joi, 31 ianuarie 2013

Amicale în week-end

La acest sfârșit de săptămână au loc mai multe meciuri amicale în zona noastră, după următorul program:

Antrenorul câmpinean Valentin Negoiță și-a reziliat contractul cu Petrolul Ploiești

Valentin Negoiță (foto) este un unoscut tehnician câmpinean, fost jucător al formațiilor Poiana Câmpina, Petrolul Ploiești și Steaua București. De mai mulți ani, ”Nego”, așa cum îi spun prietenii, se afla în colectivul tehnic al formației Petrolul Ploiești, îndeplinind la un moment dat chiar funcția de secund la prima echipă.
Ei bine, în decembrie, la finele anului trecut, Valentin Negoiță și-a reziliat contractul cu formația Petrolul Ploiești. Nu a vrut să comenteze prea mult gestul său, dar constat că se alăture unei liste destul de lungi de jucători și oficiali ai Petrolului, care în acaestă pauză de iarnă și-au reziliat contractele cu Petrolul: de la delegatul Dan Dorobeț, la jucătorii Oprița, Bokila și lista poate continua, fiind binecunoscută de microbiști, în general, și fanii ”lupilor galbeni”, în special.
În schimb, Negoiță ne-a declarat:

Unirea Câmpina - file de istorie (31)

În sezonul 2006-2007, Unirea Câmpina a activat în Seria Vest a Ligii B Prahova. În prima etapă a acestei ediții de campionat, Unirea Câmpina a întâlnit pe teren propriu formația Prahova Tinosu, pe care a învins-o fără echivoc cu scorul de

Imagini de la unul dintre cele mai frumoase episoade de pe stadionul ”Poiana”: victoria în fața Universității Craiova!

21 octombrie 2005. Unul dintre cele mai frumoase meciuri desfășurate de-a lungul timpului pe stadionul ”Poiana” și ultimul mare succes al unei echipe câmpinene pe plan național a avut loc în sezonului 2005-2006 al Ligii a II-a. Poiana Câmpina a învins Universitatea Craiova cu scorul de 2-0, în fața unor tribune arhipline. Iată casetă tehnică a jocului:

Imagini cu Sebastian Colțescu, Ovidiu Hațegan, dar și alți arbitri la cursul UEFA de la Roma

Pe site-ul UEFA, dar nu numai, am găsit mai multe imagini de la cursul UEFA de la Roma, pe care vi le prezint. În prima fotografie, germanul Felix Brych și Katalin Kulcsar, din Ungaria.
Sebastian Colțescu și bulgarul Georgi Kabakov

CONCURS. Etapa a 7-a, ultima. Întrebări

1. Între ce localități are loc prima etapă a Turului... Continuarea, aici.

San Luis Potosi (Mexic) – ”Estadio Alfonso Lastras”

”Estadio Alfonso Lastras”
Este stadionul din orașul mexican San Luis Potosi. Aici au loc partidele formației FC San Luis. Arena a fost construită în anul 2002 și are o capacitate de 35.000 locuri. Arena poartă numele unuia dintre cofondatorii primului club din acest oraș mexican.
San Luis Potosi
Este capitala statului mexican cu același nume, având o populație de peste un milion de locuitori și care este situată la o altitudine medie de 1.850m.

CONCURS. Etapa a 6-a. Răspunsuri și clasament

1. Câte partide a condus arbitrul bucureștean Adrian Stoica în prima ligă în sezonul 1998-1999? Răspuns:... Continuarea, aici.

miercuri, 30 ianuarie 2013

Dorcioman, Albon și Tudor la cursul UEFA de la Roma

Site-ul UEFA publică și astăzi un material despre cursul arbitrilor de alită din Europa, iar iamginea care ilustrează acest material îi înfățișează și pe 3 dintre arbitrii români prezenți în capitala Italiei. Este vorba de Alexandru Tudor, în dreapta sa se află Teodora Albon, iar în spatele lor se vede Cristina Dorcioman, cu toții aflându-se în dreapta imaginii.

Călătorii. Prima experiență la un muzeu al figurilor de ceară

Fără a fi la fel de celebru ca omologul său din Londra, Muzeul Figurilor de Ceară din Barcelona este primul de acest gen pe care l-am vizitat. Chiar la intrarea pe vestita Rambla dinspre Mediterana, muzeul și-a deschis porțile pentru noi aproape la ceas de seară.
Și se cuvine o paranteză: barcelonezii au alt fus decât noi, românii. Pe la 9 dimineața străzile sunt pustii, doar cei care se ocupă de curățenie făcându-și simțită prezența, și aproape nimic nu este deschis. În schimb, seara... durează mult la ei, majoritatea muzeelor, spre exemplu, fiind deschise în mod obișnuit până spre ora 23.00! Așa se face că

Amical: FC Bănești - Unirea Câmpina 0-1

În această după-amiază, la Bănești, a avut loc partida amicală dintre FC Bănești, care activează în campionatul județean, și Unirea Câmpina, singura formație din zonă prezentă în Liga a III-a. Meciul a fost destul de echilibrat, influențat și de stratul de zăpadă care acoperea suprafața de joc,

Unirea Câmpina - file de istorie (30)

Ultimul meci al turului ediției 2005-2006, pe care vi-l prezint în această retrospectivă, este cel pe care Unirea Câmpina l-a câștigat pe teren propriu în fața rivalei de la Cheile Doftanei Brebu. Unirea s-a impus cu scorul de 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de

Nakhchivan (Azerbaidjan) – ”I. Ahundlu Stadium”

”I. Ahundlu Stadium”
Este stadionul din localitatea Nakhchivan, din Azerbaidjan. Aici au loc partidele formației Araz Nakhchivan și are o capacitate de 10.000 locuri.
Nakhchivan
Este capitala regiunii autonome cu același nume din Azerbaidjan. Se află la aproximativ 450 km vest de Baku, capitala Azerbaidjanului, pe malul drept al râului Nakhchivan și la o altitudine medie de aproximativ 1.000 metri. Are o populație de aproximativ 74.000 locuitori.

marți, 29 ianuarie 2013

”Don Lică”, încă un act de ”șmecherie”

La recenta întâlnire de la Mogoșoaia a conducerii FRF cu reprezentanții AJF-urilor, după cum v-am anunțat deja, Mircea Sandu s-a luat de ”Don Lică” invitându-l să intre în legalitate și să prezinte spre ratificare Comitetului Executiv al FRF mult discutatul Statut al AJF Prahova. ”Și care să nu aibă prevederi contrare statutului-cadru al FRF sau prin care doar o singură persoană să poată candida la funcția de președinte”, după cum a aținut să puncteze Mircea Sandu uitându-se fix spre ”Don Lică”.
Ei bine, ce a făcut ”Don Lică”? Practic, îi dă cu flit boss-ului de la Casa Fotbalului!
Procedura firească ar fi fost să transmită Statutul aprobat la Adunarea Generală din decembrie anul trecut spre ratificare Comitetului Executiv al FRF și apoi să înregistreze la Judecătoria Ploiești modificarea. ”Don Lică” a mai găsit o șmecherie și a depus direct la Judecătoria Ploiești actele necesare înregistrării modificării Statutului, după cum se poate vedea de pe pagina oficială a instanței respective.
Este clar că ”Don Lică” a încercat din nou șmecherie din arsenalu-i specific. Îi va merge și de această dată?

Unirea Câmpina - file de istorie (29)

În returul ediției 2005-2006 a Ligii Județene I, Unirea Câmpina a obținut una dintre cele mai importante victorii din deplasare la Bărcănești, în fața formației Unirea Bărcănești, acolo unde la momentul respectiv se câștiga foarte, foarte greu. Câmpinenii s-au impus cu scorul de 1-0, prin golul realizat de

”Fiți pregătiți!”, mesajul lui Collina pentru noii arbitrii europeni de pe lista FIFA

La Roma a avut loc cursul UEFA pentru arbitrii care au promovat în acest an pe lista FIFA, din pratea României singurul arbitru prezent fiind Sebastian Colțescu. ”Fiți pregătiți!” - a fost mesajul lui Collina. ”Sunteți la primul pas al unei lungi cariere”, le-a mai transmis fostul mare arbitru italian, care și-a însoțit expunerea de prezentarea unor imagini de la singura sa finală de Champions League, Manchester United - Bayern Munchen, în 1999. De asemenea, la acest curs a fost prezent și

CONCURS. Etapa a 6-a. Întrebări

1. Câte partide a condus arbitrul bucureștean Adrian Stoica în prima ligă... Continuarea, aici.

Peqin (Albania) – ”Fusha Sportive”

”Fusha Sportive”
Este stadionul din localitatea Peqin, din Albania. Arena găzduiește partidele formației KS Shkumbini și are o capacitate de 9.000 locuri.
Peqin
Este o localitate din centrul Albaniei, capitala disctrictului cu același nume. Ar o populație de aproximativ 10.000 locuri.

CONCURS. Etapa a 5-a. Răspunsuri și clasament

1. Care a fost numele adversarului formației Tineretul Gura Vitioarei în primul tur al fazei județului Prahova a Cupei României, meci disputat pe 25 octombrie 2012? Răspuns:... Continuarea, aici.

luni, 28 ianuarie 2013

Unirea Câmpina - file de istorie (28)

Într-unul dintre primele meciuri ale returului ediției 2005-2006, Unirea Câmpina a întâlnit pe teren propriu formația Petrotrans Ploiești. După un meci frumos, spectaculos, câmpinenii s-au impus cu scorul de 3-0, golurile fiind marcate de

Mango Creek (Belize) – ”Stade Michael Ashcroft”

”Stade Michael Ashcroft”
Este stadionul din localitatea Mango Creek, din Belize. Aici au loc partidele formațiilor FC Boca și FC Sagiturn și are o capacitate de 2.000 locuri.
Mango Creek
Este un oraș din districtul Stann Creek, din sud-estul statului Belize. Are o populație de aproximativ 3.500 locuitori.

duminică, 27 ianuarie 2013

Antrenorul Ion Burchi a refuzat să lase Băneștiul pentru Corbeanca

La începutul actualei ediții de campionat, una dintre variantele de ofertă pe care le-a avut antrenorul Ion Burchi (foto) a fost din partea formației ilfovene CS Corbeanca, echipă la care Burchi a și jucat și a și antrenat în urmă cu ceva timp. ”Am respins atunci oferta lor - ne-a spus Ion Burchi - pentru că nu ne-am înțeles asupra tuturor detaliilor”. CS Corbeanca l-a adus atunci ca antrenor pe Adrian Iencsi, fostul jucător al Rapidului, dar de care s-a despărțit în această iarnă, după un parcurs care nu i-a încântat pe patronii formației ilfovene.
Chiar în această seară, Ion Burchi a refuzat o nouă ofertă de la Corbeanca: ”De joi sunt în discuții telefonice zilnice cu conducerea clubului CS Corbeanca. Ei mă știau bine de când am mai colaborat și ar fi vrut să reînnodăm colaborarea. Din punct de vedere financiar, oferta lor era superioară actualului meu contract. Mi-au propus să merg sâmbătă să văd un meci amical al lor și să mai discutăm, dar după cum se știe și noi am jucat sâmbătă, astfel încât nu am putut da curs invitației. M-am gândit în toate aceste zile, m-am consultat și cu familia, care este foarte importantă pentru mine, și am decis să refuz oferta formației din Corbeanca și să continui munca începută la Bănești. Le-am spus și lor că am un proiect interesant în derulare la Bănești, că este practic la mine acasă și pot sta mai mult timp și lângă familie și sper că m-au înțeles. În plus, data trecută când am ajuns la ei plecasem de la CSM Câmpina și am plecat puțin cu inima îndoită, chiar dacă din punct de vedere financiar am avut de câștigat. Nu vreau să repet aceeași greșeală și vreau să continui un proiect frumos început la Bănești”.

Unirea Câmpina - file de istorie (27)

În sezonul 2005 - 2006, Unirea Câmpina a jucat în Liga Județeană I. În tur, pe 28 noiembrie 2005, în meciul de pe teren propriu cu CS Cornu, Unirea s-a impus cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de

Duminică, 27 ianuarie, partide internaționale oficiale, rezultate

Campionatul European Feminin, tur preliminar
Kaunas: Cipru - Lituania 0-1

Experiment inedit la cursul arbitrilor UEFA de la Roma

Roma găzduiește de astăzi și până în ultima zi a acestei luni cursul UEFA, care are loc de două ori pe an, înaintea reluării sezonului.
Colțescu e deja la Roma
La început, vor participa la acest curs, cei 45 de arbitri nou promovați pe lista FIFA începând cu acest an, singurul român prezent la această secțiune a cursului fiind Sebastian Colțescu. De altfel, arbitrul craiovean,

Amical: CS Cornu - CS Valea Doftanei 4-1

În această dimineaţă, la Cornu a avut loc partida amicală dintre CS Cornu şi CS Valea Doftanei. Cornenii s-au impus cu scorul de 4-1. Primul gol al gazdelor a fost un autoghol, pentru ca apoi celelalte să fie realizate de Gratie (după o acţiune frumoasă, de la marginea suprafaţei de pedeapsă) şi Zbârcea (foto) (primul cu un şut din interiorul suprafeţei de pedeapsă, care a atins şi bara înainte de a poposi în plasă; al doilea, după o acţiune colectivă şi un şut deviat de un fundaş al echipei din Valea Doftanei).
Antrenorul formaţiei CS Cornu, Andrei Ionescu, a trimis în teren următoarea formulă: Antal - Diaconu, Filip, G. Radu, Dobroiu - Burlacu, Gratie, C. Grigore, Fl. Stoica - Băjenaru, A. Vane. A mai jucat: Zbârcea. Au lipsit: Drăgoi şi A. Stoica, ambii

Câți arbitri români mai apucă vârsta de 45 de ani pentru a ieși de pe lista FIFA?

Aseară am văzut o emisiune la GSP TV în care au fost invitați frații Avram - Marius (arbitru) și Valentin (arbitru asistent). Pornind de la ceea ce s-a discutat în amintita emisiune, mi-am propus pentru astăzi o scurtă analiză în care să vedem câți arbitri români mai apucă vârsta de 45 de ani pentru a ieși de pe lista FIFA. Răspunsul poate părea surprinzător pentru mulți și arată ”jungla” în care se desfășoară această activitate care poate fi atât de frumoasă – arbitrajul.
Pentru început, iată componența listei FIFA începând cu anul 2000,

CONCURS. Etapa a 5-a. Întrebări

1. Care a fost numele adversarului formației... Continuarea, aici.

Tianjin (China) – ”Olympic Center Stadium”

”Olympic Center Stadium”
Este un stadion din localitatea Tianjin, China. Arena a fost inaugurată în anul 2007, găzduind partide de la Cupa Mondială Feminină la Fotbal din 2007, precum și de la Jocurile Olimpice din anul 2008. Arena are o capacitate de 60.000 locuri și găzduiește partidele formației Tianjin Songjiang FC.
Tianjin
Este un oraș din nord-estul Chinei, al cincilea oraș ca mărime din această țară asiatică. Are o populație de aproximativ 12,9 milioane locuitori. Se află pe râul Hai și este un amestec interesant între clădirile vechi în stil colonial și cele moderne, zgârie-norii marilor centre economico-financiare din lume.

CONCURS. Etapa a 4-a. Răspunsuri și clasament

1. Din ce localitate era arbitrul care a condus meciul Aerostar Bacău – Pambac Bacău, din Liga a 3-a, desfășurat pe 21 noiembrie 2008? Răspuns:... Continuarea, aici.

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Unirea Câmpina - file de istorie (26)

După ce a reușit promovarea la primul ei sezon oficial, formația Unirea Câmpina a activat în sezonul 2004-2005 în Seria Vest a Ligii Județene I (echivalentul de astăzi al Ligii B Prahova). În turul acelei ediții de campionat, Unirea a înregistrat următoarele rezultate:

Duminică, 27 ianuarie, partide internaționale oficiale

Campionatul European Futsal, tur preliminar
Ora 15.00, Kaunas (Lituania): Cipru – Lituania
Gerd Bylois (Belgia), Nuno Bogalho (Portugalia), Sebastian Stawicki (Polonia)

Sâmbătă, 26 ianuarie, partide internaționale oficiale, rezultate

Campionatul European Futsal, tur preliminar
Kaunas (Lituania): Anglia – Cipru 2-1
Blagoevgrad (Bulgaria): Țara Galilor – Armenia 2-4
Andorra La Vella: Suedia – Estonia 2-0
Blagoevgrad (Bulgaria): Grecia – Bulgaria 5-1
Yverdon (Elveția): Danemarca – Norvegia 1-3
Nisa: Gibraltar – San Marino 7-5
Andorra La Vella: Israel – Andorra 2-2
Paola (Malta): Moldova – Malta 4-1
Nisa: Muntenegru – Franța 1-1
Yverdon (Elveția): Albania – Elveția 2-8

Juniorii lui Hagianu au remizat la Aricești

Astăzi, la Aricești, a avut loc un meci amical între echipa locală, Viitorul Aricești (locul 7 în Seria Ploiești a Ligii B Prahova) și grupa de juniori 96-97 a clubului Hagianu Mircea Junior Câmpina (foto) (antrenor Daniel Hagianu).
Întâlnirea s-a încheiat la egalitate, 4-4, după ce în urmă cu o săptămână

Amical: Unirea Câmpina - AFC Brebu 6-0

Desfășurat în cele din urmă la Câmpina, după cum am anunțat în cursul dimineții, amicalul dintre Unirea Cmpina și AFC Brebu a fost doar o luptă pentru menținerea echilibrului pe un teren greu. Controlul mingiei părea mai mult rolul hazardului, formația din Brebu având pe deasupra și probleme de efectiv, antrenorul Robert Săvulescu fiind nevoit să nu facă nici o schimbare de-a lungul întregii partide.
Unirea Câmpina s-a impus de o manieră categorică, scor 6-0, prin punctele marcate de Liuba, Stăncescu, Șaucă (foto), Nichifor, Maria - penalty, Marcu - autogol.
Iată și cele două garnituri aliniate în acest joc:
Unirea Câmpina: Anghelache – Ir. Dumitru, Lungu, B. Şandru, Savu - Fatai, Maria, Dobrinoiu, Liuba - Bica, Stăncescu. Au mai jucat: D. Şandru, Stroescu - Neagu, Băcioiu, Şaucă, Nichifor. Antrenori: Florin Stăncioiu, Costin Plavache, Marius Palancianu
AFC Brebu: Stănulescu - Durbac, I. Lucian, Marcu, Lupu, Motoroiu, Baciu, Turcu, Târboiu, Badea, D. Ciobotaru. Antrenor: Robert Săvulescu.
Următorul meci amical al formației Unirea Câmpina are loc miercuri, de la ora 15.30, la Bănești, cu FC Bănești.

Amical: Victoria Bordeni - FC Bănești 0-7

În primul meci amical al anului 2013, FC Bănești s-a deplasat la Bordeni, acolo unde a întâlnit formația locală, Victoria. În ciuda numelui echipei gazdă, victoria a revenit clar formației pregătită de Ion Burchi, băneștenii impunându-se cu 7-0. Golurile au fost marcate de Hromei (foto) (3),  M. Negreanu (2), Conac și Albu.
FC Bănești a jucat la Bordeni în formula: Veselu - Bej, A. Popa, Șt. Alexandru, Grigoraș - Budileanu, Albu, Hromei, Cristache - Filote, M. Negreanu. Au mai jucat: Lepădatu - Conac, Iancu, Gorgan și Chivu.
Despre întâlnirea de la Bordeni, antrenorul formației FC Bănești, Ion Burchi, ne-a declarat: ”Nici măcar un antrenament nu pot spune că a fost, pentru că echipa gazdă de-abia se reunise și s-a dovedit a fi un adversar modest, care nu ne-a pus nici un fel de probleme. De altfel, noi am făcut antrenament și înainte și după meci, pentru că meciul în sine cu greu l-aș fi putut considera un antrenament”.
În privința lotului, ar fi de remarcat apariția la echipa din Bănești a trei foști jucători de la CSM Câmpina - Alexandru Popa, Marian Conac și Ștefan Hromei. Lor li s-a alăturat și tânărul de numai 19 ani Ștefan Alexandru, un fundaș aparținând

Amicalul AFC Brebu - Unirea Câmpina se mută la... Câmpina!

Programată în această dimineață, de la ora 11.00, la Brebu, partida amicală dintre AFC Brebu și Unirea Câmpina a avut parte de o modificare de program neașteptată. Zăpada căzută din abundență la Brebu a acoperit și terenul de joc, astfel încât controlul mingiei devenise aproape imposibil. În aceste condiții, cele două echipe au căzut rapid de comun acord

S-a stabilit data reluării campionatului județean de juniori

Compartimentul de specialitate din cadrul AJF Prahova a stabilit că reluarea campionatul județean de juniori pentru toate cele patru eșaloane de vârstă se va face pe data de

Duminică, meci amical la Cornu

CS Cornu a reușit să-și găsească un adversar pentru un prim joc amical al anului 2013. Este vorba de formația

Unirea Câmpina - file de istorie (25)

Până la finalul primului său sezon oficial, la capătul căruia a reușit și prima promovare, Unirea Câmpina a mai susținut următoarele meciuri în etapele cuprinse între numerele 18 și 22:
18. 2 mai: Petrolistul Podenii Vechi – Unirea Câmpina 0-3

Setif (Algeria) – ”Stade 8 Mai 1945”

”Stade 8 Mai 1945”
Este stadionul din localitatea algeriană Setif. Aici au loc meciurile echipei ES Setif, iar arena are o capacitate de aproximativ 25.000 locuitori.
Setif
Este un oraș din nord-estul Algeriei, situat la o altitudine de aproximativ 1.096 metri. Este capitala provinciei omonime și are o populație de aproximativ 288.000 locuitori.

Sâmbătă, 26 ianuarie, partide internaționale oficiale

Campionatul European Futsal, tur preliminar
Ora 15.00, Kaunas (Lituania): Anglia – Cipru
Sebastian Stawicki (Polonia), Gerd Bylois (Belgia), Nuno Bogalho (Portugalia)

Vineri, 25 ianuarie, partide internaționale oficiale, rezultate

Campionatul European Futsal, tur preliminar
Kaunas: Lituania - Anglia 3-4

vineri, 25 ianuarie 2013

CONCURS. Etapa a 4-a. Întrebări

1. Din ce localitate era arbitrul care a condus meciul... Continuarea, aici.

Unirea Câmpina - file de istorie (24)

După ce în etapa a 16-a a stat, Unirea Câmpina a întâlnit etapa următoare, pe 25 aprilie, pe teren propriu, formația Recolta Dumbrăvești, pe care a spulberat-o cu 10-1. Golurile formației câmpinene au fost marcate de

Formosa (Argentina) – ”Estadio Centenario”

”Estadio Centenario”
Este stadionul cel mai important din orașul argentinian Formosa. Inaugurat în anul 1980, stadionul are o capacitate de 25.000 locuitori.
Formosa
Este un oraș din Argentina, capitala provinciei cu același nume. Se află pe malurile râului Paraguay, la 1.200 km de capitala țării, Buenos Aires, în nord-estul țării. Orașul a fost fondat pe 8 aprilie 1879 și are o populație de aproximativ 209.000 locuitori.

joi, 24 ianuarie 2013

CONCURS. Etapa a 3-a. Rezultate și clasament

1. Care este numele marcatoarei golului victoriei în finala Jocurilor Olimpice Sydney 2000, la fotbal feminin? Răspuns:... Continuarea, aici.

Vineri, 25 ianuarie, partide internaționale oficiale

Campionatul European Futsal, tur preliminar
Ora 18.30, Kaunas (Lituania): Lituania - Anglia
Nuno Bogalho (Portugalia), Sebastian Stawicki (Polonia), Gerd Bylois (Belgia)

Joi, 24 ianuarie, partide internaționale oficiale, rezultate

Campionatul European Futsal, tur preliminar
Blagoevgrad (Bulgaria): Armenia – Grecia 0-5
Paola (Malta): Georgia – Moldova 5-5
Blagoevgrad (Bulgaria): Bulgaria - Țara Galilor 2-1
Andorra La Vella: Estonia – Israel 2-5
Yverdon (Elveția): Norvegia – Albania 5-2
Nisa: San Marino – Muntenegru 0-11
Nisa: Franța – Gibraltar 6-2
Andorra La Vella: Andorra – Suedia 2-4
Yverdon (Elveția): Elveția - Danemarca 2-3

Unirea Câmpina - file de istorie (23)

În primul meci în deplasare din anul 2004, Unirea Câmpina s-a deplasat pe 10 aprilie la Olteni, lângă Vălenii de Munte, unde a întâlnit formația locală Victoria. Partida - care a fost arbitrată de ploieșteanul Laurențiu Piciu - s-a încheiat la egalitate, 2-2,

Doar două meciuri amicale în acest week-end

Deși toate formațiile, de la toate eșaloanele, și-au reluat pregătirile, nu este prea înghesuială la meciuri amicale. Pe de o parte, terenurile nu sunt încă la parametrii cei mai buni, astfel că mulți tehnicieni se feresc de orice posibil accident al jucătorilor lor, pe de altă parte, încă mai bate un aer de vacanță, mai ales la nivelul eșaloanele inferioare...
Cu toate acestea, în week-end au loc două meciuri amicale, după următorul program:
Sâmbătă, 26 ianuarie, ora 11.00

”Coco” Cojocaru s-a despărțit fără resentimente de Unirea

Anunțată încă de la reunirea lotului, plecarea directorului tehnic al formației Unirea Câmpina, Ion Cojocaru (foto), a devenit o certitudine în aceste zile. ”Aceasta este politica clubului, aceasta a fost decizia patronatului de a face economii și de a mai reduce din colectivul tehnic. Nu mă pot opune, pentru că nu ar avea rost o luptă, dar plec de la Unirea, după un sezon și jumătate, fără resentimente și cu satisfacția că am lăsat în urmă o echipă cu care am mai reușit o promovare din campionatul județean în Liga a III-a. M-am atașat de Câmpina și am lucrat foarte bine cu toți cei din jurul acestei echipe”, ne-a declarat Ion ”Coco” Cojocaru. Ce urmează pentru tehnicianul ploieștean? ”Este un moment delicat, pentru că majoritatea echipelor deja și-au făcut programul, unele chiar și-au stabilit și cantonamentele. Deocamdată mă voi odihni și aștept oferte, pe care le voi analiza și voi alege o echipă la care sunt condiții și se dorește performanță”, a mai adăugat Cojocaru.

Unirea Câmpina - file de istorie (22)

După ce în etapa a doua a returului campionatului 2003-2004 a Ligii Județene II, Seria Vest, Unirea Câmpina a stat, pe 4 aprilie, pe teren propriu câmpinenii au întâlnit formația Intim Valea Dulce. Golurile lui Ciprian Vintilă și Mihnea Grigoriu au adus o victorie clară, cu 2-0, a Unirii, într-un meci în care s-a folosit următoarea garnitură:

Launceston (Australia) – ”NTCA Ground”

”NTCA Ground”
Este stadionul de fotbal din localitatea Launceston, din Australia. Aici au loc partidele echipei Northern Rangers. Arena are o capacitate de 10.000 locuri.
Launceston
Este un oraș din Australia, situat în regiunea Tasmania, pe râul Tamar. Are o populație de aproximativ 106.000 locuitori.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Joi, 24 ianuarie, partide internaționale oficiale

Campionatul European Futsal, tur preliminar
Ora 16.00, Blagoevgrad (Bulgaria): Armenia – Grecia
Timo Onatsu (Finlanda), Stephan Kammerer (Germania), Roberto Marin (Spania)
Ora 18.00, Paola (Malta): Georgia – Moldova
Marc Birkett (foto) (Anglia), Sasa Tomic (Croația)
Ora 18.30, Blagoevgrad (Bulgaria): Bulgaria - Țara Galilor
Veljko Boskovic (Muntenegru), Roberto Marin (Spania), Stephan Kammerer (Germania)
Ora 18.30, Andorra La Vella: Estonia – Israel
Kreshnik Hakrama (Albania), Gerald Bauernfeind (Austria), Elchin Samadli (Azerbaidjan)
Ora 18.45, Yverdon (Elveția): Norvegia – Albania
Borislav Kolev (Bulgaria), Ainar Kuusk (Estonia), Ivan Shabanov (Rusia)
Ora 19.00, Nisa: San Marino – Muntenegru
Petros Panayides (Cipru), Olzhas Abrayev (Kazahstan), Grigori Zelentsov (Rusia)

Unirea Câmpina - file de poveste (21)

Primul meci oficial pentru Unirea Câmpina în anul 2004 a avut loc pe 21 martie, în prima etapă a retului Seriei Vălenii a Ligii Județene II. Unirea a întâlnit pe teren propriu formația Stejarul Goruna, pe care a învins-o cu scorul de 4-1, prin golurile reușite de

Miercuri, 23 ianuarie, partide internaționale oficiale, rezultate

Campionatul European Futsal, tur preliminar
Blagoevgrad (Bulgaria): Grecia - Țara Galilor 4-1
Andorra La Vella: Israel – Suedia 2-4
Blagoevgrad (Bulgaria): Bulgaria – Armenia 0-0
Yverdon (Elveția): Albania – Danemarca 2-4
Nisa: Muntenegru – Gibraltar 10-2
Paola (Malta): Malta – Georgia 0-9
Nisa: Franța – San Marino 12-0
Andorra La Vella: Andorra – Estonia 4-3
Yverdon (Elveția): Elveția - Norvegia 0-5

Călătorii. Bruges, un oraș de poveste...

În vara anului 2009, atunci când am fost în Belgia, am avut ocazia să mergem - din păcate, numai pentru câteva ore - la Bruges. Este un oraș de poveste, în care centrul vechi s-a păstrat aproape intact. De altfel, acesta face parte din patrimoniul mondial UNESCO, fiind apreciat drept unul dintre cele mai bine păstrate orașe medievale. Și, într-adevăr... Parcă și timpul se scurge altfel, printre căsuțele ce par a fi din turtă dulce.

Victorie clară pentru Unirea în primul amical al anului 2013

Ionuț Maria, autorul primului gol în 2013 pentru Unirea
Primul meci amical al anului 2013 pentru Unirea Câmpina a avut loc astăzi, în comuna ilfoveană Roșu, pe o suprafață sintetică, în fața ”satelitului” Concordiei Chiajna. Unirea s-a impus clar, cu scorul de 4-1, prin golurile marcate de Maria (minutul 14 - șut la colțul lung, din afara suprafeței de pedeapsă, după o minge întoarsă dintr-o lovitură liberă de pe partea dreaptă), Dobrinoiu (minutul 29 - după o acțiune în viteză pe axul central și un ”un-doi” cu Srăncescu), Stanca (minutul 43 - după o acțiune colectivă de atac, preluare și șut la colțul lung al fundașului câmpinean, bine urcat în ofensivă), Bica (minutul 87 - finalizarea unui contraatac, după o fază de manual). Singurul gol al ilfovenilor a fost marcat în minutul 72, după o lovitură liberă în care mingea a fost deviată de ”zidul” câmpinean.
Antrenorii Florin Stăncioiu, Costin Plăvache și Marius Palancianu au jucat cu: Anghelache (35 D. Șandru; 70 Stroescu) - Ruptureanu, Lungu (46 Neagu), B. Șandru (46 Savu), Stanca (46 Ir. Dumitru) - Șaucă (46 Nichifor), Fatai (46 Bota), Maria, Liuba - Dobrinoiu (46 Bica), Stăncescu (46 Băcioiu).
Portarul Teodor Stroescu s-a aflat în probe la gruparea câmpineană, la fel ca și mijlocașul Bota, de la Tricolorul Breaza, dar ei au șanse minime de a rămâne în lotul Unirii.

Platini cere arbitrilor să suspende definitiv partidele în cazul incidentelor rasiste

Într-o postare pe site-ul oficial UEFA, președintele organismului european, francezul Michel Platini (foto), a vorbit despre necesitatea ca arbitrii să se implice mai mult în lupta împotriva rasismului, urmând a li se cere acestora ca în cazul incidentelor rasiste să se ajungă până la suspendarea definitivă a jocului de către arbitri.
Foarte probabil o astfel de indicația vor primi arbitrii prezenți la cursul UEFA, pentru ”cavalerii fluierului” din elită, precum și pentru cei nou promovați pe lista FIFA, care va avea loc la sfârșitul acestei luni la Roma, capitala Italiei.

Unirea Câmpina - file de istorie (20)

Ultimul amical al perioadei de iarnă a sezonului 2003-2004 pentru Unirea Câmpina a avut loc pe 29 februarie, la Cornu, unde a întâlnit formația locală CS Cornu. Câmpinenii s-au impus cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de

Un gălățean vrea arbitraj de performanță în Germania

Mirel Ioan Arghir este un tânăr extrem de ambiţios, de bătăios în sensul bun al cuvântului. Dacă îşi propune ceva, nu se lasă până nu izbuteşte. A vrut să se instruiască, să devină util societăţii. A reuşit. A vrut să joace fotbal organizat. A reuşit. A vrut să se facă arbitru de fotbal. A reuşit. Pentru a-şi desăvârşi ultima dorinţă a plecat în Germania,

CONCURS. Etapa a 3-a. Întrebări

1. Care este numele marcatoarei golului victoriei în finala... Continuarea, aici.

Cuernavaca (Mexic) – ”Estadio Centenario”

”Estadio Centenario”
Este stadionul din lcoalitatea Cuernavaca, din Mexic, aici având loc partidele echipei Pumas Morelos. Arena are o capacitate de 14.800 locuri și a fost ianugurată în anul 1969.
Cuernavaca
Este o localitate din Mexic, capitala și cel mai mare oraș al statului Morelos, fiind situată la 85 km sud de capitala țării, Ciudad de Mexico. Numeroase vestigii, muzee și grădini, alătrui de o catedrală frumoasă, alcătuiesc oferta turistică a acestui oraș. Are o populație de aproximativ 349.000 locuitori.