferise un infarct.
S-a născut pe 20 septembrie 1942, iar în perioada 1975-1990 a fost arbitru în prima  divizie, unde a condus 153 de jocuri. A debutat în prima ligă pe 29 iunie 1975 la jocul Steaua - UTA 0-2, ultimul său meci în primul eşalon fiind pe 3 noiembrie 1990, Steaua - Jiul Petroşani 5-1. Printre meciurile internaţionale la care a arbitrat Cristian Teodorescu, în afara amintitei finale de la Atena, mai adaug: Aris Salonic - Sliema Wanderers 4-1, pe 16 septembrie 1981, în Cupa UEFA, turul I, Cristian Teodorescu; România - China 1-0, pe 31 iulie 1984, la Buzău, Cristian Teodorescu; Ankaragucu - Heraklis Salonic, pe 20 martie 1985, în Cupa Balcanică, Octavian Ştreng - Cristian Teodorescu, Mircea Constantinescu; Trabzonspor - Bray Wanderers 2-0, pe 5 septembrie 1990, Cupa Cupelor, tur preliminar, Adrian Porumboiu - Cristian Teodorescu, Alexandru Mustăţea.
Am avut privilegiul să-l cunosc, fiindu-mi observator la mai multe meciuri în Liga a 3-a. O adevărată încântare, un om deosebit, cu care nu simţeai când trece timpul, un om căruia îi plăcea viaţa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

duminică, 21 ianuarie 2018

A încetat din viaţă nea Paul Roşală!

"Nea Paul" aşa cum îl ştiu toţi cei din lumea fotbalului pe Raul Roşală a fost, dincolo de orice altceva, un mare suflet. Indiferent de conducerile care s-au succedat la cârma Comisiei Judeţene de Arbitri, aproape toţi arbitrii tot cu nea Paul îşi rezolvau problemele. Că erai arbitru stagiar, mai vechi prin loturile judeţene sau în loturile republicane, orice problemă ai fi avut, nea Paul era mereu acolo să te ajute, să te rezolve. Fost arbitru în loturile republicane, nea Paul a fost apoi ani mulţi membru al Comisiei Judeţene de Arbitri şi observator. Cuvintele sunt prea sărace în astfel de situaţii... Toţi cei care l-au cunoscut, cu siguranţă îşi vor aminti de marele sufletist care a fost nea Paul Roşală. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

sâmbătă, 2 septembrie 2017

Tragedie la meciul de astăzi al echipei de juniori a lui Marius Vişan

Marius Vişan este antrenorul grupei de juniori B de la Viitorul Fortuna Breaza, iar în deplasarea de astăzi, de la Ceptura, din campionatul judeţean al juniorilor B, a avut loc un eveniment tragic. Tatăl jucătorului Ciprian Gheorghe, Haralambie Gheorghe, a acuzat o stare de rău, a fost chemată ambulanţa, dar în drum spre spital, bărbatul a decedat!
Clubul, părinţii şi copiii sunt alături de Ciprian, de familia sa în aceste momente grele şi îi transmit condoleanţe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

duminică, 8 ianuarie 2017

Amical. Sportul Câmpina - Unirea Călineşti 3-0

Primul meci amical al anului 2017 a avut loc în această dimineaţă, la Câmpina, pe stadionul "Rafinăriei", unde s-au întâlnit echipele Sportul Câmpina şi Unirea Călineşti. Gândit ca un meci test, pe zăpadă, pentru a întrebuinţa din punct de vedere fizic jucătorii celor două echipe, jocul de astăzi a avut şi un moment trist - minutul de reculegere de la început pentru ostul sportiv câmpinean Florin Stănescu, un apropiat al fotbalului câmpinean, decedat în urmă cu numai două zile.

marți, 12 ianuarie 2016

Top 5 evenimente din arbitrajul românesc în 2015

Ovidiu Haţegan
1 - Ovidiu Haţegan era desemnat să oficieze la EURO 2016
2 - decesul lui Nicolae Rainea, cel mai titrat arbitru român din toate timpurile
3 - Teodora Albon arbitra una dintre semifinalele Cupei Mondiale feminine
4 - Ovidiu Haţegan arbitra sfert de finală la Cupa Mondială Juniori sub 20 ani
5 - Bogdan Sorescu era desemnat de UEFA să conducă partide la al patrulea turneu final european de futsal consecutiv
Alegerea nu a fost deloc simplă, în top intrând şi alte evenimente importante:
- Cristina Dorcioman a arbitrat finala Algarve Cup, cel mai puternic turneu feminin mondial, după Cupa Mondială
- Bogdan Sorescu arbitra finala mică a Futsal Cup, singura competiţie europeană intercluburi de futsal

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Retrospectiva SportCâmpina 2015 - aprilie

1 - înceta din viaţă Nicolae Rainea, cel mai titrat arbitru român din toate timpurile, cu trei prezenţe consecutive la turnee finale ale Cupei Mondiale;

duminică, 9 august 2015

A încetat din viaţă fostul asistent FIFA Ioan Dumitrică

Veste tragică pentru arbitrajul românesc, ieri încetând din viaţă fostul asistent FIFA - craioveanul Ioan Dumitrică (foto). Pe 21 august urma să împlinească 56 de ani. Ioan Dumitrică îndeplinea funcţiile de observator de arbitri în ligile a doua şi a treia şi era vicepreşedinte al Comsiei Judeţene de Arbitri Dolj. A arbitrat peste 200 jocuri în primul eşalon din România, iar dintre meciurile internaţionale la care a arbitrat ar fi de amintit:
Ucraina - Ungaria 2-0, preliminariile CE feminin,  15 iunie 1996, Marcel Lică - Tudor Constantinescu, Ioan Dumitrică
Israel - Cipru 4-3, preliminariile CE tineret, 29 aprilie 1997, Dan Crăciun - Silviu Ioan, Ioan Dumitrică - Gheorghe Moise
Dinamo Minsk - Skonto Riga 1-2, tur preliminar Champions League, 29 iulie 1998, Constantin Zotta - Nicolae Sterea, Ioan Dumitrică - Gheorghe Moise
Letonia - Georgia 1-0, preliminarii CE, 10 octombrie 1998, Constantin Zotta - Ioan Dumitrică, Silviu Ioan - Adrian Stoica
Spartak Trnava - Vllaznia Skhodra 2-0, tur preliminar Cupa UEFA, 26 august 1999, Marcel Lică - Ioan Dumitrică, Marian Toader - Gheorghe Farcaş
Albania - Grecia 0-1, preliminarii CE tineret, 10 octombrie 2000, Marcel Lică - Ioan Dumitrică, Corneliu Fecioru - Tiberiu Lajos
Ioan Dumitrică avea doi copii, dintre care unul, Omar Dumitrică, este arbitru în lotul Ligii a 2-a.

miercuri, 1 aprilie 2015

S-a stins Nicolae Rainea!

M-a sunat cineva dimineaţă să-mi spună că a murit Nicolae Rainea! Ce glumă sinistră de 1 aprilie?! Apoi m-au mai sunat şi alţii şi, în fine, m-am convins că, din păcate - nu era deloc o glumă. Rainea s-a stins...

luni, 9 martie 2015

Tragedie în arbitrajul din Italia şi gestul lui Rosetti

Noaptea trecută, un arbitru din Italia, Luca Colosimo, de numai 30 de ani, din Torino, a murit în urma unui accident rutier, în timp ce se întorcea de la meciul SPAL - Prato, din Liga a 3-a, în care activa arbitrul respectiv. Cel mai probabil, el a adormit la volan, accidentul având loc undeva în jurul orei 3 noaptea.
Liga a 3-a italiană este condusă la nivelul arbitrajului de Roberto Rosetti (foto), cel care miercuri urma să îndeplinească funcţia de observator pentru arbitri la meciul din optimile Champions League, dintre Bayern Munchen şi Şahtior Doneţk.

vineri, 14 noiembrie 2014

Doi dintre oamenii de la CS Păuleşti trec prin momente grele

În aceste zile, doi dintre oamenii din cadrul clubului CS Păuleşti trec prin momente grele. Astfel, jucătorul Constantin Pantilimonescu (care este şi arbitru asistent în Liga a 3-a) se confruntă cu moartea mamei sale, în vreme ce antrenorul formaţiei a doua a clubului, Real Rio Cocoşeşti, Dorel Popa, trece prin clipe grele pricinuite de moartea tatălui său. Conducerea clubului CS Păuleşti şi întreaga echipă sunt alături de cei doi colegi ai lor.

luni, 20 octombrie 2014

A încetat din viaţă dr. Mircea Neşu

După o săptămână grea, la terapie intensivă, dr. Mircea Neşu a încetat din viaţă aseară. Avea 74 de ani... A fost jucător, cu 145 de prezenţe în primul eşalon, unde a marcat 4 goluri. În anul 1965 a câştigat Cupa României cu Universitatea Cluj. A fost arbitru, conducând în prima ligă 78 meciuri şi având în palmares mai multe meciuri internaţionale.