Primul meci din noua ediţie de campionat a "Ligii lu' Lică" a adus şi prima mare surpriză, cornenii impunându-se la Plopeni cu scorul de 2-1. Dar a fost o surpriză numai pentru cine nu a fost la meci, pentru că pe teren formaţia oaspete a dominat copios. "Am dominat tot meciul, din primul şi până în ultimul minut. Am fost superiori la toate capitolele, pe toate compartimentele, dar am ratat foarte mult şi pot spune că scorul nu reflectă fidel realitatea din teren, victoria noastră fiind mult mai clară", a declarat la puţine momente după fluierul final antrenorul formaţiei CS Cornu, Mihai Dinu (foto).
Golurile partidei de la Plopeni au fost marcate de Copilu (min. 55), respectiv, Oae (min. 5) şi Gavrilă (min. 56).
CS Cornu a aliniat următoarea formulă: Anghelache - Iacob, O. Gheorghe, Pârvan, Mustafa - Zamfir, Dragnea, Oae, Codreanu - Gavrilă, Şovăială. Au mai jucat: Jinga, Valică, Stoica, Olariu.
Valica imi pare bine ca ai intrat bine in meci ,baftă si la următoarele meciuri !
RăspundețiȘtergereMihai Dinu 1 - 0 Frustrati. Coaja
RăspundețiȘtergereTot respectul pentru Valica tine o tot asa copile o sa ajungi mare ❤️
RăspundețiȘtergereFrstratii care comentau pana acum sunt exact cum zicea Apostol....MUCLESS
RăspundețiȘtergereDe azi inainte nu va vom mai raspunde. Ca si astazi , ne va vorbi tabela.
RăspundețiȘtergereprieteni,norocul vostru s-a numit marele "antrenor" Dumitrache,care a facut echipa vai mama lui.De dominat, nu a-ti dominat,dar este adevarat ca a-ti ratat foarte mult pe contra atac,dar de vina k au pierdut cei de la Plopeni,sunt cei careau grija de stadion ,k nu au deschis vestiarul la pauza.......Nea Dumi,scuze,dar hai s....r,,,,,,,,,,,,,,
RăspundețiȘtergereNoi nu avem vreun merit.ne scuzati ca am castigat.suntem cea mai slaba echipa si nu avem voie sa castigam.ne-am permis sa castigam la plopeni.cine suntem noi sa castigam acolo? Nu zice nimeni ca am muncit.a gresit Dumitrache!oameni de toata rusinea ,au muncit niste copii pt victoria asta.
RăspundețiȘtergereNu mai cautati scuze, Valica a fost intr o zi mare este de neoprit .
RăspundețiȘtergereasa este, toata stima pentru valica!!!
RăspundețiȘtergere