sâmbătă, 2 august 2014

Amical: FC Băneşti - CS Valea Doftanei 6-1

FC Băneşti a avut un meci mult mai uşor decât s-ar fi aşteptat în faţa formaţiei CS Valea Doftanei, impunându-se cu scorul de 6-1, prin golurile marcate de
Budileanu (2), Cristache, Filote, Nichifor şi Dârstaru.
La capitolul "noutăţi" în echipa antrenată de Ion Burchi ar fi de amintit revenirile lui Iancu şi Gânju, precum şi realizarea transferurilor lui Radu Burloiu şi George Radu.
Săptămâna viitoare, ultima de pregătire, înaintea începerii campionatului, băneştenii şi-au programat două meciuri amicale, ambele în deplasare: miercuri, de la ora 18.00, cu Vulturii Proviţa de Sus, şi sâmbătă, de la ora 11.00, cu Petrolul Băicoi.

Un comentariu: