miercuri, 4 iulie 2018

Radu Petrescu arbitrează în Champions League

În primul tur preliminar al Champions League, una dintre cele mai tari partide, Cork City - Legia Varşovia, a fost încredinţată unei brigăzi din România, avându-l în frunte pe bucureşteanul Radu Petrescu. Acesta va fi ajutat de asistenţii Adrian Ghinguleac, Mircea Grigoriu şi rezerva Marcel Bârsan. Partida este programată pe 10 iulie, de la ora 21.45 (ora României), la Cork, în Irlanda.
Radu Petrescu (foto) nu a mai arbitrat jocuri în care să fi fost implicate cele două echipe.
În schimb, Radu Petrescu a mai arbitrat în Irlanda: Irlanda - Malta 1-0, pe 13 noiembrie 2014, Malta - Elveţia 1-7, pe 15 noiembrie 2014 şi Elveţia - Irlanda 1-1, rezervă, pe 18 noiembrie, toate la Waterford, în cadrul unei grupe de calificare la CE under 19; FC Dundalk - Rosenborg Trondheim 1-1, pe 12 iulie 2017, în Champions League turul II preliminar, Radu Petrescu - Adrian Ghinguleac, Mircea Grigoriu - Marcel Bârsan.
De-a lungul timpului, la Cork sau partide ale celor două echipe au mai arbitrat: AS St. Etienne - Legia Varşovia 0-1, pe 26 noiembrie 1969, în Cupa Campionilor Europeni, turul II, Cornel Niţescu; PAOK Salonic - Legia Varşovia 1-0, pe 3 octombrie 1973, în Cupa Cupelor, turul I, Gheorghe Limona; Ararat Erevan - Cork City 5-0, pe 6 noiembrie 1974, în Cupa Campionilor Europeni, Gheorghe Limona; Legia Varşovia - Dnepr Dnepropetrovsk 0-0, pe 17 septembrie 1986, în Cupa UEFA, turul I, Ion Crăciunescu; Legia Varşovia - Rosenborg Trondheim 3-1, pe 13 septembrie 1995, în Champions League, Adrian Porumboiu - Valeriu Argăseală, Vasile Avram - Constantin Zotta; Beşiktaş Istanbul - Legia Varşovia 2-1, pe 29 octombrie 1996, în Cupa UEFA, Gheorghe Constantin - Daniel Munteanu, Vasile Avram - Dan Dragoş Crăciun; Legia Varşovia - Anorthosis Famagusta 2-0, pe 30 septembrie 1999, în Cupa UEFA, turul I, Constantin Zotta - Valeriu Argăseală, Ştefan Poenaru; Legia Varşovia - Etzella Ettelbruck 2-1, pe 23 august 2001, în Cupa UEFA, tur preliminar, Viorel Anghelinei - Adrian Vidan, Florin Hâncu - Alexandru Deaconu; Legia Varşovia - Metalurgi Rustavi 6-0, pe 26 august 2004, în Cupa UEFA, tur preliminar, Ionică Serea - Marcel Savaniu, Adrian Vidan - Sebastian Colţescu; Irlanda - Scoţia 0-1, la Cork, pe 21 iunie 2012, în preliminarii CE feminin, Teodora Albon - Petruţa Iugulescu, Andra Hiticaş; Legia Varşovia - FK Molde 0-0, pe 7 august 2013, în Champions League, turul III preliminar, Alexandru Tudor - Cristian Nica, Aurel Oniţă - Ovidiu Haţegan; Legia Varşovia - St. Patrick's Athletic 1-1, pe 16 iulie 2014, în Champions League, turul II preliminar, Marius Avram - Mikloş Nagy, Vasile Marinescu - Adrian Comănescu.
Italianul Domenico Messina observă brigada lui Radu Petrescu
Observatorii partidei Cork City - Legia Varşovia vor fi italianul Domenico Messina - pentru arbitraj, şi portughezul Joao Morais - pentru joc.
Domenico Messina (foto) a fost arbitru FIFA. S-a născut pe 12 august 1962, locuieşte la Bergamo şi s-a aflat pe lista FIFA în perioada 1998 - 2007. În palmaresul său se regăsesc şi partidele: Valencia - Steaua Bucureşti 2-0 pe 16 februarie 2005, în Cupa UEFA, 16-imi; VfB Stuttgart - Rapid Bucureşti 2-1, pe 14 decembrie 2005,  în Cupa UEFA, grupe; Spania - România 0-1, pe 15 noiembrie 2006, amical.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu