vineri, 9 august 2013

"Don Lică", abuzuri incredibile înaintea alegerilor!

Pentru că nu-şi poate permite nici un contracandidat, "Don Lică" s-a dedat la abuzuri incredibile, astfel încât la alegerile din 16 august să nu aibă nici o emoţie!
Astfel, la ultima şedinţă a Biroului Executiv al AJF Prahova din 1 august, "Don Lică" a decis - împreună cu cei din "gaşca" sa - să nu valideze dosarul de candidat al lui Gheorghe Andrei, pe care - în schimb - să-l supună validării Adunării Generale! Nicăieri, în nici un regulament, nu există o asemenea soluţie! Decizia este de o mojicie fără seamăn, arătând perfect caracterul lui "Don Lică". Iată explicaţia transmisă de AJF Prahova candidatului Gheorghe Andrei:
Culmea penibilului pentru "Don Lică" este că există un document oficial, eliberat chiar de AJF Prahova, care atestă că Gheorghe Andrei a avut cel puţin un mandat de patru ani, chiar şi neîntrerupt, în domeniul conducerii şi organizării fotbalistice, în cadrul unei structuri sportive, fiind vorba de funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri, ocupată de Andrei în perioada 1986-1995. Repet, conform unui document oficial al AJF Prahova, pe care vi-l prezint în continuare:
Abuzurile comise de "Don Lică" nu se opresc aici. Pentru funcţia de vicepreşedinte al AJF Prahova şi-a depus candidatura şi antrenorul Ion Cojocaru. Deşi nu era nevoie, conform prevederilor statutare în vigoare, să depună un dosar pentru validare, în aceeaşi şedinţă a Biroului Executiv al AJF, "Don Lică" a decis să respingă acest dosar de candidatură. Total ilegal, incorect şi în mod cu totul şi cu totul abuziv. Iar explicaţia denotă exact nivelul intelectual al lui "Don Lică".
Iată motivaţia AJF-ului:
Adică, dosarul lui Ion Cojocaru a fost respins pentru că nu a prezentat diploma de bacalaureat! În schimb, Cojocaru a prezentat diploma de antrenor cu licenţa PRO. de unde era săracu' "Don Lică" să ştie că pentru a avea licenţa Pro trebuie să ai licenţa A, pentru a avea licenţa A trebuie să ai licenţa B, iar pentru a avea licenţa B trebuie să ai diplomă de bacalaureat?! Aşa cum reiese clar din condiţiile pentru acordarea licenţei B de pe site-ul oficial al Şcolii de Antrenori FRF, pe care le prezint în continuare (îmi cer scuze cititorilor pentru nivelul de grădiniţă al explicaţiilor, dar am încercat să scriu astfel încât să înţeleagă şi "Don Lică"):
Abuzurile sunt evidente, dovedesc încă o dată - dacă mai era nevoie - că "Don Lică" este disperat să-şi păstreze funcţia (şi privilegiile), conştientizând că fără această funcţie ar rămâne muritor de foame şi ar avea multe răspunsuri de date în locuri ceva mai răcoroase... A, şi o întrebare pentru "Don Lică", având convingerea că toţi "căţeii" care se gudură pe lângă el se vor îngrămădi să răspundă: după ce statut se organizează alegerile din 16 august?

6 comentarii:

  1. Adică 1986-1995, pentru don LICĂ și gașca lui, nu înseamnă neîntrerupt. Penibil. Iar pe Cojocaru, din câte înțeleg l-a pus să depună dosarul, cu toate că nu prevede Statutul și i l-a respins. Probabil să fie siguri că nu vor candida decât veșnicii Crângașu și Negoiță.
    Ambele situații, caz penal pentru don Lică și gașca lui

    RăspundețiȘtergere
  2. DON LICA, LA PUSCARIE!!!!!!!!!!
    Tine minte, de ce ti-e frica nu scapi!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Măiestria lui lică și a cățeilor se vede din folosirea multor diacritice într-un act oficial.(lică ști ce sunt alea diacritice?).
    lică să fi sănătos ca Nae Nicolae.

    RăspundețiȘtergere
  4. Incredibil cata disperare exista acum in Pielari. Cum poate sa invoce don Lica chestiunea cu patru ani de functii neintrerupte de conducere la AJF pentru un candidat x sau y. Pai daca ai stat 100 de ani intr-un scaun oarecum inalt, unde practic doar ai dormit sau n-ai facut mai nimic, ce legitimitate ai, fata de unul care vine din spate cu un plan de management modern, omul este scolit, curat, si poate aduce un aer nou in interioarele mucegaite ale AJF.
    Si o alta chestiune. Gica Popescu care n-a lucrat un minut la FRF sau pe la vreun AJF cum de are voie sa candideze la sefia FRF in 2014. AJF nu lucreaza dupa aceleasi regului ca si forul sau superior, FRF.
    Eu voi reprezenta un anumit club la Alegerile de saptamana viitoare. Sunt foarte curios daca domnul Lazar de la Brazi va VOTA pentru clubul sau, pentru ca in Stattutul AJF Prahova, la articolul 24 (6) se spune, citez: ''MEMBRII COMISIILOR JURISDICTIONALE, PE TOATA PERIOADA MANDATULUI LOR, NU VOR PUTEA REPREZENTA CA DELEGATI NICI UNUL DINTRE MEMBRII AFILIATI SI NU VOR AVEA DREPT DE VOT LA ADUNAREA GENERALA''
    Iar din cate stiu eu dl Lazar este atat presedinte la Brazi cat si presedinte la Comisia de Disciplina (jurisdictionala). Ca sa nu spun ca acel club din Brazi are doua echipe in acelasi esalon fapt interzis de ROAF.
    Cred ca dl. Andrei trebuie sa sesizeze aceste lucruri la Ad. Generala mai ales ca probabil va veni si cineva de la FRF la sedinta de vinerea viitoare, iar cei vinovati sa raspunda. O sa mai revin cu niste lucruri zilele urmatoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicu Lazar nu va fi delegat din partea CS Brazi.

      Ștergere
  5. paranoia intrece orice! cojocaru are licenta pro????? pai rachita ce licenta are atunci? la divizia d se da licenta pro?

    RăspundețiȘtergere