vineri, 14 noiembrie 2014

Sancţiunile comisiilor lu' "Don Lică" după incidentele de la Râfov şi Brebu

Comisia de Disciplină a lu' "Don Lică" a avut câteva subiecte grele de discutat în această săptămână, după ce s-au înregistrat probleme, unele chiar grave, la mai multe partide.
Unirea Râfov s-a ales cu terenul suspendat 4 etape
Cel mai grav caz a fost cel de la jocul Unirea Râfov - Gloria Plopu, despre care am scris aici. Sancţiunile au fost următoarele: echipei Unirea Râfov i s-a ridicat dreptul de a organiza jocuri pe teren propriu pentru patru etape și
a primit o penalitate sportivă de 500 de lei, întrucât au existat deficiențe de organizare a partidei. Oficialii echipei, Alexandru Ene (antrenor), Vasile Stoica (antrenor secund) și Gheorghe Nicolae (delegat) au fost suspendați, fiecare, câte 2 luni competiționale și au primit o penalitate sportivă, fiecare, în valoare de 200 de lei. Jucătorul Cătălin Vasile a fost suspendat 16 etape și a primit o penalitate sportivă în valoare de 300 de lei, iar sportivii George Stroe și Cătălin Ioniţă au fost suspendați, fiecare, câte 10 etape și au primit o penalitate sportivă, fiecare, în valoare de 200 de lei.
Pot fi considerate sancţiuni juste faţă de cele ce am scris că s-au petrecut acolo şi pe care mulţi s-au grăbit să mă critice (sau chiar să mă înjure) că exagerez. Ce nu am înţeles este suspendarea pe două luni a unor oficiali. Practic, cele două luni de suspendare înseamnă între 12 noiembrie şi 12 ianuarie anul viitor! Adică? Sunt doar două-trei etape de campionat, pentru că nu poate suspenda o comisie a lu' "Don Lică" un oficial al unei echipe de la... pomana porcului! Sau mai ştii?!
Brebenii au scăpat doar cu o amendă
Un alt caz pe masa de lucru a comisiei a fost cel de la jocul AFC Brebu - Avântul Măneciu 1-1. Atunci, antrenorul oaspeţilor, Dorinel Beznea, a acuzat că a fost înjurat, ameninţat şi scuipat în permanenţă de spectatori şi chiar de oficiali ai echipei gazdă. Analizând rapoartele arbitrului Robert Stanciu şi observatorului Paul Roşală, comisia a decis să acorde o penalitate de 250 lei echipei din Brebu, pentru că "un spectator a intrat pe teren şi a înjurat pe antrenorul şi pe un jucător al formaţiei oaspete.
Alte sancţiuni
Comisia a mai aplicat şi alte sancţiuni, astfel:
- antrenorul Dorel Popa (Real Rio Cocoşeşti) - avertisment şi amendă 100 lei, pentru că a fost eliminat din incinta terenului în meciul cu Tinereţea Izvoarele;
- echipa Viitorul Ariceşti - i s-a ridicat dreptul de a organiza jocuri pe teren propriu o etapă, amendă 150 lei, pentru deficienţe organizatorice în partida cu AS Strejnic;
- echipa AS Strejnic - avertisment, amendă 100 lei, pentru comportamentul suporterilor în deplasarea de la Ariceşti;
- delegatul Traian Frânculescu (Voinţa Livadea) - o etapă suspendare, 50 lei amendă, după meciul de pe teren propriu cu Luceafărul Drajna, scor 2-4.

12 comentarii:

  1. Iarăși scriem în necunoștință de cauză. Da' nu-i nimic, vă luminez eu...
    Cele 2 luni de suspendare ale oficialilor sunt competiționale, nu calendaristice. Nu e logic? Haideți, totuși, să încercăm să nu mai dezinformăm cititorul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haideti sa vedem practic cum o sa fie! Eu as pune pariu ca in prima etapa din 2015, oficialii respectivi vor sta pe banca si vor fi trecuti in raport! Va incumetati la un asemenea pariu stiind ce se intampla frecvent la "JAF"-ul lu' "Don Lică"?

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    3. as vrea si eu sa vad cum calculeaza nea Titi si cu rubicondul Notaru cele doua luni competitionale. de exemplu, anul asta trei doua saptamani si patru zile, iar pentru la anul le mai pastreaza trei saptamani si trei zile?! Ha, ha, ha, ha, ha!!!! Sa fim seriosi! Gogorita asta cu luni competitionale este doar o noua prosteala pentru prosti! in realitate, tot la mana lui nea Titi esti! RUSINE!

      Ștergere
  2. Care este terenul propriu la Aricesti fiindca ultimele trei etape jucate acasa au jucat la Aricesti,Nedelea si Tg-Nou Care va fi tetenul suspendat

    RăspundețiȘtergere
  3. NU a fost observator Miclea

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce motivare exista pentru faptul ca Victoria Bordeni a pierdut la masa verde cu 3-0??????????

    RăspundețiȘtergere
  5. la brebu "un spectator a intrat pe teren "... chiar ca e mult spus spectator dar de fapt e presedintele echipei venit si el la meci in min 75. ca nu mai vazuse echipa de vreo 2 meciuri ( noroc cu el ca mai e echipa la brebu... ha ha ha ) . saracul venise si el la meci in min 75 dupa ce a terminat de taiat salcamii :)) RUSINE ...

    RăspundețiȘtergere