la AJF şi CJA o cerere de recuzare pentru arbitrii Sergiu Târşoreanu şi Laurenţiu Piciu!
Voi comenta doar cazul primului arbitru, lansat ca o mare speranţă de "Împărat", dar care s-a dovedit că nu este pregătit - cel puţin deocamdată - să facă pasul să arbitreze nici măcar în primul eşalon judeţean. Se poate spune că deja are pe conştiinţă mai multe puncte, astfel că ar trebui să i se mai acorde timp de... pregătire.
Ei bine, gestul celor de la CS Păuleşi ar putea să nu fie singular Şi alte echipe, prinzând curaj după demersul păuleştenilor, ar putea depune cereri de recuzare pentru diverşi arbitri, regăsindu-se aceleaşi nume pe listele "negre" ale mai multor echipe. Alţi conducători ne-au precizat că nu vor face un demers oficial, dar la următorul meci în care vor fi dezavantajaţi de cam aceiaşi oameni ai "Împăratului", se vor retrage de pe teren! Ceea ce ar trebui să-i dea serios de gândit "Împăratului", pentru că până la urmă rolul său nu este să promoveze cu orice preţ un anume arbitru, ci să promoveze cei mai buni arbitri!
Stimate Domnule Nieculai,
RăspundețiȘtergereNu am ascuns niciodata faptul ca sunt un fost arbitru si nici legatura mea de rudenie cu unul din arbitrii enumerati mai sus. Din contra, din momentul in care am iesit din arbitraj am incercat sa critic constructiv prestatiile unor brigazi de la anumite meciuri si sa laud altele care meritau. Pentru ca mai sunt si din Paulesti vreau sa aduc ceva lamuriri cu privire la unul din meciurile incriminate de o anumita persoana din conducerea clubului din Paulesti. A lasa deschisa posibilitatea recuzarii de arbitri unor persoane care nu prea au legatura cu fotbalul, persoane care considera ca daca arbitrul X nu i-a ajutat, in opinia lui, atunci il recuza, este aberanta si nu trebuie luata in discutie de catre nimeni. Stimate domnule presedinte al CS Paulesti, ati incercat inainte de a face acest demers sa cereti si alte pareri ale oamenilor de fotbal prezenti la meciul in cauza, sau recuzarea este de domeniul trecutului, si al faptului ca, dupa cum singur spuneati, "nu-l inghititi" pe acest arbitru? Da, corect, asa este, a gresit la acel meci, dar a gresit si impotriva dumneavoastra si impotriva adversarilor. Si atunci de unde aceasta recuzare la mai mult de 3 saptamani de la momentul meciului???!!! Un presedinte de club trebuie sa fie un exemplu de modestie si de inteligenta stimabile ! Dar din pacate, se pare, ca incepem incet incet sa nu ne mai vedem lungul nasului, iar acest lucru poate avea un efect contrar celui asteptat si anume de "aratarea pisicii arbitrilor care va arbitreaza" . Sincer nu as fi vrut sa intervin cu acest comentariu domnule Neculai dar cand observ atata "cinste si corectitudine" la anumite persoane, care cred ca detin adevarul absolut, imi vine sa strig de bucurie ca nu mai sunt in fenomen decat ca un simplu spectator. Pentru a nu exista alte discutii referitoare la acest comentariu, numele meu este Cristi Apostol.
Pai domule ziarist si fost arbitru ( Cristian Apostol), ne puteti spune orice, dar nu ne spuneti ca Tarsoreanu e arbitru, sa se ia de mana cu colegul Safta si sa mai puna putin mana pe regulament, sa mai arbitreze putin si ei pe la juniori, sa mai se duca si ei pe alte stadioane sa vada meciuri si dupaia sa vina cu pretentii. prahova are nevoie de arbitri la lot, nu de anumiti arbitri impinsi de la spate. Cu aceeasi stima si respect...Anonim
RăspundețiȘtergeretarsoreanu cel mai slab arbitru de la liga a pe care l-am vazut in ultimii ani
RăspundețiȘtergere@Nea Titi .. va rog sa nu-mi puneti cuvinte in gura, nu ma refeream la arbitru invocat de catre dumneavoastra si cu atat mai mult va rog sa nu-mi spuneti ziarist. Sunt departe de acest titlu, si as face o necinste ziaristilor adevarati din Prahova daca as accepta acest statut. Sunt un simplu observator al fotbalului mic din judet si mai mult decat atat nu-mi place nesimtirea si mitocania unor oameni care sunt in fenomen.
RăspundețiȘtergereIn urma cu ceva timp am avut un articol care a deranjat ff tare, despre domnul arbitru Safta, despre arbitrul Tarsoreanu nu pot afirma nimic intru-cat nu am avut onoarea sa-l urmaresc, dar promit sa o fac cat mai curand si sa revin cu concluzii...
Cu scuzele de rigoare, dar nu am vrut sa va pun cuvinte in gura.Stiu articolul despre Safta (total adevarat) stiu ca i-ati mai luat si apararea lui Marinica, s-a scris la ziare dar nu s-a schimbat nimic. credeti ca la ajf se va face prea curand lumina? sunt prea mari increngaturile...
RăspundețiȘtergere