Vălenii de Munte
Atunci când se întâlnesc locurile 6 (Teleajen Văleni) şi 8 (FC Băneşti), poate fi considerat un joc banal, fără prea mare miză, dar jocurile dintre cele două echipe au avut întotdeauna consistenţă, dârzenie, iar spectatorii au avut parte de adevărate spectacole sportive, de cele mai multe ori, peste medie întrecerii judeţene. Cele două echipe vin după rezultate total diferite - vălenarii, după eşecul de la Cocorăştii Colţ. 1-3, cu formaţia locală, Unirea; în vreme ce FC Băneşti vine după succesul categoric, 7-2, în faţa formaţiei AFC Brebu.
În sezonul trecut, în partida de la Văleni dintre cele două echipe, disputată pe 30 mai anul acesta, băneştenii s-au impus cu scorul de 4-1, prin golurile marcate de Băcioiu (2), Gânju, Negreanu, respectiv, Catană. de altfel, ultimii doi jucători (Negreanu şi Catană) au fost protagoniştii unui incident şi în amicalul disputat în această vară între cele două echipe, chiar la Băneşti, atunci vălenarul promiţând să se răzbune pe atacantul din formaţia lui Ion Burchi cu proxima ocazie. Iar aceasta va fi sâmbătă.
În legătură cu jocul propriu-zis, antrenorul formaţiei FC Băneşti, Ion Burchi (foto), a declarat: "Din păcate, pentru jocul de sâmbătă aveam destule probleme de lot. Chiar dacă a revenit Ilioiu, în schimb, Burloiu a plecat astăzi să se opereze la Bucureşti, iar Dobrinoiu a ales să abandoneze fotbalul şi a plecat în Anglia pentru un trai mai bun. Trebuie să ne adaptăm din mers, să găsim soluţii, iar jocul de la Văleni îl vom aborda la victorie, aşa cum am făcut în toate celelalte partide de până acum. I-am văzut pe băieţi cu poftă de joc, ultimele trei jocuri am arătat un fotbal frumos, curat, ceea ce ne-a adus două victorii şi o remiză, astfel că eu consider că sunt toate premizele pentru a ne întoarce de la Văleni cu toate cele trei puncte puse în joc".
Nu inteleg apropoul cu revansa..nu e ok sa insinuati niste lucruri.. bine era sa scrieti dupa meciul respectiv ce a facut jucatorul de la Banesti sa fie luate niste masuri in fine.. stiti ca razbunarea este arma.. va salut
RăspundețiȘtergereNu stiu ce nu ai inteles, ca eu spun ca am fost destul de clar. Ca "nu e ok sa insinuez" nu stiu ce... Nu am insinuat nimic, am spus cat se poate de clar! Si nu era mai bine ca jucatorul de la Banesti sa nu faca ce a facut, decat ca eu sa primesc sfaturi cum era mai bine sa scriu?!
Ștergerece a facut jucatorul din Banesti??? s-a aparat de 3 jucatori adversi portarul si inca doi care au sarit asupra lui la o faza la care a sarit la cap cu portarul advers! a fost o simpla altercatie intre jucatori asa cum sunt de altfel cu sutele peste tot... numai insistati cu acest subiect aiurea ...plus ca jucatorul de la Banesti nu are nimik cu cel de la Teleajan Valeni si ar fii bine si invers sa fie la fel...despre ce vorbim aici ...un amical fara importanta si o mica cearta la fel....legati-va de alte subiecte va rugam!
RăspundețiȘtergereDomnul Neculai Alexandru, ma simt nevoit sa va ofer cateva informatii ''corecte'', in primul rand nu ati fost la acel meci amical ca sa va puteti pronunta in legatura cu ce a facut '' jucatorul din Banesti'' si doi la mana sunteti gresit informat, in sensul ca: a fost un meci amical , iar la o faza banala am sarit la cap cu portarul advers, iar acesta ofensat a sarit la gatul meu , si de parca asta nu a fost de ajuns m-am trezit imbrancit din spate de altii doi jucatori adversi unul din ei fiind cel in ''cauza'' nu dau nume, si atunci din instinct am ripostat impingandu-l peste fata pe jucatorul respectiv ,deci recunosc partea mea de vina spre deosebire de ceilalti,, nu a fost vorba de vreo lovitura cum s-a mintit, ba mai mult jucatorul a informat pe toata lumea ca se va razbuna sambata venind cu tatal sau si alti interlopi probabil, ceea ce dovedeste caracterul sau de ''nevinovat''. Imi cer scuze oficial pentru acel gest provocat, tuturor chiar si jucatorului respectiv cu care nu am absolut nimik. Ma intereseaza doar fenomenul fotbal si nu astfel de CAN-CAN-uri, lucru dovedit de evolutiile mele si golurile marcate( locul 3 clasament AJF PRAHOVA).Consider ca sunteti un om corect , care ofera informatii corecte si utile, nu gresite si nefolositoare la sugestiile altora! Va multumesc pentru intelegere!Stima!
RăspundețiȘtergereMugurele,Mugurele ce față mare ai fost tu la meciul ala...pai cătană și.a dat singur drumul la sânge?sau poate ne spui tu cum ai sărit la cap în 6 m,bruscând grosolan portarul...colegii portarului ai fi vrut să te pupe?stai cuminte ca toata lumea te știe de jucător recalcitrant și pus numai pe hartă.același caracter ca și alte 2specimene:vută și cristi Dumitru.referitor la locul 3 în clasamentul golgheterilor,poate ne spui și câte ai dat cu echipe din fruntea clasamentului,gen boldești,csm Campina,unirea Campina,Păulești,blejoi etc.cu ceptura,tipărești,surani,targsor ,brebu etc sunt mulți care dau.mai ușor cu laudele,lăsa pe alții să te aprecieze
RăspundețiȘtergerehopa ...mugurele ce faci zmeule te-ai inmuiat ??? esti cam puternic tu acasa , sa te vedem in deplasare zmeule ce esti tu ...si vezi ca nu numai la valeni ai "prieteni ' mai ai destui...
RăspundețiȘtergere