luni, 24 iunie 2019

Sebastian Colțescu va conduce finala Cupei Regiunilor, în Germania

Arbitrul Sebastian Colțescu (foto) se află în aceste zile în Germania, unde a fost delegat de UEFA la turneul final al Cupei Regiunilor. După ce a condus două partide și a fost rezervă într-un al treilea joc, UEFA i-a încredințat românului finala competiției, care va avea loc miercuri, 26 iunie, la Burghausen între echipele Bavaria (Germania) și Dolny Slask (Polonia).
Colțescu a mai condus partidele Istanbul - Normandia 2-1 și Castilla y Leon - Chayka 1-2, fiind rezervă la jocul Bavaria - Normandia 1-0. 
La finala de miercuri, Colțescu va fi ajutat de asistenții Senad Ibrisimbegovic (Bosnia), Namik Huseinov (Azerbiadjan) și rezerva Georgi Vadachkoria (Georgia).

duminică, 23 iunie 2019

Amical. Caraimanul Bușteni - Olimpia Comarnic 2-2

După mulți ani de inactivitate fotbalistică la nivel de seniori, echipa Caraimanul Bușteni a fost reinventată și a disputat sâmbătă, 22 iunie, pe teren propriu, un prim meci amical, în fața formației Olimpia Comarnic, recent promovată din Liga C în Liga B Prahova. Partida s-a încheiat la egalitate, 2-2. Antrenorul noii formații din Bușteni este Cornel Vișan, iar lotul de la acest prim meci amical a fost următorul:
portari - Briotă, Ciocan, Stan, Nedelecu;
fundași - Popa, Ologu, Dumitrescu, Coman, Cață, Pușcașu, Bulete;
mijlocași - Alexe, Zamfir, Bârsan, Chira, Mutu, Andreescu, Simion, Boroșoiu;
atacanți - Sărățeanu, Vagner, Proaraciuc.

joi, 20 iunie 2019

Ce a însemnat sezonul 2018-2019 pentru fotbalul câmpinean

Sezonul 2018-2019 s-a încheiat și am vrut să aruncăm o privire în urmă, fără pretenția unei retrrospective, pentru a vedea ce a însemnat acest sezon pentru fotbalul câmpinean. Din păcate, fotbalul câmpinean a ajuns la un nivel extrem de scăzut, zbătându-se în mediocritatea ligilor inferioare județene, grație mai degrabă "nebuniei" unor oameni care se luptă pentru echipele lor. Dar să le luăm pe rând.

marți, 18 iunie 2019

Istvan Kovacs va arbitra partida Germania - Serbia, în etapa a doua a grupelor de la Europeanul de tineret

UEFA a anunțat deja delegările pentru o parte dintre meciurile din etapa a doua a grupelor de la Campionatul European de Tineret, care a început duminică în Italia și San Marino. După ce a condus partida de debut a acestui turneu final și a fost desemnat ca arbitru de rezervă la derby-ul grupei noastre, Anglia - Franța, de la Cesena, Istvan Kovacs (foto) a fost delegat să cnducă un nou meci, Germania - Serbia. Întâlnirea este programată joi, 20 iunie, la Trieste, iar Kovacs va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu, Ovidiu Artene, rezerva Paul Tierney, din Anglia. Asistenții video vor fi spaniolii Ricardo de Burgos Bengoetxea, Xavier Estrada Fernandez. Observatorii partidei au fost desemnați portughezul Lucilio Cardoso Cortez Batista - pentru arbitraj, și irlandezul Peadar Ryan - pentru joc.

Promovări - retrogradări în categoriile UEFA pentru arbitri. Radu Petrescu a urcat în First Category

Din 6 în 6 luni, UEFA anunță categoriile pentru arbitri, al nivel continental existând patru astfel de categorii - Elite, First, Second și Third. Pentru această vară, în modificările aduse acestor categorii sunt vizați și trei din cei șapte arbitri români de pe lista FIFA. Astfel, Radu Petrescu (foto) a fost promovat din Second în First, Horațiu Feșnic a fost promovat din Third în Second, iar Sebastian Colțescu a fost retrogradat din Second în Third. Ceilalți arbitri români sunt clasați astfel: Ovidiu Hațegan - Elite, Istvan Kovacs - First, Marius Avram - Second, Marcel Bîrsan - Third.
Cea mai importantă promovare pentru arbitrajul românesc este cea a lui Radu Petrescu, după un sezon foarte bune, în care acesta a arbitrat sferturile Youth League, Chelsea - Dinamo Zagreb 2-2, 3-2 la lovituri de departajare, în preliminariile EURO 2020, Irlanda - Gibraltar 2-0, în Liga Națiunilor, Andorra - Georgia 1-1, amicalul interțări Turcia - Grecia 2-1, dar și în grupele Europa League, Olympique Marseille - Apollon Limassol 1-3.

Caraimanul Bușteni a câștigat Memorialul "Mihai Ivăncescu", la grupa 2012

Timp de trei zile, în perioada 15-17 iunie, la Brașov, pe stadionul Metrom, a avut loc Memorialul "Mihai Ivănescu", competiție pentru copii și juniori dedicată memoriei fostului mare internațional brașovean, component al Naționalei României prezentă la Mondialul din Mexic 1970. La Brașov, spre marea bucurie a antrenorilor, a conducerii clubului, a părinților și, mai ales, a copiilor, grupa 2012 a clubului Caraimanul Bușteni a câștigat turneul la această categorie de vârstă.

luni, 17 iunie 2019

Istvan Kovacs a condus fără greșeală meciul de deschidere de la Europeanul de tineret, Polonia - Belgia 3-2

UEFA i-a încredințat meciul de deschidere de la Campionatul European de Tineret din Italia și San Marino lui Istvan Kovacs, asistat de Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. Ei au condus la Reggio Emilia partida Polonia - Belgia 3-2. Chiar dacă a fost la primul meci european cu VAR, Kovacs nu a avut nevoie de asistență video, nici măcar la o fază în care a acordat simulare și cartonaș galben în suprafața de pedeapsă a polonezilor.

Mihaela Țepușă a făcut parte din brigada care a condus meciul SUA - Chile 3-0, la Mondialul feminin din Franța

În aceste zile are loc în Franța Cupa Mondială feminină, România fiind reprezentată la turneu de două arbitre asistent - Petruța Iugulescu și Mihaela Țepușă. Ieri, pe Parc des Princes din Paris, Mihaela Țepușă a făcut parte din brigada condusă de Riem Hussein, din Germania, care a oficiat la jocul SUA - Chile 3-0, din faza grupelor.

vineri, 14 iunie 2019

Istvan Kovacs va conduce meciul de deschidere de la Campionatul European de Tineret

O mare onoare pentru arbitrjaul românesc, care prin brigada condusă de Istvan Kovacs (foto) va conduce meciul de deschidere de la turneul final al Campionatului European de Tineret. Primul mci al turneului este Polonia - Belgia și va avea loc duminică, 16 iunie, de la ora 19.30 (ora României), la Reggio Emilia. Din brigada lui Kovacs mai fac parte asistenții Vasile Marinescu, Ovidiu Artene, rezerva Aleksei Kulbakov (Belarus), asistenții video Christian Dingert, Tobias Stieler (Germania). Observatorii jocului sunt slovenul Vladimir Sajn - pentru arbitraj, și rusoaica Elena Kobak - pentru joc.

joi, 13 iunie 2019

Meciurile din week-end ale echipelor din Câmpina și împrejurimi

sâmbătă, 15 iunie, ora 18.00
Cornu: CS Cornu II - CS Șirna Varnița, Liga B 
duminică, 16 iunie, ora 11.00
Câmpina, stadion Rafinărie: Sportul Câmpina - CS Valea Doftanei, Superliga B
Măgureni: Avântul Măgureni - AS Tg. Vechi Stăncești, Liga B
Tufeni: AS Tufeni - Muntenii Câmpina, Liga B

marți, 11 iunie 2019

Radu Petrescu a arbitrat în preliminariile EURO 2020, Irlanda - Gibraltar 2-0

Brigada Radu Petrescu - Adrian Ghinguleac, Vladimir Urzică - Marce Bârsan a condus aseară la Dublin, partida Irlanda - Gibraltar 2-0, contând pentru preliminariile EURO 2020. Românii nu au avut probleme într-un meci în care Radu Petrescu a fluierat 17 faulturi (13 comise de irlandezi - 4 de oaspeți), a acordat două avrtismente, câte unul fiecărei formații, iar asistenții au avut de semnalizat 5 ofsaiduri, toate pe atacul gazdelor.

duminică, 9 iunie 2019

Brigada lui Hațegan a arbitrat finala mică a Ligii Națiunilor

La Guimaraes, în Portugalia, Ovidiu Hațegan, Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe au arbitrat finala mică a Ligii Națiunilor, Anglia - Elveția. După 90 și apoi 120 de minute scorul a fost egal, 0-0, astfel că s-a trecut la lovituri de departajare, unde englezi s-au impus cu 6-5. Hațegan a beneficiat pentru prima dată șa un meci internațional în Europa de suport VAR, pe care l-a și folosit în minutul 84, anulând o reușită a englezilor.

Superliga B, etapa a 33-a. Rezultate și clasament

Viitorul Aricești - CS Păulești II Găgeni 2-3
Brădetul Ștefești - Sportul Câmpina 0-3, fără joc

Liga B, Seria Nord, etapa a 29-a. Rezultate și clasament

Măgura Slănic - AS Podenii Vechi 6-3
Voința Măgurele - Steaua Sângeru 5-2

Liga B, Seria Câmpina, etapa a 29-a. Rezultate și clasament

Tineretul Poienarii Burchii - Avântul Măgureni 1-3
CS Mănești Băltița - AS Tufeni 3-1

Liga B, Seria Est, etapa a 26-a, ultima. Rezultate și clasament

Olimpia Gornet Cricov - Olimpia Cireșanu 4-1
Sportul Valea Călugărească - AS Gorgota 4-0

Liga C, Seria Văleni, etapa a 26-a, ultima. Rezultate și clasament

Viitorul Iordăcheanu - Viitorul Cosminele 3-4
CS Scorțeni Mislea - Viitorul Țipărești 4-2

Liga C, Seria Câmpina, etapa a 26-a, ultima. Rezultate și clasament

Unirea Bărcănești - Olimpia Comarnic 0-3, fără joc
CS Șirna Tăriceni - Unirea Brătești 0-3, fără joc

Liga C, Seria Mizil, etapa a 24-a, ultima. Rezultate și clasament

Progresul Coșlegi - Prahova Ploiești 2-4
Victoria Fântânele - Rapid Sălciile 2-7

Liga A, etapa 30-a, ultima. Rezultatele partidelor de duminică - CS Blejoi se impune la Plopeni, dar pierde un om pentru baraj

Ultimele jocuri ale campionatului s-au încheiat în urmă cu puține minute. În reeditarea finalei, la Plopeni, blejoienii s-au impus, dar au pierdut un jucător, pe care nu-l vor putea folosi la barajul de promovare, după ce acesta a fost eliminat la Plopeni de arbitrul Moroiță. Rezultatele complete și clasamentul final - campinatv.ro/sport.

sâmbătă, 8 iunie 2019

Liga A, etapa a 30-a, ultima. Rezultatele partidelor de sâmbătă - remiză la Brebu

Primel trei jocuri ale ultimei etape din Liga A s-au disputat sâmbătă după-amiază. Rezultatele și clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

Preliminarii EURO 2020. Istvan Kovacs a condus partida Croația - Țara Galilor 2-1

Istvan Kovacs a condus în această după-amiază partida Croația - Țara Galilor, din preliminariile EURO 2020. Croații s-au impus cu scorul de 2-1, într-un meci în care Kovacs a acordat 6 cartonașe galbene (5 croaților - unul galezilor) și a fluierat 22 de faulturi (16 comise de gazde - 6 de oaspeți). Asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene au avut de arătat 10 ofsaiduri (4 pe atacul croaților - 6 pe cel al galezilor). Brigada a fost înregită de rezerva Marius Avram.

Olandezul Highler arbitrează partida Malta - România, din preliminariile EURO 2020

După remiza de la Oslo, 2-2, tricolorii vor juca următorul meci din preliminariile EURO 2020 în Malta, partida fiind programată luni, 10 iunie, de la ora 21.45 (ora României). Partida Malta - România va fi arbitrată de o brigadă din Olanda formată din Dennis Highler - Davie Goossens, Joost van Zuilen - Bas Nijhuis. Observatorii jocului portughezul Nuno Castro - pentru arbitraj, și slovacul Gabriel Weiss - pentru joc.
Dennis Highler (foto) s-a născut pe 30 septembrie 1985 și se află din anul 2017 pe lista FIFA. Va fi primul său meci oficial la nivel de prime reprezentative, până acum oficiind doar la meciuri de tineret, juniori și în tururile preliminare ale cupelor europene. Precedentul meci nternațional codus de Highler a fost Serbia - Macedonia 2-1, pe 7 septembrie anul trecut, în preliminariile Campionatului European de Tineret.

vineri, 7 iunie 2019

Radu Petrescu arbitrează în preliminariile EURO 2020, Irlanda - Gibraltar

UEFA l-a desemnat pe Radu Petrescu (foto) să conducă partida Irlanda - Gibraltar, din preliminariile EURO 2020, joc programat pe 10 iunie, de la ora 19.45 (ora locală), la Dublin. Radu Petrescu va fi ajutat de asistenții Adrian Ghinguleac, Vladimir Urzică și rezerva Marcel Bârsan. Observatorii jocului sunt lituanianul Paulius Malzinskas - pentru arbitraj, și cehul Patrik Filipek - pentru joc.
Radu Petrescu a mai arbitrat la Dublin sau partide ale celor două prime reprezentative: Kazahstan - Irlanda 1-2, pe 7 septembrie 2012, în preliminarii CM, Marius Avram - Mikloș Nagy, Sebastian Gheorghe - Radu Petrescu.
De asemenea, Radu Petrescu a mai condus partide în Irlanda: turneu calificare juniori under 19, la Waterford, în noiembrie 2014, Radu Petrescu, Adrian Ghinguleac; FC Dundalk - Rosenborg Trondheim 1-1, pe 12 iulie 2017, în turul II preliminar Champions League, Radu Petrescu - Adrian Ghinguleac, Mircea Grigoriu - Marcel Bârsan; Cork City - Legia Varșovia 0-1, pe 10 iulie 2018, în turul I preliminar Champions League, Radu Petrescu - Adrian Ghinguleac, Mircea Grigoriu - Marcel Bârsan.

Hațegan, delegat la turneul final al Ligii Națiunilor. Va arbitra finala mică Anglia - Elveția

La capătul unui sezon excelent, cu un parcurs fără greșeală în toamnă în grupele Champions League, apoi cu meciuri din primăvara Europa League până în faza semifinalelor, pentru Ovidiu Hațegan (foto) a venit o recompensă pe măsură din partea UEFA, cu o delegare la turneul final al Ligii Națiunilor, care va avea loc în Portugalia, acolo unde, în premieră (experiențele din Arabia Saudită și de la Cupa Confederațiilor nu le socotim), va beneficia de sprijin VAR.
Hațegan, alături de asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, a fost delegat de UEFA la finala mică, Anglia - Elveția, joc programat duminică, de la ora 16.00 (ora României) la Guimaraes. Brigada va fi completată de grecul Anastasios Sidoropoulos - rezervă, Michael Fabri, Marco Di Bello - video arbitraj. Observatorii jocului sunt doi spanioli - Manuel Diaz Vega - pentru arbitraj, Eduard Dervishaj Nelaj - pentru joc.
Hațegan a mai arbitrat la Guimaraes sau jocuri ale celor două țări la nivel de prime reprezentative: Elveția - Albania 2-0, pe 11 septembrie 2012, în preliminarii CM, Ovidiu Hațegan - Zoltan Szekely, Octavian Șovre - Istvan Kovacs; Anglia - Spania 2-2, amical, pe 15 noiembrie 2016, Ovidiu Hațegan - Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe - Cristian Balaj; Irlanda de Nord - Elveția 0-1, pe 9 noiembrie 2017, baraj CM, Ovidiu Hațegan - Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe - Istvan Kovacs.

joi, 6 iunie 2019

Meciurile din week-end ale echipelor din Câmpina și împrejurimi

sâmbătă, 8 iunie, ora 18.00
Breaza: Tricolorul Breaza - Avântul Măneciu, Liga A
Brebu: AFC Brebu - FC Bănești, Liga A

Liga A, etapa a 30-a, ultima. Delegări - Andrei Moroiță arbitrează reeditarea finalei Cupei

Comisia Județeană a Arbitrilor Prahova a anunțat în această seară delegările arbitrilor pentru ultima etapă din Liga A. Reeditarea finalei județene a Cupei României, dintre CSO Plopeni și CS Blejoi, i-a fost încredințată arbitrului plooieștean Andrei Moroiță (foto). Delegările complete - campinatv.ro/sport.

Finala Cupei României, faza județeană. CS Blejoi a realizat eventul

CS Blejoi a câștigat și Cupa României, după ce a câștigat și campionatul Ligii A. În finala de pe "Ilie Oană", CS Blejoi a învins-o pe CSO Plopeni. Detalii despre joc, scorul și marcatorii - campinatv.ro/sport.

Superliga B, etapa a 32-a, intermediară. Rezultate și clasament

Miercuri, 5 iunie, a fost programată o rundă intermediară în Superliga B, încheiată cu următoarele rezultate:
CS Scorțeni Bordeni - Brădetul Ștefești 3-0, fără joc
CS Brazi Negoiești - CS Păulești II Găgeni 4-0

miercuri, 5 iunie 2019

Istvan Kovacs va arbitra în preliminariile EURO 2020 partida Croația - Țara Galilor

Înainte de a pleca spre turneul final al Campionatului European de Tineret din Italia și San Marino, Istvan Kovacs (foto) a fost delegat de UEFA la o partidă importantă din preliminariile EURO 2002, Croația - Țara Galilor, joc programat sâmbătă, 8 iunie, de la ora 16.00 (ora României) și care se va disputa la Osijek. Kovacs va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene și de rezerva Marius Avram,
Kovacs nu a mai arbitrat la Osijek sau partide ale celor două prime reprezentative. În schimb, tânărul arbitru din Carei a mai arbitrat în Croația: turneu calificare under 17, la Rovinj, Umag, Novigrad, în octombrie 2011, Istvan Kovacs, Sebastian Gheorghe; Hajduk Split - Slavia Praga 1-0, pe 26 iulie 2018, în turul II preliminar Europa League, Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Horațiu Feșnic; Dinamo Zagreb - Viktoria Plzen 3-0, pe 21 februarie 2019, în 16-imi Europa League, Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Horațiu Feșnic, Marius Avram - Alexandru Cerei.

Liga A, etapa a 30-a, ultima. Avancronici

Sâmbătă și duminică au loc meciurile ultimei etape din Liga A, o rundă fără miză, fără mari emoții. Programul și avancronicile - campinatv.ro/sport.

marți, 4 iunie 2019

Cupa României, faza județeană, finala. Avancronica

Joi, 6 iunie, de la ora 17.30, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești este programată finala fazei județene a Cupei României, între CS Blejoi, câștigătoarea campionatului Ligii A, și CSO Plopeni. Avancronica jocului - campinatv.ro/sport.

Rusul Serghei Karasev arbitrează partida Norvegia - România

Partida Norvegia - România, contând pentru preliminariile EURO 2020, va avea loc vineri, 7 iunie, la Oslo, de la ora 21.45 (ora României). Pentru acest joc, UEFA a delegat o brigadă din Rusia, formată din Serghei Karasev - Anton Averianov, Aleksei Lunev - Vitali Meshkov. Observatorii partidei sunt suedezul Martin Ingvarsson - pentru arbitraj, și scoțianul Gordon Pate - pentru joc.
Serghei Karasev (foto) s-a născut pe 12 iunie 1979, locuiește la Moscova și se află din anul 2010 pe lista FIFA.

duminică, 2 iunie 2019

Superliga B, etapa a 31-a. Rezultate și clasament

Unirea Teleajen - CSC Berceni, nedisputat
Viitorul Aricești - CS Brazi Negoiești 0-2

Liga B, Seria Nord, etapa a 28-a. Rezultate și clasament

Steaua Sângeru - AS Podenii Vehci, nedisputat
Voința Livadea - AS Starchiojd 3-1

Liga B, Seria Sud, etapa a 28-a. Rezultate și clasament

CS Brazi Popești - AS Tg. Vechi Stăncești 1-2
Prahova Tinosu - CS Șirna Varnița 2-0

Liga B, Seria Est, etapa a 25-a. Rezultate și clasament

Avântul Iordăcheanu - Sportul Valea Călugărească 2-1
Olimpia Cireșanu - Podgoria Vadu Săpat 5-0

Liga C, Seria Văleni, etapa a 25-a. Rezultate și clasament

Flacăra Filipești de Târg - AS Podenii Noi 3-0
Viitorul Țipărești - Tricolor Coțofenești 5-1

Liga C, Seria Câmpina, etapa a 25-a. Rezultate și clasament

Arizona Zalhanaua - Unirea Bărcănești 3-0, fără joc
CS Șotrile - CS Șirna Tăriceni 3-0, fără joc

Liga C, Seria Mizil, etapa a 23-a. Rezultate și clasament

Prahova Ploiești - Speranța Olari 4-1
AS Dârvari - Viitorul Pantazi 3-3

CS Câmpina a participat la Festivalul Național de MInihandbal de la Brașov

În perioada 30 mai - 2 iunie, la Brașov, în Sala Sporturilor, a avut loc Festivalul Național de Minihandbal, printre echipele participante numărându-se și CS Câmpina, antenor Daniel Vasile.

Amical prietenesc la Câmpina

Sâmbătă după-amiază, la Câmpina, pe stadionul "Rafinăriei", s-au întâlnit într-un joc amical formațiile Sportul Câmpina și OS Beerst, din Belgia. A fost un joc amical cu adevărat prietensc, mai presus de scor și joc fiind relația de prietenie stabilită între cele două grupări.
Antrenorii Marius Palancianu și Philip Basma au trimis în teren pentru Sportul Câmpina pe: Bucuroiu - Neagu, Biro, Roșu, Nichifor, Voicu, Stăncescu, O. Constantin, Dumitrache, Corneanu, Ganea. Au mai jucat: Dinică, Spurcaciu, Drăghici, Crețu. 

Liga A, etapa a 29-a. Rezultatele partidelor de duminică - Breaza învinge la Cornu

Ultimele două jocuri ale etapei a 29-a din Liga A s-au încheiat în urmă cu puține momente. Rezultatele complete ale rundei și clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

sâmbătă, 1 iunie 2019

Liga A, etapa a 29-a. Rezultatele partidelor de sâmbătă după-amiază - joc întrerupt la Bănești

Alte două jocuri din etapa a 29-a din Liga A au avut loc sâmbătă după-amiază. La Bănești, partida nu a durat decât 40 de minute, fiind întreruptă apoi de arbitrul Robert Nuțu. Motivul și rezultatul celuilalt joc, desfășurat la Păulești - campinatv.ro/sport.

Liga A, etapa a 29-a. Rezultatele partidelor de sâmbătă dimineață

Alte două jocuri din etapa a 29-a, din Liga Am, au fost programate sâmbătă dimineață, la Blejoi și Văleni. Rezultatele și clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

Radu Petrescu a arbitrat amicalul Turcia - Grecia 2-1

Joi, 30 mai, în Antalya, pe "Antalya Stadium", Turcia și Grecia s-au întâlnit într-un meci amical, încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 2-1. Partida a fost arbitrată de o brigadă din România, formată din Radu Petrescu - Adrian Ghiinguleac și Vladimir Urzică.