luni, 8 decembrie 2014

Englezul Michael Oliver arbitrează partida Steaua - Dinamo Kiev

Partida Steaua - Dinamo Kiev, care va avea loc pe 11 decembrie, în ultima etapă a grupelor Europa League, va fi arbitrată de englezul Michael Oliver (foto). Acesta va fi ajutat de asitenţii Stuart Burt, Darren England, adiţionalii Craig Pawson, Jonathan Moss şi rezerva John Brooks. Observator de arbitri a fost desemnat belgianul Michel Piraux, în vreme ce observator de joc va fi cipriotul Andreas Akkelides.
Michael Oliver s-a născut pe 20 februarie 1985, locuieşte la Ashington şi se află din anul 2012 pe lista FIFA. A arbitrat la Campionatul European Juniori sub 19 ani din Lituania 2013,
conducând semifinala Serbia - Portugalia 2-2, 3-2, după lovituri de departajare. Oliver va fi la meciul cu numărul 8 în grupele sau fazele superioare ale Europa League. Nu a mai arbitrat nici una dintre cele două echipe, ba mai mult, nu a condus nici un meci al vreunei echipe româneşti. Precedentul meci internaţional condus de Oliver a fost FC Bruges - FC Copenhaga 1-1, în grupele Europa League.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu