miercuri, 31 ianuarie 2018

Bogdan Sorescu a condus meciul de deschidere de la Europeanul de futsal, din Slovenia

Ieri, meciul de deschidere de la Campionatul European de Futsal din Slovenia a fost condus de Bogdan Sorescu, arbitrul român clasat pe locul al doilea în ierarhia mondială a arbitrilor de futsal din anul 2017. Sorescu a condus partida Slovenia - Serbia, care s-a încheiat la egalitate, 2-2, acelaşi "scor" fiind şi în privinţa cartonaşelor galbene.

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Amical. Sportul Câmpina - FC Băneşti 1-4

Într-un meci amical disputat în cursul zilei de sâmbătă, la Câmpina s-au întâlnit Sportul Câmpina (Liga B) şi FC Băneşti (Liga A). Mai experimentata formaţie din Băneşti s-a impus cu scorul de 4-1, prin golurile marcate de Păun, Roşu, Ilioiu (penalty), Ariciu, în vreme ce pentru câmpineni a înscris Urdea.
Dincolo de joc în sine, cel mai demn lucru de evidenţiat  afost revenirea pe gazon a antrenorului-jucător al formaţiei din Băneşti, Marius Vişan (foto), care a absentat câteva luni bune, din cauza unei accidentări.

Marius Vasile, nou record personal şi îndeplinirea baremului pentru Campionatul European, la prima etapă a CN juniori II

Prima etapă a Campionatului Naţional de Atletism pentru Juniori II a avut loc astăzi la Bucureşti, la sala de atletism din cadrul Complexului "Lia Manoliu", doi dintre cei trei sportivi de la CSS Constantin Istrati Câmpina prezenţi la competiţie urcând la final pe podium. Mai mult, Marius Vasile a reuşit să câştige proba de aruncarea greutăţii cu un nou record personal şi cu îndeplinirea baremului de calificare la Campionatul European, care va avea loc la Gyor - Ungaria. Rezultatele complete şi imagini - campinatv.ro/sport.

Contractul dintre CS Câmpina și HM Junior este ilegal. La data semnării, terenul sintetic nu era efectiv în administrarea CS

În cadrul ședinței de joi, 25 ianuarie, a Consiliului Local Câmpina a avut loc încă o rundă de discuții pe tema raportului de activitate al Clubului Sportiv Câmpina și mai ales pe tema contractului încheiat de CS cu Clubul HM Junior. Vorbim despre cel de-al doilea raport depus de președintele Adrian Stoican după ce consilierii locali s-au declarat nemulțumiți de primul raport extrem de superficial. Nici de această dată, însă, discuțiile nu au fost atât de tranșante pe cât ar fi impus-o situația și s-a evitat în continuare spunerea unor adevăruri până la capăt. Detalii, declaraţii şi imagini - campinatv.ro/sport.

Amical. CS Câmpina - Tricolorul Breaza 1-3

În această dimineaţă, pe terenul sintetic de la Căminul Petrol a avut loc un meci amical interesant între CS Câmpina, campioană en-titre a juniorilor A la nivelul jueţului Prahova, grupare pregătită de Roberto Opatchi, şi Tricolorul Breaza, echipă antrenată de Florin Stăncioiu. Brezenii s-au impus cu scorul de 3-1, prin golurile marcate de Duricu, Şovăială şi Ov. Gheorghe, pentru câmpineni marcând D. Dumitru.

Vali Bunea a trecut de la Brebu la Băneşti

Vali Bunea (foto) continuă să rămână unul dintre mijlocaşii valoroşi din fotbalul prahovean, dovedind în prima parte a acestui sezon la AFC Brebu că încă mai are un cuvânt de spus în fotbal. Mai mult, antrenorul formaţiei FC Băneşti, Marius Vişan, a dorit foarte mult să-l aibă sub comanda sa în a doua parte a campionatului, iar părţile au ajuns la o înţelegere în acest sens. În aceste condiţii, Valentin Bunea s-a despărţit amiabil de AFC Brebu şi va face parte din lotul formaţiei AFC Băneşti.
Vali Bunea, fost campion al României la futsal, în echipa condusă de Mitică Dragomir, va împlini în toamnă 40 de ani. El joacă la Brebu de doi ani, sosind aici de la Tricolorul Breaza.

vineri, 26 ianuarie 2018

Haţegan şi Kovacs participă la cursul UEFA pentru arbitrii de elită, din Malta

În perioada 29-31 ianuarie, în Malta, UEFA organizează cursul pentru arbitrii de elită ai continentului, seminar tradiţional care are loc înaintea reluării meciurilor din competiţiile europene. Din România, la acest seminar UEFA participă Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs. Dacă Haţegan este deja în categoria "Elite", Kovacs a fost invitat la curs în urma rezultatelor foarte bune de la meciurile care i-au fost încredinţate, fiind unul dintre potenţialii candidaţi pentru un viitor loc în "Elite".
După seminarul UEFA pentru arbitrii de elită va urma tot în Malta cursul pentru arbitrii nou-intraţi pe lista FIFA, din România urmând a participa Alina Peşu, din Craiova. şi Cristina Părăluţă, din Ploieşti.

miercuri, 24 ianuarie 2018

CS Cornu continuă în Liga A

După ce au fost tot mai multe zvonuri care vorbeau de o iminentă retragere din Liga A a formaţiei CS Cornu, lucrurile par să fi intrat pe un făgaş ceva mai bun pentru formaţia din cocheta localitate prahoveană. Chiar dacă şedinţa Consiliului Local, unde se va discuta şi despre finanţarea în continuare de la bugetul local a echipei de fotbal, va ava loc doar pe 30 ianuarie, surse apropiate echipei şi administraţiei locale ne-au asigurat că activitatea la CS Cornu va continua şi în returul actualei ediţii de campionat. Acum, după plecarea antrenorului Mihai Dinu, următoarea discuţie a fost cea a numelui noului antrenor. În momentul de faţă se discută cu Costin Plăvache, care urmează să-şi încheie contractul în străinătate, iar dacă această variantă va cădea, soluţia de rezervă este Nicolae Vereu. S-a mai discutat şi despre reluarea pregătirilor, iar în returul actualei ediţii de campionat, chiar dacă nu va mai fi aceeaşi nucă tare, totuşi, CS Cornu asigură că nu cedează şi va juca toate meciurile pe teren.

A murit fostul arbitru buzoian Cristian Teodorescu

Încă o veste tristă pentru arbitraj, fiind vorba de decesul fostului arbitru Cristian Teodorescu, din Buzău, unul dintre foarte puţini români care se puteau mândri cu prezenţa într-o brigadă care a condus o finală a Cupei Campionilor Europeni. Se întâmpla la Atena, pe 25 mai 1983, Hamburg - Juventus 1-0, finală condusă de Nicolae Rainea, celălalt asistent fiind Ioan Igna. Cristian Teodorescu a încetat din viaţă ieri, la Spitalul Judeţean din Buzău, unde era internat după ce suferise un infarct.
S-a născut pe 20 septembrie 1942, iar în perioada 1975-1990 a fost arbitru în prima  divizie, unde a condus 153 de jocuri. A debutat în prima ligă pe 29 iunie 1975 la jocul Steaua - UTA 0-2, ultimul său meci în primul eşalon fiind pe 3 noiembrie 1990, Steaua - Jiul Petroşani 5-1. Printre meciurile internaţionale la care a arbitrat Cristian Teodorescu, în afara amintitei finale de la Atena, mai adaug: Aris Salonic - Sliema Wanderers 4-1, pe 16 septembrie 1981, în Cupa UEFA, turul I, Cristian Teodorescu; România - China 1-0, pe 31 iulie 1984, la Buzău, Cristian Teodorescu; Ankaragucu - Heraklis Salonic, pe 20 martie 1985, în Cupa Balcanică, Octavian Ştreng - Cristian Teodorescu, Mircea Constantinescu; Trabzonspor - Bray Wanderers 2-0, pe 5 septembrie 1990, Cupa Cupelor, tur preliminar, Adrian Porumboiu - Cristian Teodorescu, Alexandru Mustăţea.
Am avut privilegiul să-l cunosc, fiindu-mi observator la mai multe meciuri în Liga a 3-a. O adevărată încântare, un om deosebit, cu care nu simţeai când trece timpul, un om căruia îi plăcea viaţa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

marți, 23 ianuarie 2018

Ca la Câmpina, niciunde. CS Câmpina şi HM Junior se dau reciproc în judecată

Litigiul dintre CS Câmpina şi HM Junior Câmpina se află în faţa unei noi faze, una cum rar se poate vedea, cele două grupări anunţând că se vor acţiona una pe cealaltă în judecată! Astfel, după ce preşedintele CS Câmpina, Adrian Stoican, a precizat în raportul către Consiliul Local că va acţiona în judecată Clubul HM Junior, reprezentanţii acestuia din urmă susţin că şi ei vor acţiona în instanţa civilă, cel mai probabil atât CS Câmpina, cât şi pe preşedintele Stoican. Detalii - campinatv.ro/sport.

luni, 22 ianuarie 2018

CS Câmpina a decis să acţioneze în instanţa civilă atât FRF, cât şi Clubul HM Junior

După ce în luna decembrie a anului trecut a depus la Consiliul Local un raport de activitate lipsit de substanță și incomplet, preşedintele CS Câmpina, Adrian Stoican, revine acum cu un raport ceva mai detaliat, din care aflăm lucruri interesante. Acest raport se va afla pe masa consilierilor locali la ședința de joi, 25 ianuarie 2018. În acest raport se menționează faptul că, în privinţa litigiului cu HM Junior, CS Câmpina a decis să acţioneze în instanţa civilă atât hotărârea Comisiei de Recurs a FRF, cât şi Clubul HM Junior. Detalii - campinatv.ro/sport.

duminică, 21 ianuarie 2018

CS Câmpina a participat la Cupa de Iarnă "Constantin Tabarcea", de la Valea Călugărească

Una dintre echipele de juniori ale CS Câmpina a participat astăzi la Cupa de Iarnă "Constantin Tabarcea", care s-a desfăşurat la Valea Călugărească.

A încetat din viaţă nea Paul Roşală!

"Nea Paul" aşa cum îl ştiu toţi cei din lumea fotbalului pe Raul Roşală a fost, dincolo de orice altceva, un mare suflet. Indiferent de conducerile care s-au succedat la cârma Comisiei Judeţene de Arbitri, aproape toţi arbitrii tot cu nea Paul îşi rezolvau problemele. Că erai arbitru stagiar, mai vechi prin loturile judeţene sau în loturile republicane, orice problemă ai fi avut, nea Paul era mereu acolo să te ajute, să te rezolve. Fost arbitru în loturile republicane, nea Paul a fost apoi ani mulţi membru al Comisiei Judeţene de Arbitri şi observator. Cuvintele sunt prea sărace în astfel de situaţii... Toţi cei care l-au cunoscut, cu siguranţă îşi vor aminti de marele sufletist care a fost nea Paul Roşală. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Amical. Sportul Câmpina - Tricolorul Breaza 2-5

După o primă săptămână de antrenamente, formația lui Florin Stăncioiu a disputat, în această dimineață, la Câmpina, pe terenul sintetic de la Grupul Școlar de Petrol, primul joc amical din anul 2018, gazdă fiindu-i gruparea lider a Seriei Sud din Liga B Prahova, Sportul Câmpina.
Pe o vreme rece, terenul fiind acoperit, în primele minute, de un strat subțire de zăpadă care s-a topit ulterior, "tricolorii" s-au văzut, în ciuda dominării clare teritoriale, conduși de gazde, încă din minutul 10 de joc, după un contraatac.

Marius Vasile, pe podium la aruncarea greutăţii în prima etapă a Campionatului Naţional de Atletism

Sâmbătă şi duminică, la Bucureşti, în sala de atletism a Complexului "Lia Manoliu" are loc prima etapă a Campionatului Naţional de Atletism. CSS Constantin Istrati Câmpina a fost reprezentat în prima zi a întrecerilor de doi sportivi, ambii la aruncarea greutăţii, Marius Vasile reuşind să urce pe podium, cu un nou record personal. Detalii - campinatv.ro/sport.

2017 – un an de muncă pentru ACS KOKKI, 2018 – un an de speranțe la rezultate

Pentru tinerii karateka ai ACS KOKKI din Cornu și Provița de Jos, anul 2017 a fost un an în care echipa managerială a pus accentul pe: antrenamente, perfecționarea tehnicii sportive, dezvoltarea bazei materiale și îmbunătățirea condițiilor de antrenament. Au reușit să obțină un număr cumulat de 38 de medalii  la Campionatul Național de Karate Wado-ryu (martie 2017) și la Cupa de Karate a Orașului Otopeni (noiembrie 2017).

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Premieră în sportul românesc. Doi tineri din Brebu, medaliaţi cu bronz la Campionatul European de Sanie pentru Juniori

Sporturile de iarnă sunt văduvite în ţara noastră de o bază materială pe măsura talentului demonstrat în competiţii imternaţionale de tot mai mulţi sportivi. Doi tineri din Brebu, Marian Gâtlan şi Flavius Crăciun, legitimaţi la CSO Sinaia, membri ai lotului naţional de sanie, s-au clasat astăzi pe locul al treilea la Campionatul European ce Sanie pentru Juniori, desfăşurat în Germania, în localitatea Winterberg. Detalii şi imagini - campinatv.ro/sport.

Petrolul Ploieşti a învins categoric pe Steagul Roşu Braşov, într-un amical disputat la Câmpina

Primul meci amical al anului 2018 pentru Câmpina, dar şi pentru Petrolul Ploieşti şi Steagul Roşu Braşov, a avut loc pe terenul sintetic din incinta Căminului Petrol. A fost un meci frumos, cu de toate - 13 goluri, două penalty-uri, atmosferă, dar şi o accidentare destul de serioasă. Detalii şi imagini - campinatv.ro/sport.

miercuri, 17 ianuarie 2018

Steaua lui Lăcătuş vine la Câmpina pe 3 februarie, pentru un meci amical

"Mara" Ciobotaru reuşeşte din nou să aducă la Câmpina nume importante din sportul românesc. Recent, patronul formaţiei Sportul Câmpina a perfectat un  meci amical cu CSA Steaua Bucureşti, echipa lui Marius Lăcătuş, care activează în Liga a 4-a. Steaua lui Lăcătuş va veni la Câmpina sâmbătă, 3 februarie, pentru meciul amical cu Sportul Câmpina. Deocamdată, nu s-a stabilit exact unde va avea loc partida. Dacă vremea va fi bună se va putea juca pe stadionul "Rafinăriei", dar dacă vor fi probleme meteorologice, există şi varianta de a se juca pe sinteticul de la "Petrol".
De asemenea, "Mara" este în discuţii avansate pentru a mai aduce un nume important din fotbalul românesc la Câmpina - Rapid Bucureşti, echipă la care evoluează acum Daniel Niculae şi alte foste glorii alb-vişinii.

marți, 16 ianuarie 2018

Sâmbătă, ora 12.00, amical de lux la Câmpina

Terenul sintetic de la Căminul Petrol va fi sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 12.00, gazda unui meci amical de lux. Petrolul Ploieşti va întâlni formaţia ACS Steagul Roşu Braşov. Este al doilea meci amical pe care Petrolul îl susţine la Câmpina, după ce în decembrie, la finalul sezonului, a învins cu 3-0 pe liderul campionatului judeţean, CS Blejoi.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Anul 2018 a început pentru atletismul câmpinean cu două medalii şi două noi recorduri personale

Prima competiţie de atletism din anul 2018 la care au participat sportivi de la CSS Constantin Istrati Câmpina a adus primele medalii, dar şi primele noi recorduri pesonale, ceea ce demonstrează forma foarte bună în care se află sportivii pregătiţi de un colectiv tehnic condus de prof. Nicolae Pavel. Detalii, rezultate şi imagini - campinatv.ro/sport.

2017 a fost un an cu rezultate frumoase pentru atleţii de la CSS Constantin Istrati Câmpina

CSS Constantin Istrati Câmpina, club condus de prof. Nicolae Pavel, menţine buna tradiţie a rezultatelor de prestigiu ale atletismului câmpinean, cel puţin la nivel juvenil.Anul 2017 a fost unul cu rezultate foarte bune, cu noi titluri naţionale, cu recorduri naţionale, cu participări la competiţii internaţionale şi încercăm să-l trecem împreună în revistă.

vineri, 12 ianuarie 2018

Câmpina, retrospectivă 2017. Topul lucrurilor penibile din sportul câmpinean

Sportul câmpinean se află în mare suferință, o știm cu toții. Nici măcar după schimbările legislative, care permit autorităților locale să aloce 5% din veniturile bugetare proprii pentru sport, nu s-a făcut nimic. A trecut multă vreme de când, la final de săptămână, nu știam ce să alegem în materie de competiție sportivă. Acum totul este simplu. Trist... de simplu ce e. Și de parcă nu era suficient acest regres, mai apar și lucruri penibile, menite să ne întristeze și mai mult. Continuarea - campinatv.ro/sport.

Câmpina, retrospectivă 2017. Topul celor mai bune performanţe sportive

Din punct de vedere sportiv, Câmpina se află de câțiva ani într-un mare regres, din păcate. Totuși, chiar și în contextul unei finanțări reduse și a unor condiții improprii de pregătire în unele cazuri, în 2017 s-au înregistrat câteva performanțe notabile. Munca acestor sportivi și a antrenorilor lor, precum și sprijinul important al părinților și, în unele situații, al sponsorilor, au făcut posibile aceste rezultate.
Continuarea - campinatv.ro/sport.

joi, 11 ianuarie 2018

Consiliul Local Cornu va stabili dacă şi cum va continua activitatea echipei de fotbal

CS Cornu este în situația cea mai delicată. Se așteaptă o ședință a Consiliului Local, care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, pentru a se ști ce va urma.
Detalii - campinatv.ro/sport.

AFC Brebu se reuneşte pe 28 ianuarie

Conducerea tehnică şi administrativă a clubului AFC Brebu a stabilit că pregătirile se reiau pe 28 ianuarie, cu un meci amical, cu Muntenii Câmpina. 
Detalii - campinatv.ro/sport.

FC Băneşti şi-a conturat programul dinaintea reluării campionatului

La Bănești pregătirile se reiau pe 26 ianuarie. Au plecat Crăciun și Jipa, acesta din urmă la FC Aninoasa, iar la capitolul sosiri încă sunt discuții.
Detalii - campinatv.ro/sport.

Mişcări importante în lotul "tricolorilor" brezeni

La Tricolorul Breaza pregătirile se reiau pe 16 ianuarie, în lotul formației pregătite de antrenorul Florin Stăncioiu fiind mai multe noutăți.
Detalii - campinatv.ro/sport.

Echipa lui "Maradona" o aduce pe Steaua la Câmpina

Sportul Câmpina - pregătirile se reiau duminică, 14 ianuarie. Din lista meciurilor de pregătire se distinge amicalul de lux cu Steaua.
Detalii - campinatv.ro/sport.

miercuri, 10 ianuarie 2018

Retrospectiva motocrosului câmpinean în 2017

Alături de atletism, motocrosul a fost singura disciplină sportivă care a reuşit performanţe notabile la nivel naţional pentru municipiul Câmpina în anul 2017. De-a lungul anului, campinatv.ro şi sportcampina au reflectat pe larg competiţiile la care au fost prezenţi sportivi de la MC Lido Câmpina, club condus de Cătălin Duţă.
Iată şi principalele repere ale acestui an la nivelul motocrosului câmpinean:

marți, 9 ianuarie 2018

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Ovidiu Curta

23 august, Oberkorn (Luxemburg): Liburn – Vytis 7-3, tur preliminar Futsal Cup, Patrik Porkert (Austria), Ovidiu Curta, Grigori Osomkov (Estonia)
23 august, Oberkorn (Luxemburg): Differdange – Titograd 2-5, tur preliminar Futsal Cup, Moshe Bohbot (Israel), Grigori Osomkov (Estonia), Ovidiu Curta
24 august, Oberkorn (Luxemburg): Differdange – Vytis 3-3, tur preliminar Futsal Cup, Ovidiu Curta, Moshe Bohbot  (Israel), Patrik Porkert (Austria)
26 august, Oberkorn (Luxemburg): Vytis – Titograd 2-3, tur preliminar Futsal Cup, Moshe Bohbot (Israel), Ovidiu Curta, Grigori Osmokov ((Estonia)
26 august, Oberkorn (Luxemburg): Differdange – Liburn 2-6, tur preliminar Futsal Cup, Patrik Porkert (Austria), Grigori Osmokov (Estonia), Ovidiu Curta

luni, 8 ianuarie 2018

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Daniel Deca

30 ianuarie, Nicosia: Norvegia – Kosovo 1-5, preliminarii CE futsal, Aleksandras Sliva (Lituania), Daniel Deca, Gerard Roure Ramirez (Andorra)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Bogdan Sorescu

28 aprilie, Almaty: Inter FS – Kairat Almaty 3-2, semifinala Futsal Cup, Bogdan Sorescu, Alessandro Malfer (Italia), Gabor Kovacs (Ungaria), Olzhas Abraiev (Kazahstan)

duminică, 7 ianuarie 2018

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Cătălina Nan

19 septembrie, Cluj-Napoca: România – Italia 0-1, preliminarii CM feminin, Monika Mularczyk – Kinga Seniuk Mikulska, Katarzyna Wojs (Polonia) – Cătălina Nan

Retrospectiva arbitrajului românesc - Alexandra Apostu

2 mai, Plzen (Cehia): Cehia – Franţa 1-2, CE under 17 feminin, Ifeoma Kulmala (Finlanda) – Sabrina Keinersdorfer (Elveţia), Alexandra Apostu – Hannelore Onsea (Belgia)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Patricia Samsudean

28 martie, Cruz Quebrada (Portugalia): Spania – Portugalia 6-1, preliminarii CE under 17 feminin, Jelena Banjeglav – Jelena Jovanovic (Serbia), Patricia Samdusean – Cristina Bujor Trandafir – Natalia Avdonchenko (Rusia)

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Mihaela Ţepuşă

22 ianuarie, Saint Denis (Reunion): Franţa – Africa de Sud 2-0, amical feminin, Teodora Albon – Petruţa Iugulescu, Mihaela Gomoescu Ţepuşă

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Petruţa Iugulescu

22 ianuarie, Saint Denis (Reunion): Franţa – Africa de Sud 2-0, amical feminin, Teodora Albon – Petruţa Iugulescu, Mihaela Gomoescu Ţepuşă

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Iuliana Demetrescu

22 august, Cluj-Napoca: Hibernians Edinburgh – Swansea City 5-0, tur preliminar Champions League, feminin, Julia Stefanie Baier – Sara Telek (Austria), Patricia Samsudean – Iuliana Demetrescu

vineri, 5 ianuarie 2018

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Cristina (Bujor) Trandafir

28 martie, Cruz Quebrada (Portugalia): Spania – Portugalia 6-1, preliminarii CE under 17 feminin, Jelena Banjeglav – Jelena Jovanovic (Serbia), Patricia Samdusean – Cristina Bujor Trandafir – Natalia Avdonchenko (Rusia)

joi, 4 ianuarie 2018

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Teodora Albon

22 ianuarie, Saint Denis (Reunion): Franţa – Africa de Sud 2-0, amical feminin, Teodora Albon – Petruţa Iugulescu, Mihaela Gomoescu Ţepuşă

Sectorul de aruncări al Secției de atletism a Clubului "Istrati", transformat în zonă pentru grătare

La întoarcerea la antrenamente, după Anul Nou, sportivii de la Secţia de atletism a CSS "Constantin Istrati" Câmpina au avut parte de o nouă surpriză. În sectorul lor de aruncare a greutății au găsit urmele unui grătar făcut, probabil, în perioada sărbătorilor, de nişte câmpineni care locuiesc la Căminul Petrol sau în apropiere. Asta se întâmplă în incinta unei baze sportive. Bine că nu s-au dus să facă grătarul pe terenul sintetic, aflat la doi pași...
Detalii - campinatv.ro/sectorul...

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Mihai Iliescu

10 noiembrie, Craiova: Universitatea Craiova – Slavia Praga 0-4, amical, Cătălin Popa – Mihai Iliescu, Daniel Mitruţi – Viorel Flueran

miercuri, 3 ianuarie 2018

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Mihai Marica

18 octombrie, Kiev: Dinamo Kiev – Inter Milano 0-3, Youth League, George Găman – Mircea Grigoriu, Mihai Marica – Mikola Krivosov – Vladimir Petrov (Ucraina), David McDowell (Slovenia)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Marius Nicoară

31 august, Akko: Israel – Azerbaidjan 3-1, preliminarii CE tineret, George Găman – Mircea Grigoriu, Marius Nicoară – Cătălin Popa – Erol Ersoy (Turcia)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Daniel Mitruţi

29 iunie, Bangor (Ţara Galilor): Connah’s Quay – HJK Helsinki 1-0, Europa League, turul I preliminar, George Găman – Mircea Grigoriu, Daniel Mitruţi – Sebastian Colţescu – Jorn West Larsen (Danemarca), Johny Vanspauwen (Belgia)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Mircea Orbuleţ

13 iulie, Pavlodar (Kazahstan): FC Irtish Pavlodar – Steaua Roşie Belgrad 1-1, Europa League, turul II preliminar, Marius Avram – Valentin Avram, Mircea Orbuleţ – Istvan Kovacs – Rene Temmink (Olanda), Leonid Kaloshin (Rusia)

marți, 2 ianuarie 2018

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Valentin Avram

6 iulie, Tallinn: Flora Tallinn – NK Domzale 2-3, Europa League, turul I preliminar, Horaţiu Feşnic – Alexandru Cerei, Valentin Avram – Radu Petrescu – Kristin Jakobsson (Islanda), Mikael Salzer (Suedia)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Vladimir Urzică

10 iunie, Nurnberg: Germania – San Marino 7-0, preliminarii CM, Radu Petrescu – Adrian Ghinguleac, Vladimir Urzică – Sebastian Colţescu – Nuno Castro (Portugalia), Roland Oispelt (Liechtenstein)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Mircea Grigoriu

21 februarie, Eindhoven: PSV Eindhoven – Benfica Lisabona 1-1, 4-5, după lovituri de departajare, optimi Youth League, Radu Petrescu – Adrian Ghinguleac, Mircea Grigoriu – Jeroen Manschot – Jan Wegereef (Olanda), Michael Appleby (Anglia)

luni, 1 ianuarie 2018

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Alexandru Cerei

23 martie, Bijeljina (Bosnia): Slovenia – Bosnia 0-0, preliminarii CE under 17, Horaţiu Feşnic – Alexandru Cerei, Alexandr Pavlov – Furkat Atazhanov (Kazahstan) – Konrad Plautz (Austria), Rudolphe Mannaerts (Belgia)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Adrian Ghinguleac


21 februarie, Eindhoven: PSV Eindhoven – Benfica Lisabona 1-1, 4-5, după lovituri de departajare, optimi Youth League, Radu Petrescu – Adrian Ghinguleac, Mircea Grigoriu – Jeroen Manschot – Jan Wegereef (Olanda), Michael Appleby (Anglia)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Ovidiu Artene

9 iunie, Riga: Letonia – Portugalia 0-3, preliminarii CM, Istvan Kovacs – Ovidiu Artene, Vasile Marinescu – Horaţiu Feşnic – Sokol Jareci (Albania), Emil Ubias (Cehia)

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Vasile Marinescu

30 mai, Aubagne (Franţa): Franţa – Ţara Galilor 0-0, turneu Toulon, Radu Petrescu – Vasile Marinescu, Adrian Ghinguleac

Retrospectiva arbitrajului românesc 2017 - Sebastian Gheorghe

14 martie, Torino: Juventus – FC Porto 1-0, optimi Champions League, Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe – Radu Petrescu, Sebastian Colţescu – Adrian Ghinguleac – Manuel Mejuto Gonzalez (Spania), Eggert Magnusson (Islanda)