marți, 30 iulie 2013

AFC Fortuna a definitivat trei transferuri

În aceste zile, AFC Fortuna a reușit încheierea contractelor cu trei noi jucători doriți de antrenorul Stelian Gherman. Este vorba de portarul Stroescu, mijlocașul ofensiv Stăncescu (foto), ambii evoluând în sezonul trecut la Unirea Câmpina, dar și de Chelaru, autorul primului gol pentru Fortuna în amicalul de sâmbătă cu Astra II Ciorani, câștigat cu 2-1 de formația din Liga a 3-a. Și apropo de acest eșalon, Fortuna a primit o invitație din partea FRF pentru a juca în liga secundă, dar deocamdată Fortuna se pregătește pentru Liga a 3-a, în condițiile în care conducerea clubului nu este încă mulțumită de lotul pe care antrenorul Stelian Gherman îl are la dispoziție.
În altă ordine de idei, la începutul acestei săptămâni, oficiali ai FRF au inspectat stadionul ”Fortuna” din Poiana Câmpina, dându-și astfel acordul pentru ca această arenă să poată găzdui meciuri oficiale în Liga a 3-a.
După cum se știe, Fortuna, care se află în cantonament la Bobolia, va juca mâine după-amiază la Făgăraș în turul al doilea al Cupei României, urmând a-și încheia cantonamentul vineri, atunci când va disputa un nou meci amical, pe stadionul ”Fortuna” din Poiana Câmpina, cu AFC Brebu.

Un comentariu: