Consiliul Concurenţei spune că drepturile TV se pot vinde doar individual
În deschiderea şedinţei, Braşoveanu i-a anunţat pe cei prezenţi în sală că demersurile făcute pentru vânzarea drepturilor TV pentru Liga 2 la comun, de către LPF2, s-a lovit de o adresă a Consiliului Concurenţei.
Conform acesteia, LPF2 nu are voie să vindă aceste drepturi la grup, deoarece acestea aparţin în mod individual, fiecărei grupări din eşalonul secund, aşa cum prevăd actele semnate în urmă cu câţiva ani între federaţie şi cluburi.
DigiSport, poziţie de forţă la negocieri
În continuare, oficialul clubului de la malul mării a prezentat şi evoluţia negocierilor cu principalele televiziuni interesate. "Împreună cu domnii Ivan şi Tulpan am discutat cu cei de la Digi TV, care s-au prezentat pe poziţie de forţă, prin care au ţinut să impună preţul pe meci, numărul de meciuri televizate şi ce echipe să fie televizate" a explicat Braşoveanu, declaraţia sa fiind confirmată şi de către ceilaţi doi colegi de eşalon prezenţi în sală.
Oferta celor de la Digi a fost de 3.000 de euro pe meci, patru meciuri pe etapă, dar la alegerea lor, fapt ce ar fi dus la tratament preferenţial pentru anumite cluburi.
TVR ar vrea, dar cu plata la anul
Şi postul naţional a fost interesat de eşalonul secund, purtându-se discuţii în acest sens cu Stelian Tănase, dar directorul economic a fost contra, din cauza problemelor financiare ale instituţiei. Ar fi existat o variantă teoretică, dar asta presupunea ca plata să se facă de abia la anul, context în care putea apare surpriza de a nu se primi niciun ban.
Această problemă a ridicat-o şi Răzvan Burleanu, care a atras atenţia asupra faptului că federaţia are de recuperat circa 2 milioane de euro de la postul naţional, care este acum în insolvenţă.
Cât despre Dolce, aceştia nu au negociat direct, ci au preferat să se folosească de intermediari, context în care s-au oprit discuţiile cu aceştia.
Chivorchian a reamintit că FRF a propus o singură serie şi ajutor cu drepturile TV
Secretarul general al FRF a intervenit pentru a le reaminti celor prezenţi de propunera făcută de forul federal în vară, prin care s-ar fi putut obţine o sumă serioasă din drepturile TV.
"Astă vară, am propus o reducere a numărului de echipe la Liga 2 la 18-20 de echipe, pentru a face o competiţie interesantă fotbalistic şi comercial. V-aţi opus cu vehemenţă şi v-am lăsat în pace. Era posibilitatea ca Liga 2 să ia o sumă însemnată de bani, de milioane de euro" a comentat Chivorchian.
Acesta a mai sugerat ca variantă pentru sezonul viitor ca federaţia să preia drepturile şi să negocieze în numele cluburilor pe acelaşi model ca la Liga 1, cu pachete de opţiuni. Şi preşedintele federaţiei a confirmat că, în acest moment, din punct de vedere legal, există doar varianta ca fiecare club să negocieze în parte pentru drepturile.
LPF 2 a venit cu soluţia mandatării de către cluburi
După încheierea şedinţei şi plecarea conducerii FRF, reprezentanţii cluburilor au mai rămas la discuţii, prilej cu care Auraş Braşoveanu a venit cu un element nou în privinţa negocierilor pentru drepturile TV. Astfel, avocaţii firmei ISM, cea cu care s-a discutat în urmă cu aproape două luni la Tărlungeni pentru găsirea unui cumpărător pentru televizare, au găsit soluţia mandatării LPF2 de către cluburi pentru a demara procedura de licitaţie, prin care se vor vinde drepturile TV.
În urma discuţiilor, s-a stabilit ca potenţialii cumpărători să depună o garanţie de 10% atunci când vor lua caietul de sarcini, pentru a preîntâmpina eventualele piedici puse de firmele în cauză şi prin care ar fi puse cluburile în dificultate la încasarea banilor din drepturile TV. Dacă lucrurile vor decurge normal, licitaţia ar trebui să aibă loc miercurea viitoare, pe 5 noiembrie, de la ora 13.
Sursa text şi foto: liga2.prosport.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu