În 16-imile de finală ale Europa League, a căror primă manşă are loc joi, 19 februarie, au loc mai multe derby-uri, între echipe cu nume din fotbalul european. Unul dintre aceste derby-uri are loc de la ora 20.00 (ora României), pe "Olimpico" din Roma, opunând formaţiile AS Roma şi Feyenoord Rotterdam. Partida va fi arbitrată de românul Ovidiu Haţegan, un arbitraj bun putând aduce un an excelent pentru medicul din Arad, mai ales că acest an va fi decisiv pentru conturarea lotului de arbitri pentru EURO 2016.
Haţegan va fi observat de ungurul Laszlo Vagner, iar observator de joc va fi spaniolul Luis Cuervas Del Real. Ajutoarele lui Haţegan vor fi asistenţii Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe, adiţionalii Alexandru Tudor, Sebastian Colţescu şi rezerva Adrian Ghinguleac.
Haţegan nu a mai condus nici un meci în care să fie implicate vreuna dintre cele două echipe.
În schimb, Haţegan a mai arbitrat în Italia: AC Milan - Auxerre 2-0, pe 15 septembrie 2010, în grupele Champions League, adiţional; Italia - Estonia 3-0, la Modena, în preliminariile CE, rezervă; Napoli - Swansea City 3-1, pe 27 februarie 2014, în 16-imile Europa League; Fiorentina - Dinamo Minsk 1-2, pe 11 decembrie 2014, în grupe Europa League, adiţional.
De asemenea, de-a lungul timpului au mai fost arbtiri români care au condus partide ale vreuneia dintre cele două echipe sau pe "Olimpico" din Roma: Feyenoord - VfB Stuttgart 2-1, pe 10 aprilie 1974, în semifinalele Cupei UEFA, Nicolae Rainea; RFG - Belgia 2-1, pe 22 iunie 1980, în finala CE, la Roma, Nicolae Rainea - Otto Anderco, Vasile Tătar; Italia - Scoţia 3-1, pe 13 octombrie 1993, în preliminariile CM, Ion Crăciunescu - Cornel Corocan, Dan Ologeanu - George Ionescu; Jazz Pori Tampere - Feyenoord 1-2, pe 27 august 1997, în turul preliminar Champions League, Aron Huzu - Nicolae Grigorescu, Patriţiu Abrudan - Sorin Corpodean; HIT Gorica - AS Roma 1-4, pe 14 septembrie 2000, în Cupa UEFA, turul I, Constantin Zotta - Ion Constantinescu, Ioan Onicaş - Sorin Altmayer; Feyenoord - Bayern Munchen 2-2, pe 10 octombrie 2001, grupe Champions League, Gilles Veissiere - Serge Valin (Franţa), Tudor Constantinescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu