luni, 8 decembrie 2014

Un polonez debutant în Europa League arbitrează meciul Salzburg - Astra

Joi, 11 decembrie, în ultima etapă a grupelor Europa League, Astra va juca un meci fără nici o importanţă pentru clasamentul final al grupei la Salzburg, cu formaţia locală FC Red Bull Salzburg. Partida va fi arbitrată de o brigadă poloneză formată din Pawel Raczkowski - Tomasz Listkiewicz, Marcin Boniek - Tomasz Musial, Tomasz Kwiatkowski - Radoslaw Siejka.
Observatorii partidei au fost desemnaţi germanul Lutz Michael Frohlich - pentru arbitraj, şi suedezul Christian Welander - pentru joc.
Raczkowski (foto) s-a născut pe 10 mai 1983 şi se află pe lista FIFA din anul 2013. A arbitrat semifinala din această primăvară din Champions League, la tineret, Schalke - CF Barcelona 0-1, dar şi două meciuri amicale interţări: Japonia - Cipru 1-0 şi Irlanda - SUA 4-1, acesta din urmă fiind şi cel mai recent meci internaţional condus de polonez. Raczkowski se va afla la Salzburg la primul său meci în grupele Europa League.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu