duminică, 29 iunie 2014

Tehnologia goal-line s-ar putea aplica şi în competiţiile europene

Tehnologia goal-line va fi introdusă şi la EURO 2016, după ce şi-a făcut debutul la Cupa Mondială din Brazilia. Afirmaţia a fost făcută de Sepp Blatter, care susţine că a avut o discuţie cu Michel Platini, în care acesta şi-a dat acordul, scrie ProSport în ediţia sa electronică de astăzi.
"Am vorbit cu Michel Platini şi acesta a spus că o va introduce la EURO Franţa 2016. Va ajuta arbitrii şi publicul, pentru că acum nu mai este nici o discuţie dacă a fost sau nu gol. Sunt sigur că şi campionatele profesioniste o vor adopta", a declarat preşedintele FIFA.

Interesant este că Platini a respins categoric introducerea tehnologiei goal-line în fotbal. Preşedintele UEFA a venit cu o variantă alternativă, "umană", cu doi arbitri adiţionali plasaţi pe linia porţii. Acum, există şanse mari ca această tehnologie să fie aplicată şi la meciurile din Liga Campionilor şi Europa League. Tehnologia goal-line a fost aprobată de FIFA în anul 2012, iar primul turneu major în care a fost testată a fost Cupa Confederaţiilor disputată anul trecut.
De asemenea, Sepp Blatter spune că următorul pas este discutarea propunerii de a introduce reluările în timpul meciurilor. În cazul unor faze litigioase, un antrenor ar avea astfel dreptul de a cere aceste reluări de maximum două ori pe repriză, în momentele în care jocul este întrerupt. Arbitrul va reanaliza situaţia prin intermediul unui monitor care va fi plasat la marginea terenului. Blatter susţine că o astfel de măsură ar aduce "un pic mai multă dreptate în joc".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu