duminică, 31 august 2014

"Liga lu' Lică". AFC Brebu - Tricolorul Breaza 0-2

Sâmbătă după-amiază, formația brezeană a efectuat deplasarea la Brebu, pentru a da piept cu localnicii de la AFC. Meciul a început mai bine pentru echipa antrenată de Marius Vişan, care a marcat în minutul 2, prin Vintilă, reușită anulată însă pe motiv de ofsaid.
Au urmat încă două ocazii importante pentru oaspeţi, dar lipsa de inspirație a brezenilor a făcut ca scorul să rămână 0-0. Gazdele au răspuns printr-o bară, în minutul 29, și o lovitură de cap ce a trecut puțin pe lângă poarta lui Petrescu, peste alte câteva minute. Finalul de repriză a fost unul excelent pentru vizitatori: în minutul 42, Duricu profită de o greșeală a unui fundaș advers și îl angajează pe Vișan care șutează din interiorul careului în vinclul porții adverse, iar 3 minute mai târziu, după o lovitură liberă executată de același Duricu, Vintilă a dublat avantajul formației oaspete. În repriza a doua jocul s-a răcit, brezenii având forţa să-şi conserve avantajul obținut în prima repriză, reușind, totodată, să câștige primele puncte în deplasare din acest sezon.
Tricolorul Breaza a jucat în formula: Petrescu - Coman, Basma, Soreanu, Brânzea, Duricu (cpt.), Vintilă (87 Cârciu), Bunea, Negotei (83 Mușea), Vișan (75 Urdea), Șovăială (89 Drăgoi).
Sursa text şi foto: csotricolorulbreaza.blogspot.ro.

4 comentarii:

  1. Nu va mai irosti timpul in Liga A. Apucati-va de cosit pe plaiurile carpatice ca e mai sanatos. Aveti animale de crescut,mergeti cu ele si adunati-le fanul pentru la iarna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Administratorul sa introduca si niste butoane de Like la comentarii. Un comentariu bun trebuie apreciat ca cel de sus. Bv breaza

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere