vineri, 18 decembrie 2015

Mihai Amorăriţei s-a operat din nou!

După ce la începutul acestui an a suferit un accident la schi, în urma căruia a fost operat şi a ratat o mare parte a sezonului de primăvară, arbitrul Mihai Amorăriţei (foto) s-a operat din nou la începutul acestei săptămâni. De această dată, Amorăriţei s-a operat pentru a-i fi scoase cele 5 şuruburi care îi susţin tija introdusă la operaţia de după accident. Intervenţia a avut loc tot la Spitalul Floreasca din Bucureşti, acolo unde Amorăriţei a fost operat şi la începutul acestui an. "Totul a decurs bine, nu au fost probleme, iar după 3 zile în care trebuie să stau cu o atelă gipsată, pot să încep să pun piciorul în pământ. Peste două săptămâni voi merge din nou pentru a-mi fi scoase firele. Am ales această variantă, sacrificându-mi practic sărbătorile, pentru a putea relua apoi cât mai repede pregătirea şi să reintru în circuitul competiţional cât mai rapid posibil", a declarat arbitrul câmpinean.

Un comentariu: