Echipa de seniori nu mai are, practic, nici o şansă să continue activitatea, din simplul motiv că nu mai are nici un jucător. Din inrformaţiile mele, oficiali ai FRF, precum şi ai echipei FC Caransebeş, adversarul teoretic al Fortunei în prima etapă a campionatului din 2015, care ar trebui să aibă loc sâmbătă, 28 februarie, fac demersuri pe lângă conducerea clubului pentru clarificarea situaţiei. În absenţa unei adrese oficiale din partea Fortunei către FRF, prin care să se anunţe retragerea din campionat, FRF trebuie să programeze jocul, trebuiesc delegaţi arbitri şi observatori, iar FC Caransebeş trebuie să bată drumul până la Poiana Câmpina. Probabil că în zilele următoare, adresa respectivă va ajunge la FRF, consfinţind o situaţie de fapt deja existentă.
Dar ce se întâmplă cu "satelitul"? Fortuna II Poiana Câmpina activa în "Liga lu' Lică", acolo unde se află momentan pe locul 8. Şi situaţia "satelitului" este la fel de incertă... Are datorii către organizatorul competiţiilor judeţene şi nu a fost programat la turul din Cupa României programat la finalul acestei săptămâni. În aceste zile, una dintre soluţiile care se încearcă este ca echipa de juniori A a Fortunei, care participase în campionatul republican să participe în continuare la competiţia judeţeană, dar trebuie rezolvate lucrurile atât din punct de vedere legal, cât şi financiar, prin acoperirea datoriei pe care Fortuna II o are către "JAF"-ul lu' "Don Lică".
Situaţia echipelor de juniori este şi mai grea... Echipele de juniori A şi B nu vor mai continua în campionatul republican. Există, aşa cum am spus deja, varianta ca juniorii A să continue în locul "satelitului" în "Liga lu' Lică", în vreme ce echipele de juniori care activau în campionatul judeţean nu ştiu în acest moment ce viitor vor avea. Grupa pregătită de Marius Vişan a continuat antrenamentele în toată această perioadă şi speră să poată găsi o formă de asociere, eventual împreună şi cu părinţii copiilor, prin care să poată continua competiţia. Dar, nici aici, nimic nu e sigur...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergerejuniorii c sau desfintat
RăspundețiȘtergereDl sandu , roata se învârte . cunosc situatia la fortuna si ma bucur la fel cum te-ai bucurat si dumneata la desființarea CSM - ului . tybyas
RăspundețiȘtergereEsti intr-o mare eroare! Cum poti spune ca m-am bucurat de desfiintarea CSM-ului?! Nu, dimpotriva! In schimb, am constatat cu amaraciune ca am avut dreptate!!! Iar daca nu sti la ce ma refer, stie Guran! Intreaba-l pe el!
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereDiscutam o problema de fond, dar e greu sa intelegi acest lucru... Te inteleg, cunoscandu-te!
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergerePrietenas, toata lumea s-a bucurat cand s-a desfiintat CSM-ul :))) doar a fost o echipa infiintata ca sa ia Guran primaria, nu i-a iesit, pac-pac, v-ati evaporat . Fain nu? cristi
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere