marți, 30 august 2016

Englezul Anthony Taylor arbitrează partida România - Muntenegru

Debutul României în noua campanie de calificare pentru Cupa Mondială din Rusia 2018 va avea loc duminică, 4 septembrie, la Cluj-Napoca, acolo unde România întâlneşte Muntenegru. Partida va fi arbitrată de o brigadă din Anglia, formată din Anthony Taylor (foto) - Stuart Burt, Stephen Child - Andre Marriner.
Născut pe 20 octombrie 1978, Taylor se află pe lista FIFA din anul 2013. Are în palmares prezenţa la Campionatul European Juniori sub 19 ani din Grecia 2015, unde a condus partidele din grupe:
Grecia - Ucraina 2-0, Germania - Olanda 1-0 şi Spania - Rusia 2-0, şi a debutat în grupele Champions League în precedentul sezon, conducând partidele FC Astana - Atletico Madrid 0-0 şi Paris St. Germain - Şahtior Doneţk 2-0. Are în palmares 4 meciuri interţări şi a mai fost în România, conducând partida Petrolul Ploieşti - Viktoria Plzen 1-1, pe 31 iulie 2014, în turul III preliminar al Europa League. Precedentul meci internaţional condus de Taylor a fost pe 3 august anul acesta, PAOK Salonic - Ajax Amsterdam 1-2, în turul III preliminar al Champions League.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu