miercuri, 28 octombrie 2015

Avancronică. "Liga lu' Lică". AS Tufeni - CS Păuleşti

sâmbătă, 31 octombrie, ora 11.00
Tufeni
După victoria reconfortantă cu 2-0 de la Urlaţi, din etapa precedentă, realizată prin "dubla" lui Bridinel, AS Tufeni va întâlni sâmbătă, într-un meci foarte greu, liderul la zi al campionatului judeţean, CS Păuleşti. Chiar dacă elevii lui Iulius Mărgărit vin după remiza neaşteptată de pe teren propriu, 1-1, cu CSO Plopeni, cu siguranţă că vor dori să recupereze terenul pierdut cu o victorie în faţa unei nou promovate.
Sunt toate premizele pentru un joc spectaculos, anunţându.se unul dintre cele mai interesante meciuri ale etapei.
Iată şi declaraţii din cele două tabere.
Robert Stoica, antrenor AS Tufeni: "Ne aşteaptă un meci foarte greu, pe care trebuie să-l tratăm cu mare grijă, cu seriorizate, chiar dacă avem o absenţă importantă în lot - mijlocaşul Ursea. Am pregătit minuţios jocul, cunoaştem foarte bine adversarul şi am avut şi voi mai avea discuţii individuale cu fiecare jucător în parte pentru a ştie fiecare tot ceea ce trebuie să ştie despre adversar. Întâlnim o echipă experimentată, care nu a ajuns întâmplător acolo unde este acum, dar şi noi vrem să facem un joc bun în faţa propriilor suporteri şi să obţinem cât mai mult posibil din această dispută".
Daniel Iancu, delegat CS Păuleşti: "Trebuie să ne revenim din pasa mai puţin bună prin care trecem, iar o victorie ar fi foarte importantă pentru noi. Trebuie să câştigăm pentru a ne menţine pe primul loc şi pentru a avea o iarnă cât mai liniştită. Ne respectăm adversarul, chiar dacă este o formaţie aflată la debutul său în primul eşalon judeţean, şi vrem să ne impunem jocul şi să obţinem victoria".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu