joi, 20 iunie 2019

Ce a însemnat sezonul 2018-2019 pentru fotbalul câmpinean

Sezonul 2018-2019 s-a încheiat și am vrut să aruncăm o privire în urmă, fără pretenția unei retrrospective, pentru a vedea ce a însemnat acest sezon pentru fotbalul câmpinean. Din păcate, fotbalul câmpinean a ajuns la un nivel extrem de scăzut, zbătându-se în mediocritatea ligilor inferioare județene, grație mai degrabă "nebuniei" unor oameni care se luptă pentru echipele lor. Dar să le luăm pe rând.
Sportul Câmpina. Echipa care trăiește datorită unui singur om, Mărgărint "Mara" Ciobotaru, echipă care nu a mai beneficiat de fonduri în baza Legii 350, chiar dacă este echipa care reprezintă Câmpina la cel mai înalt eșalon, în Superliga B Prahova. La primul ei sezon în acest eșalon, Sportul a avut o prestație foarte bună, terminând pe locul 6, cu 52 puncte și cun un golaveraj pozitiv, 51-40. Nu trebuie neglijat nici faptul că echipa lui "Mara"a adus la Câmpina pentru meciuri amicale câteva nume imprtante, inclusiv o echipă din Belgia. În plus, Sportul Câmpina are și o echipă de juniori, la categoria juniori E.
Muntenii Câmpina. A evoluat în Seria Sud a Ligii B Prahova, pe care a câștigat-o destul de lejer, cu 69 de puncte, la o diferență de 9 puncte față de ocupanta locului secund. Acum, rămâne de văzut ce va urma pentru echipa Muntenii, mai ales că antenorul principal al echipei, Mugurel Negreanu, a anunțat public că va înceta colaborarea cu această echipă. Pentru Muntenii va fi infinit mai greu în Superligă, așa cum a fost și pentru Sportul, fie și numai că în Seria Sud a Ligii B, spre final, se mai jucau două-trei partide în fiecare etapă și se înregistrau scoruri de maidan. Dincolo de toate, promovarea rămâne fără îndoială un lucru pozitiv.
Hagianu Mircea Junior Câmpina. Club cu activitate exclusiv de juniori, HM-ul a înscris echipe în competițiile județene, la juniori B, juniori C, juniori D. La juniori C, HM-ul a încheiat campionatul pe locul secund în Seria a II-a, la numai un punct în spatele ocupantei primului loc, Astra Ploiești. În schimb, la juniori B, clubul câmpinean a abandonat competiția, încheind o colaborare cu Petrosport Ploiești pentru care a jucat în campionatul republican, la Ploiești și sub numele formației ploieștene. La fel ca și în alți ani, HM-ul a avut și în acet sezon motive de mândrie prin rezultatele obținute de unii jucători care au plecat de la această echipă și se află acum la echipele de juniori de la cluburi din primul eșalon.
CS Câmpina. Povestea clubului municipalității, care "înghite" la toate secțiile bani de câteva ori mai mulți decât toate celelalte cluiburi sportive din Câmpina la un loc, este una tristă la fotbal. Bani extrem de puțini, întotdeauna mai puțini decât cei care se aprobă inițial, dar mai ales lipsa participări în competiții, din cauza litigiului în instanță cu HM. Iar dacă povestea va continua și în sezonul viitor, pentru președintele Stoican se anunță vremuri grele, sigur, dacă nu va fi protejat de vreo "umbrelă" de culoarea politică potrivită. În ciuda acestor probleme, antrenorii secției de fotbal, Roberto Opatchi, Claudiu Dumitrescu și Nicolae Nuță au făcut eforturi pentru ca jucătorii lor să nu resimtă lipsa competiției, disputând o mulțime de jocuri amicale.

Cam acesta a fost sezonul 2018-2019 pentru fotbalul câmpinean, un sezon extrem de modest, pentru care tuturor celor care răspund de sport în Câmpina, începând cu primarul Horia Tiseanu, ar trebui să le fie rușine!

6 comentarii:

  1. Serios? Cat profesionalism !

    RăspundețiȘtergere
  2. Rușinos! Un municipiu cu o mare tradiție în fotbal ,să aibă prezente doar la nivel de liga a 5 a și niște echipe de copii și juniori fără pretenții, este jalnic! Iar despre tocatorii de bani publici de la CSCampina, ce mai putem spune?

    RăspundețiȘtergere
  3. Păcat de juniorii lui Hagianu...Micuta,Banu,Rasnoveanu..unde sunt?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi. ..intreba-l pe Hagianu! Cam pe unde ajung jucătorii formați de el? Cei enumerați au 19, 20 de ani.Trebuiau să fie demult la o echipă de seniori. Poate se reinfiinteaza echipa de seniori a CS Câmpina!

      Ștergere
  4. Cata sfidare a sporului rege.
    Va ingenunchiat o echipa care are doar 300 de case, un satuc IBRIANU.
    URAT 4-0 acasa la Ibrianu, 1 0 la Campina.
    Puneti mana si reprezentati orasul cum trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mare echipa la Ibrianu ..jumate pe fals sau cu dublelegitimatii
    Mai bn taceai

    RăspundețiȘtergere