sâmbătă, 27 iulie 2013

Un poienar are şansa de a domina întrecerile atletice de veterani

Iulian Alexe (foto) locuieşte în Poiana Câmpina şi ar putea deveni cel mai bun atlet la categoria veteranilor, în întrecerile de alergări lungi. "Fac atletism - ne-a precizat Alexe - de când mă ştiu...
În tinereţe, am făcut atletism la cluburile Olimpia şi Steaua, ambele din Bucureşti, şi la Farul Constanţa. Alergam în probele de marş de 20 şi 50 km. La Constanţa, am trecut la fotbal, dar atletismul a rămas în permanenţă în sufletul meu. Acum, continui să alerg, chiar şi numai pentru condiţia mea fizică, dar îmi pare rău că nu am posibilitatea de a participa la prea multe competiţii, pentru că aş putea obţine rezultate deosebite. Am studiat rezultatele din ultimii ani la Campionatele Balcanice şi Europene, iar clasările pe podium de acolo sunt inferioare din punct de vedere valoric, al timpului, celor din antrenamentele mele obişnuite. De exemplu, la ediţia din acest an a Campionatelor Naţional, am obţinut primul loc la proba de 3.000 metri obstacole şi locul al doilea la săritura în lungime. Mi-ar plăcea să participa la mai multe competiţii în fiecare an, pentru că simt că pot obţine mari performanţe pentru categoria noastră de vârstă".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu