marți, 13 august 2013

Cupa României. Petrolistul Boldeşti - AFC Fortuna Poiana Câmpina 3-1

În cadrul turului al treilea al Cupei României, la Boldeşti, una dintre pretendentele la câştigarea viitoarei ediţii a campionatului judeţean, Petrolistul Boldeşti, a învins clar, cu 3-1, una dintre formaţiile din Liga a 3-a, care în sezonul trecut au cochetat cu promovarea. Boldeştenii au câştigat mai clar decât o arată scorul final, prin golurile marcate de
Ene 24, L. Costache 55, Puchea 65, în vreme ce pentru Fortuna a înscris Vişan, în minutul 39.
Un rezultat dezamăgitor pentru iubitorii fotbalului din Câmpina şi Poiana Câmpina, care sperau într-un parcurs bun al Fortunei în Cupa României, mulţi visând chiar la aducerea unei echipe din Liga I pe arena din Poiana Câmpina...
Iată şi cele două echipe:
Petrolistul: Al. Petre - Cl. Lişiţă, D. Petre, C. Ionescu, Cioc (56 M. Dinu)-Micu (cpt), Puchea - L. Costache (65 Bădu), Bridinel (75 Pipoş), G. Bociu - M. Ene. Antrenor: Marian Ilie.
AFC Fortuna: Zegheru (37 Hintaşcu) - C. Gheorghe, M. Marin (cpt), B. Şandru, M. Mureşan (31 Cr. Matei)- Minciună, I. Florea - Păiuş (62 Stăncescu), M. Vişan, V. Munteanu - A. Antohi. Antrenor: Mugurel Cornăţeanu.
Arbitri: Alexandru Filip - Răzvan Dobre, Cătălin Duţu (toţi din Târgovişte).

Un comentariu:

  1. Seriile de liga 2 vor fi de 12 respectiv 13 echipe..Cu play off/out..Fortuna nu va fi primita(atunci de ce a mai primit invitatie de la FRF?)..Va fi tot in aceasi serie geografica ca anul trecut..Sa speram ca anul asta vor promova..

    RăspundețiȘtergere