sâmbătă, 24 mai 2014

Liga a 3-a. Fortuna Poiana Câmpina - Chindia Târgovişte 2-0. Declaraţiile lui Silviu Dumitrescu

O iniţiativa apreciabilă a oficialilor clubului Fortuna a fost invitarea celor doi tehnicieni la o conferinţă de presă, la puţine momente după terminarea partidei. Cel care a inaugurat această "practică" pe arena "Fortuna" din Poiana Câmpina a fost un tehnician foarte supărat - Silviu Dumitrescu, antrenorul Chindiei Târgovişte.
"Ne-am bătut singuri", au fost primele cuvinte ale tehnicianului, care a mai adăugat: "Ăsta este fotbalul! oricum, Fortuna mai are meciuri grele, promovarea se mai joacă, dar acum Fortuna are prima şansă. În prima repriză am făcut un joc bun, apoi am primit gol, pe o greşeală, ne-am deschis, am riscat şi am mai primit un gol, după o greşeală uriaşă. Sincer, Fortuna nu m-a imrpesionat... Din păcate, pentru noi schimbările nu ne-au ajutat deloc, iar dacă ar fi să îmi reproşez ceva, îmi reproşez felul în care am plecat la drum în vară, când numai eu ştiu ce eforturi am făcut. În schimb, cei de la Fortuna au adus în iarnă 7-8 jucători, aproape o echipă, iar acest lucru s-a văzut în meciurile din play-off. Dacă ratăm promovarea eu sunt principalul vinovat şi voi demisiona!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu