marți, 24 februarie 2015

Faza judeţeană a Cupei României, o competiţie SF pentru mendrele lui "Don Lică" şi "nea Titi"! Apar şi dispar echipe, fără nici o explicaţie!

"Don Lică" şi "nea Titi" par să nu se mai sature numai cu meciurile din campionat şi par să fi început să-şi facă mendrele obişnuite şi în faza judeţeană a Cupei României, acolo unde ai spune că interesele nu sunt la fel de mari ca cele din campionat. Ei bine, în absenţa oricăror comunicări oficiale ale "JAF"-ului, putem constata că în turul al patrulea al competiţiei apar şi dispar echipe de parcă am fi într-un film SF. Destul de prost filmul, după părerea mea, ţinând cont de cine sunt "regizorii"...
La modul concret este vorba de trei echipe care au apărut sau au dispărut de pe tabloul acestui tur al fazei judeţene a Cupei României.
Astfel, echipa Vulturii Proviţa de Sus a apărut direct în acest tur deşi până în acest moment nu a participat la nici unul dintre tururile anterioare ale competiţiei! Cum?
De asemenea, nu apar pe tabloul acestui tur două echipe aflate încă în "Liga lu' Lică". Este vorba de Fortuna II Poiana Câmpina şi Conpet Ploieşti. Ambele au datorii către "JAF" şi neprogramarea lor ar fi de salutat, dacă aceasta este argumentaţia. Însă, dacă e aşa, multe alte echipe ar trebui să nu fie programate. Dacă nu e aşa, în baza cărei decizii nu au fost programate? În plus, de ce nu a fost dată publicităţii lista echipelor care participă în acest tur al fazei judeţene a Cupei României?
Probabil, pentru Conpet Ploieşti, "Don Lică" a putut lua o decizie, fiind angajat al societăţii care patronează acest club. Apropo de acest amănunt, noul "birou" al lui "Don Lică" de la Conpet este undeva în spatele sălii "Voinţa", undeva la subsol... "Pentru a se obişnui cu beciul", susţin cei care ştiu bine activitatea lui "Don Lică"!
În schimb, Fortuna nu a transmis nici o adresă privind participarea sau nu la această competiţie şi nici nu a primit vreo adresă din partea "JAF"-ului, prin care să fie înştiinţată că nu va fi înscrisă în Cupa României! De ce?
În semn de respect maxim faţă de echipele pe care le "guvernează", mai marii "JAF"-ului nu au catadixit să anunţe public, transparent, cum s-a stabilit programul turului al patrulea al fazei judeţene a Cupei României! A fost o tragere la sorţi? Când a avut loc, cine a participat, cine i-a anunţat pe participanţi şi de ce numai pe unii? Dacă nu a avut loc o tragere la sorţi, cum s-a stabilit programul? Multe întrebări şi oricare ar fi răspunsurile, "Don Lică" şi oamenii săi suntîntr-o culpă evidentă!
Şi este vorba doar de primele meciuri oficiale din 2015, un an care începe prost, foarte prost pentru "Don Lică", "nea Titi" şi acoliţii lor!

6 comentarii:

  1. Stiti ce am vazut eu la dv?doar 'vaicareli'!!!aveti puterea si 'documentatia' necesara,sa faceti plangere la parchet si sa denuntati tot ce a-ti scris de-a lungul timpului,aici!!!nu o sa se schimbe nimic atata timp cat nu se scrie oficial catre un procuror,toate aceste 'marlanii',ce nu mai fac de mult 'cinste' noilor demarari impotriva coruptiei!!!asa ca...tupeu si poate cu niste alegeri cinstite,puteti ocupa chiar dv acest post...!sunt convins ca a-ti face treaba buna!curaj si succes...nu doar vaicareli si pamflete!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau pentru dvs, dar nu ati inteles nimic... Chiar va compatimesc, cu sinceritate!

      Ștergere
  2. Eu inteleg ce citesc!!!ar trebui sa declansati 'rascoala' si dincolo de blogg-ul dv!de cativa ani scrieti de ilegalitatile Jaf-ului,dar nu s-a realizat nimic pozitiv,nimic constructiv!!!!deci....???de unde compatimire?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De citit, citesc multi, dar de inteles, inteleg mai putini... Esti in a doua categorie, de aici si compatimirea.

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere