miercuri, 4 februarie 2015

Comportare bună a câmpinenilor din Naţionala jucătorilor fără contract

La Buftea a avut loc în această după-amiază primul meci amical al Naţionalei jucătorilor fără contract, care se află în cantonament la Mogoşoaia sub comanda antrenorului Aurel Ţicleanu După cum v-am informat deja, au fost selecţionaţi şi trei câmpineni, care au şi jucat în acest prim meci amical de astăzi, în care Naţionala jucătorilor fără contract a învins cu scorul de 5-0 o grupă de juniori (născuţi 1999) a clubului Regal Sport Bucureşti. Cei trei câmpineni au avut evoluţii bune, apreciate de cei prezenţi la acest joc. Baciu a fost singurul integralist, în vreme ce Voicu a jucat o repriză, iar portarul Iscru, la fel ca şi ceilalţi doi portari din lot, a apărut numai 30 de minute.
Iscru, Voicu şi Baciu au fost convocaţi în premieră la o acţiune la nivel naţional, organizată de FRF şi ANF, iar mai multe detalii despre ei găsiţi aici.
Cantonamentul de la Mogooşoaia se va încheia la sfârşitul acestei săptămâni, nu înainte ca jucătorii selecţionali de Aurel Ţicleanu să mai susţină un meci amical.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu