Am făcut o captură de pe înregistrarea videi a fazei respective, exact în momentul pasei, şi se vede clar un jucător în tricou roşu, chiar lângă marcatorul golului, mai aproape de linia porţii decât atacantul, rispind astfel orice dubiu privind vreun ofsaid.
Imaginea nu este foarte clară, astfel că am postat şi înregistrarea video şi vă invit să apreciaţi dacă arbitrul a procedat corect sau nu şi dacă golul a fost anulat corect sau nu.
Şi am încercat şi următorul exerciţiu... Acum, în zona fierbine, clasamentul "Ligii lu' Lică" arată astfel:
13. AFC Brebu 40 puncte
14. CS Ceptura 40 puncte
15. CS Cornu 39 puncte
Dacă golul perfect valabil ar fi fost validat, iar partida s-ar fi încheiat la egalitate, 2-2, nu 1-2, aşa cum s-a terminat, atunci clasamentul ar fi arătat astfel:
13. AFC Brebu 40 puncte
14. CS Cornu 39 puncte
15. CS Ceptura 38 puncte
Şi cum este posibil ca locul 15 să retrogradeze, avem de-a face cu o viciere nu numai de rezultat, dar şi de... campionat! Meciul s-a încheiat, dar de bătaie de joc la adresa unor oameni care au muncit un campionat întreg, cine răspunde?
prietene nici matematica nu stii :)) daca scorul ar fi fost 2-2 ceptura si cornu erau la egalitate si la goleveraj ceptura e peste cornu deci nu mai cauta acum ... :))))))
RăspundețiȘtergerePoate nu stii, dar la victorie se acorda 3 puncte, iar la meci egal 1 punct. Deci, daca CS Ceptura are acum 40 puncte dupa victoria de la Blejoi, daca ar fi obtinut un singur punct ar fi avut 38 puncte. Iar CS Cornu are 39...
Ștergereasa ca inainte sa arunci cu noroi, gandeste!
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Ștergerenu s-a stabilit nimic. daca breaza pierde la as ploiesti sambata iar cornu castiga trece peste ei la meciuri directe. este putina dezinformare la mijloc.
RăspundețiȘtergereNu a pierdut AFC Brebu la AS Ploieşti, nu pierde nici Breaza...
Ștergeresi de ce ma rog? cine e breaza?
Ștergeredar Brebu cine e???
ȘtergereDaca s-ar tine cont de toate vicierile de rezultat probabil ca altfel ar arata clasamentul nu doar dupa acest meci. Asa ca daca suntem corecti hai sa fim pana la capat.
RăspundețiȘtergereNici vorba de ofsaid!
RăspundețiȘtergereNu e ofsaid!
RăspundețiȘtergereDar ce a cautat Vizitiu la un asemenea meci? Chiar nu gasea "Imparatu" un asistent de valoare? Sau nu s-a dorit...
RăspundețiȘtergereParca ar fi facut nea Titi delegarea asta!
Doar din biroul lui Lica s-a vazut ofsaid!!!
RăspundețiȘtergereCred ca si arbitrul putea sa vada ca a fost o greseala mare a asistentului! Bineinteles, daca nu erau in aceeasi... combinatie!
RăspundețiȘtergereesti nebun !!
ȘtergereCum draq a vazut ofsaid la faza asta?!
RăspundețiȘtergerefurt
RăspundețiȘtergereImagine neclara,stire subiectiva,dl.Neculai!sincer,imaginea este de o claritate precara si stirea sper sa nu fie scrisa in urma acestei inregistrari!as fi mai multumit sa stiu ca a-ti fost la meci si intr-adevar,faza a-ti judecat-o de-acolo,mai ales ca aveti veridicitate ca fost arbitru...cotect?multumesc!P.S. de retinut ca nu sunt suporterul niciunei echipe din mediocritatea asta de campionat judetean,unde etapa de etapa,citesc doar de blaturi!
RăspundețiȘtergereNu stiu ce va determina sa suneti ca este o stire subiectiva. Am vazut inregistrarea si desi nu este foarte clara si nici un ghiul nu este cel mai bun, dupa parerea mea, se vede clar ca nu a fost ofsaid! Altfel nu publicam acest material! Cat despre restul consideratiilor dvs, sunt parerile dvs si le respecte ca atare, la fel ca pe oricare altele exprimate civilizat. Insa, poate tocmai de aceea, cred ca am si eu dreptul la o parere, nu?
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereDomnu gramatica
Ștergereeste clar ca ceptura este una din echipele ce trebuiau sa retrogradeze ,numai ca interese de 2 bani o salveaza an de an.cand spun de interese de 2 bani vorbesc si de personaje de aceeasi valoare care se bucura la o damigeana de tulburel la toamna . lasati fotbalul in pace ,hotilor!
RăspundețiȘtergereClar ca este gol valabil,ma intreb insa daca tot s-a vrut,de ce nu au dat gol ,sau goluri cei de la Blejoi mai devreme?!?!?!O echipa ca CS BLEJOI nu se putea incurca la acest meci,cu scuzele de rigoare pentru cei de la CEPTURA!!!Ce ne mai ascundem dupa deget acum,parerea mea este ca acel atacant nici nu a vrut sa dea gol,dar a gresit si atunci cineva trebuia sa repare greseala,iar acum CS BLEJOI ,echipa imaculata in privinta aranjamentelor,si spun sincer asta ,doreste o salvare a aspectului!!Au gresit si ei o data,deci?!?!nu se pune.
RăspundețiȘtergereNiciodata nu poate fi ofsaid la o asemmenea faza! Se vede clar, chiar daca unghiul nu e cel mai potrivit! Daca esti de buna credinta, se vede clar nu e nici vorba de ofsaid...
RăspundețiȘtergereNumai conteaza daca a fost sau nu ... scoru a ramas 2-1 , Ceptura si a dorit sa castige meciu si asta sa vazut pe teren , cei prezenti la meci o pot spune ca nu a fost vorba de nici un blat .
RăspundețiȘtergere...lasand deoparte faza golului, vreau sa ma refer strict asupra meciului : vorbesc d p d v al unui jucator care a jucat impotriva ambelor echipe si as ruga si alti jucatori de la acest nivel, care au avut meciuri contra echipei din blejoi, sa intre si sa-si spuna parerea.. vreau sa zic urmatorul lucru, cunoscand echipele - echipa cs blejoi, ca si valoare este una din primele 3-4 echipe ale campionatului, joaca f bine, au jucatori valorosi, care paseaza f bine, cu experienta, au conditii f bune pt acest nivel, sunt bine platiti, echipa are potenta financiara etc. .. echipa din ceptura e o echipa de locul pe care este pt ca i-am simtit in jocul lor total lipsiti de valoare fata de cs blejoi.. ca sa n-o mai lungesc: cand vreodata i-ar putea bate cs ceptura pe cs blejoi la blejoi acasa???? .. NICIODATA , pt ca e vba de valoare.. si sa nu-mi spuna cineva ca a avut cs blejoi o zi mai slaba... repet, eu m-am referit strict la valoarea diferita a echipelor, nu am vrut sa jignesc pe nimeni, in speta echipa din ceptura, dar nu se ridica la valoarea echipei cs blejoi... deci, ceva nu miroase a bine, asta e ideea... chiar rog jucatorii de la alte echipe din acest campionat sa spuna cum simt ei diferenta de valoare dintre aceste doua echipe, si daca ei cred in acest rezultat... O seara buna!
RăspundețiȘtergerecs blejoi nu a luat nici un punct din sase cu ceptura. o fi fost blat si in tur? si cioranii erau sa termine egal cu breaza etapa trecuta, au dat gol in ultimile min. daca era 0-0 era blat? asta e fotbalul, nici un meci nu seamana cu altul. daca o iei doar dupa valoare de ce s-ar mai juca, facem clasament pe valoarea jucatorilor, stabilitate financiara etc si gata, nu se mai joaca.
ȘtergerePrietene trebuia sa fii la meciul din tur si la cel din retur .... Nu trebuie sa vorbesti aiurea ca sa te aflii in treaba ..... Si in tur si in retur i.au batut in teren datorita jocului bun pe care uniii jucatori l-au prestat in acea zi , avand o zii foarte buna ....
ȘtergerePrietene meci cu meci nu se compara , sau intamplat si la casa mai mari ceva gen . o echipa poate fi invinsa si de o echipa slab cotata .Inseamna ca nu cunosti fenomenul fotbal ... Ai vazut ce sa intamplat in ultimele etape din Spania ?!? Asa ca daca nu ai fost la meci ... nu are loc sa discutam . Puneti tot meciu pe youtube sa vada toata lumea daca a fost vrun blat , cu cata daruinta a putut juca Ceptura sa isi asigure cele 3 pct . Seara BUna !
RăspundețiȘtergereCalul moare de drum lung și prostul de grija altuia.
RăspundețiȘtergeresunt un jucator debla blejoi si va asigur ca nu a fost vorba de nici un blat. ceptura a avut un portar in zi mare si noroc ca ia intrat 2 goluri din trei ocazi iar noi am ratat si de pe linia porti daca bateam noi cu 4.5-0 nu se supara nimeni am avut mult ghinion la meciul asta .seara bu a
RăspundețiȘtergere...atunci cs blejoi sa ne lase si sa nu mai emita pretentii!
RăspundețiȘtergere