sâmbătă, 4 octombrie 2014

Amintiri din arbitraj cu... Gheorghe Biziniche (VI)

Fostul arbitru asistent din primul eşalon, Gheorghe Biziniche (foto), povesteşte în rândurile care urmează despre două lucruri: de ce s-a dedicat arbitrajului şi diferenţa drastică dintre centrali şi tuşieri, asistenţii din astăzi. Pentru cei care vor să parcurgă şi celelalte episoade ale "amintirilor", le găsiţi aici.
"De ce m-am făcut arbitru... Arbitru nu poţi să devii decât dintr-o pasiune nebună pentru fotbal. În plus, în familia mea se mânca fotbal pe pâine, tatăl meu fiind un fost conducător al echipei Petrolul Ploieşti, între anii 1953-1963. Aşa că de pe la vreo 3 ani am tot păşit pe stadionul "Ilie Oană"... Poate mai puţini ştiu că am jucat şi fotbal, dar din cauza unei fracturi cumplite de bazin am renunţat activitatea competiţională. Iar după câţiva ani, atunci când a apărut varianta unei cariere de arbitru, am îmbrăţişat această frumoasă meserie. Înainte de Revoluţie şi până în urmă cu ceva ani, baremurile de arbitraj erau extrem de mici, mai ales dacă le comparăm cu ceea ce se câştigă acum din arbitraj. Cred că, aşa cum se întâmplă şi în alte domenii (vameşi, poliţişti, magistraţi, funcţionari publici) şi în arbitraj, peste 50% dintre cei care se dedică unei cariere caută avantajele materiale "nevăzute". Se zice că arbitri iau foloase de pe urma meciurilor, dar cred că aici trebuie delimitate clar situaţiile. Una este să te tocmeşti, să ceri, să condiţionezi, să primeşti, iar toate acestea să se întâmple înaintea meciului, şi cu totul altceva este ca după meci "ca la frizer" să primeşti ceva semnficativ - un bilet de tren, ceva de băut, mâncare (înainte de Revoluţie) sau chiar o sumă nesemnificativă care să facă deplasarea puţin mai rentabilă. Veneam de la un meci din prima divizie cu maximum 100 dolari, pierdeam două zile, uneori trebuia să mă învoiesc de la serviciu, iar - vorba cuiva - dacă aş fi vândut două zile în Obor făceam un profit de 6-7 ori mai mare. Avum, lucrurile stau cu totul altfel, poţi să rămâni cu sume cuprinse între 2.000 şi 5.000 euro lunar! Se compară?!
Tuşieri cu probleme financiare am văzut, dar centrali, nici unul!?!
În plus, trebuie adăugat un lucru care arbitrajului românesc a făcut un imens deserviciu, dar nici nu se putea altfel, pentru că aceasta era tendinţa FIFA: separarea între centrali şi tuşieri, deveniţi acum asistenţi. Din păcate, la noi, centralii
s-au închis într-o castă a lor, cu secretele lor foarte bine ţinute, cu "prieteniile" lor. Iar concluzia acestei separări a fost una clară, dar foarte tristă: tuşieri cu probleme financiare am văzut, dar centrali, nici unul!?!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu