marți, 17 decembrie 2019

”Caraimanul Kid's Cup”, o încântare pentru copii, o încântare pentru fotbal

După cum v-am anunțat, în week-end-ul trecut, la Bușteni și Azuga au avut loc meciurile contând pentru ediția a treia a ”Caraimanul Kid's Cup”, o competiție deschisă copilor născuți între anii 2010 și 2013. Au fost multe meciuri pe parcursul celor două zile, în cele două săli, de la Bușteni și Azuga, un adevărat maraton, la finalul căruia competiția s-a dovedit a fi o încântare petru copii, dar și pentru fotbal, echipele participante demonstrând că filonul românesc este puternic și apar în continuare noi și noi talente în sportul-rege. Echipa CS Codlea a câștigat competiția la categoriile 2012 și 2013, CSM Ploiești la 2011 și Junioru Brașov la 2010. Au fost 30 de echipe participante, iar la festivitatea de premiere a fost prezent și senatorul Emanoil Savin, fost primar al orașului Bușteni, unul dintre cei care au susținut această competiție.
De asemenea, la final, organizatorii - ACS Caraimanul Bușteni, Cornel Vișan, Lucian Moise și Ciprian Geambazu - au mulțumit primăriilor din Bușteni și Azuga pentru punerea la dispoziție a sălilor de sport și au lansat deja invitațiile pentru ediția a patra a ”Caraimanul Kid's Cup”, care va avea loc în vara anului 2020 la Bușteni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu