vineri, 23 august 2019

Returul Vitoria Guimaraes - FCSB va fi arbitrat de bosniacul Irfan Peljto

Bosniacul Irfan Plejto (foto) a fost delegat de UEFA la partida Vitoria Guimaraes - FCSB, din manșa secundă a play-off-ului Europa League, în tur 0-0. Partida va avea loc joi, 29 august, de la ora 22.00 (ora României), la Guimaraes, Peljto fiind ajutat de asistenții Senad Ibrisimbegovic și Davor Beljo și rezerva Admir Sehovic. Observatorii partidei sunt rusul Nikolai Levnikov - pentru arbitraj, și sârbul Igor Radojcic - pentru joc.
Irfan Peljto are 35 de ani și se află din anul 2015 pe lista FIFA. A arbitrat la turneul final EURO under 19 din Armenia 2019, unde a condus partidele Cehia - Franța 0-3, Spania - Italia 2-1, în grupe, și finala Portugalia - Spania 0-2. A mai condus un singur meci al unei echipe românești, Viktoria Pribam - Viitorul Constanța 2-0, pe 4 noiembrie 2015, în turul II Youth League.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu