sâmbătă, 29 aprilie 2017

Ovidiu Haţegan, arbitru video la Cupa Confederaţiilor

În perioada 17 iunie - 2 iulie anul acesta, în Rusia va avea loc Cupa Confederaţiilor, o competiţie sub egida FIFA care reuneşte câştigătoarele competiţiilor inter-ţări de pe fiecare continent. La această competiţie participă echipele Rusia, Noua Zeelandă, Portugalia, Mexic (grupa A), Camerun, Chile, Australia, Germania (grupa B). Partidele vor avea loc la Moscova, St. Petersburg, Kazan şi Soci.
Pentru această competiţie, FIFA a selectat arbitri de pe toate continentele, urmând a continua şi experimentul cu arbitrajul video. Astfel, din Europa au fost selectate trei brigăzi conduse de Milorad Mazic (Serbia), Gianluca Rocchi (Italia) şi Damir Skomina (Slovenia) şi trei arbitri video - Ovidiu Haţegan (România), Clement Turpin (Franţa) şi Artur Soares Dias (Portugalia).
România a mai fost reprezentată la competiţia care a preces Cupa Confederaţiilor, Cupa Regelui Fahd, în ianuarie 1995, în Arabia Saudită, Ion Crăciunescu şi Ilie Coţ oficiind la acel turneu, inclusiv la finala amică a competiţiei: Mexic - Nigeria 1-1, 5-4, după lovituri de departajare.
Pentru Ovidiu Haţegan va fi al treilea turneu FIFA la care participă după Cupa Mondială Juniori sub 20 ani Noua Zeelandă 2015 şi Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016. Ovidiu Haţegan a arbitrat de multe ori în Rusia: Spartak Moscova - FC Basel 0-1, pe 24 februarie 2011, în 16-imile Europa League, Cristian Balaj - Mikloş Nagy, Sebastian Gheorghe - Marius Avram, Ovidiu Haţegan - Istvan Kovacs; Rusia - Serbia 1-0, la Moscova, pe 10 august 2011, amical, Ovidiu Haţegan - Adrian Ghinguleac, Eduard Dumitrescu; Lokomotiv Moscova - Athletic Bilbao 2-1, pe 16 februarie 2012, în 16-imile Europa League, Ovidiu Haţegan - Zoltan Szekely, Octavian Şovre - Cristian Balaj, Alexandru Tudor - Sebastian Colţescu; ŢSKA Moscova - AIK Stockholm 0-2, pe 30 august 2012, în play-off Europa League, Ovidiu Haţegan - Zoltan Szekely, Octavian Şovre - Sebastian Colţescu; Rubin Kazan - Atletico Madrid 0-1, pe 21 februarie 2013, în 16-imile Europa League, Ovidiu Haţegan - Cristian Nica, Octavian Şovre - Alexandru Tudor, Sebastian Colţescu - Adrian Ghinguleac; ŢSKA Moscova - Manchester City 1-2, pe 23 octombrie 2013, în grupele Champions League, Ovidiu Haţegan - Cristian Nica, Octavian Şovre - Cristian Balaj, Istvan Kovacs - Sebastian Gheorghe; Rusia - Coasta de Fildeş 0-2, la Krasnodar, pe 24 martie 2017, amical, Ovidiu Haţegan - Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu